Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Electrica, despre scandalul de la Biertan: Lucrările respectă legea, Direcția de Cultură și-a declinat reprezentarea la predarea amplasamentului, iar Primăria e responsabilă de descărcarea arheologică

Ion Surdu
2
biertan-panouri-electrice-dyi1

Lucrările de modernizare a rețelelor electrice din Biertan respectă legislația în vigoare, iar panourile pentru contoare sunt din materiale certificate, reacționează societatea de distribuție a energiei electrice la scandalul de la Biertan. Totodată, societatea spune că a început lucrările având toate avizele necesare și că reprezentanții Direcției de Cultură și-ar fi „declinat reprezentarea sa la momentul predării amplasamentului”.

Publicitate
Publicitate

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) – Sucursala Sibiu a reacționat la nemulțumirile locuitorilor din Biertan, sit inclus în patrimoniul UNESCO, față de instalarea panourilor electrice pe fațadele caselor.

Citește și: Scandal la Biertan, sit UNESCO: Localnicii s-au opus instalării panourilor electrice de plastic pe fațadele caselor. Lucrările au fost oprite de Direcția de Cultură

Compania a transmis redacției Turnul Sfatului că lucrarea, numită „Modernizare rețele de distribuție energie electrică în zona centrală, comuna Biertan”, face parte din planul de investiții al societății și vizează modernizarea rețelelor de distribuție și că acestea respectă legea și avizul Direcției de Cultură. Totodată, afirmă că proiectul a fost demarat „în strânsă colaborare cu Primăria comunei Biertan”.

„Execuția lucrărilor se realizează în baza Autorizației de Construire nr. 16-2726 din 16.05.2024, emisă de Primăria Comunei Biertan. La momentul predării amplasamentului, în vederea începerii lucrărilor, au fost convocate toate instituțiile care au emis avizele necesare, în conformitate cu procedurile legale. Pentru emiterea autorizației a fost obținut Avizul nr. 90/Z/20.03.2024 de la Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu, care impune notificarea autorităților competente în cazul unor descoperiri arheologice fortuite, pe durata execuției”, precizează DEER Sibiu.

Distribuitorul de energie electrică mai spune că la momentul predării amplasamentului, în vederea începerii lucrărilor, „au fost convocate toate instituțiile care au emis avizele necesare”. Amintim că Direcția de Cultură a emis o somație prin care a sistat lucrările temporar.

Citește și: Lucrările Electrica, oprite în Biertan: „E regretabil că săpăturile aveau loc fără supraveghere arheologică”. Primar: „Vom vedea dacă înțeleg importanța unui sit UNESCO”

Publicitate

Compania atrage atenția că, deși Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu emisese avizul, instituția „a transmis declinarea reprezentării sale la momentul predării amplasamentului”. „DEER colaborează în prezent cu toate instituțiile implicate pentru soluționarea rapidă și completă a acestor aspecte, în deplin respect față de reglementările privind protejarea patrimoniului cultural”, mai transmite societatea.

Electrica, despre scandalul de la Biertan: Lucrările respectă legea, Direcția de Cultură și-a declinat reprezentarea la predarea amplasamentului, iar Primăria e responsabilă de descărcarea arheologică

Panourile pe casele din centrul Biertanului: „respectând cerințele tehnice, urbanistice și estetice specifice zonei protejate

Unul dintre aspectele controversate semnalate de locuitorii comunei a vizat amplasarea blocurilor de măsură și protecție (BMP) pe fațadele caselor din centrul localității – lucru care afectează imaginea satului.

Referitor la amplasarea acestora, DEER precizează că respectă „în totalitate reglementările Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei”, care stabilește montarea BMP-urilor pe domeniul public, la limita de proprietate. Totodată, transmite că locul acestora ar fi decis „de comun acord” cu fiecare proprietar, asta chiar dacă cel puțin la fața locului reprezentanții companiei le spuneau acestora că execută lucrările „conform proiectului”.

„Echipamentele utilizate sunt realizate din poliester armat cu fibră de sticlă, materiale certificate și conforme specificațiilor tehnice DEER, destinate exclusiv rețelelor de distribuție a energiei electrice, având rezistență și durabilitate ridicată.

Lucrările sunt executate astfel încât accesul la proprietăți să nu fie afectat – în dreptul fiecărei intrări se montează tuburi PVC, iar terenul este adus ulterior la starea inițială. Amplasarea fiecărui BMP este stabilită de comun acord cu proprietarul imobilului, respectând cerințele tehnice, urbanistice și estetice specifice zonei protejate”, se arată în reacția DEER Sibiu.

Despre declarațiile locuitorilor privind eventuale acte de vandalism sau întreruperi frecvente în alimentarea cu energie distribuitorul spune că acestea „nu au fundament, echipamentele instalate fiind conforme standardelor în vigoare și asigurând o funcționare sigură și fiabilă”.

În final, DEER Sibiu subliniază că proiectul „a fost solicitat a fi realizat în regim de urgență de către Primăria Comunei Biertan”, fiind o lucrare conexă proiectului de reabilitare a sistemului de iluminat public și că „traseul instalațiilor subterane urmează fidel rețeaua de iluminat”.

În legătură cu riscul descoperirilor arheologice și necesitatea descărcării de sarcină arheologică, compania precizează că, potrivit legislației, „descărcarea arheologică a terenului intră […] în responsabilitatea autorității locale”.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Hotului de hoti ii e frica !
    Hotului de hoti ii e frica !

    dupa ce spui Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) – Sucursala Sibiu, poti sa tragi apa! Cu legea respectata, satul o sa fie distrus ca imagine dupa „modernizare”. Proprietarii ar trebui sa REFUZE INSTALAREA.
    Se puteau gasi firide conforme mult mai compacte decat imensitatile din poze (care cand le deschizi sunt 90% goale!). Pentru niste firide mai mici se putea face (de la caz la caz) nise in ziduri pentru montarea/ascunderea acestora, etc.

    4
    0
  2. Avatar Emil
    Emil

    Problema e ca in Romania dispar comorile, bratarile si coiful dacilor mai obscur decat pe Triunghiul Bermudelor.

    0
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate