Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Amenzi de peste 285.000 de lei aplicate de polițiștii sibieni, în weekend. Au fost reținute 41 de permise de conducere

Silvana Armat
0
politie-politist-poto-ipj-1-gr6e

În weekendul care tocmai s-a încheiat, polițiștii sibieni au desfășurat 31 de acțiuni punctuale și au intervenit la 225 de evenimente, dintre care 155 sesizate prin apel 112, anunță luni reprezentanții Poliției Sibiu. 

Publicitate
Publicitate

Pe linie rutieră, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 41 de permise de conducere, dintre care 7 pentru conducerea sub influența alcoolului și au fost retrase 58 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost aplicate 850 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 285.000 de lei.

Polițiștii sibieni au transmis și mai multe exemple semnificative.

Astfel, în 31 octombrie, în jurul orei 23:50, în municipiul Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un sibian în vârstă de 40 de ani. Din verificări efectuate a rezultat faptul că dreptul bărbatul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

Publicitate

În 1 noiembrie, în jurul orei 20:00, în localitatea Mălâncrav, polițiștii rutieri au oprit pentru control un motociclu, condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 22 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar motociclul este neînmatriculat sau neînregistrat. Astfel, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În aceeași zi, în jurul orei 01:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Alba – Iulia de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în localitatea Săliște. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate