Devenite inclusiv subiect de anchetă a procurorilor anticorupție, contractele de asistență juridică încheiate de conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu în baza unei hotărâri adoptată acum patru ani de plenul Consiliului Județean Sibiu sunt acoperite de lege, consideră conducerea administrației județene.
Peste 430.000 de lei au fost cheltuite de către Filarmonica de Stat Sibiu pentru servicii de avocatură, în perioada ianuarie 2024 – august 2025, conform unui răspuns mai vechi al instituției de cultură, care mai precizează că „cea mai mare parte a fost deja recuperată de la SAIFS (Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din cadrul Filarmonicii de Stat – n.r.)”.
Cum aceste cheltuieli sunt cercetate acum de procurorii anticorupție, am cerut câteva aprecieri și din partea Consiliului Județean (CJ) Sibiu, în subordinea căruia funcționează Filarmonica.
Referitor la valoarea contractelor, conducerea CJ Sibiu arată că acestea sunt asumate direct de instituția de cultură. „Consiliul Județean Sibiu nu stabilește și nu poate interveni în prețul serviciilor juridice achiziționate de instituțiile subordonate, deoarece acestea sunt determinate de factori precum experiența, specializarea, complexitatea cauzei și criteriile de piață specifice profesiei de avocat. (...) Stabilirea valorii, negocierea prețului și fundamentarea necesității serviciilor juridice sunt responsabilități ale instituției care contractează serviciile, în acest caz Filarmonica de Stat Sibiu. Pentru noi, transparența și buna gestiune a banilor publici rămân priorități absolute”, transmit reprezentanții CJ Sibiu, într-un răspuns redactat în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Conducerea administrației județene arată că rolul deliberativului este de a aproba achiziția de servicii juridice „doar în cazurile expres prevăzute de lege și strict din perspectiva competenței administrative – respectiv existența unei solicitări motivate și încadrarea ei în procedura legal”.
Contractele de asistență juridică încheiate în ultimii ani de către Filarmonica de Stat au la bază o singură hotărâre adoptată de plenul Consiliului Județean. Este vorba de hotărârea cu numărul 43/2021. Proiectul elaborat pentru adoptarea acestei hotărâri a fost generat de o solicitare întocmită de Filarmonică în februarie 2022, lună în care postul de consilier juridic în cadrul instituției a rămas vacant. Iar în afară de procesele pe dreptul muncii sau armonizarea funcționării instituției cu legislația, conducerea Filarmonicii mai arăta prin respectiva adresă faptul că are nevoie să achiziționeze servicii juridice și pentru renegocierea contractului colectiv de muncă la nivelul instituției.
Renegocierea contractului colectiv de muncă a eșuat în urma amplelor conflicte dintre sindicaliști și management, dar procesele puse pe rolul instanțelor s-au înmulțit.
Acum, conducerea CJ Sibiu arată că oricum Filarmonica putea încheia direct contracte de consultanță atunci când nu avea jurist. În restul cazurilor, contractele au putut fi încheiate în baza hotărârii din 2021.
„Pentru perioadele în care instituția dispunea de personal juridic propriu, temeiul legal care permite în continuare achiziția de servicii de asistență și reprezentare îl constituie prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2012, care permit autorităților și instituțiilor publice să contracteze servicii specializate în situații ce depășesc competența, volumul sau natura atribuțiilor personalului intern. Totodată, Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr. 43/2021, la care faceți referire, nu a stabilit o limitare temporală la anul 2021, ci a vizat în mod expres posibilitatea Filarmonicii de a contracta servicii juridice în contextul numărului ridicat de litigii cu care instituția se confrunta la acel moment, precum și complexitatea acestora. Prin urmare, hotărârea are caracter aplicabil situațiilor de natură litigioasă, nu unui interval de timp determinat”, mai susțin reprezentanții CJ Sibiu.
În cazul în care Filarmonica de Stat Sibiu va reveni cu o solicitare de rectificare bugetară pentru relocarea unor fonduri din care să plătească servicii juridice externalizate, conducerea Consiliului Județean (CJ) Sibiu o va aduce în atenția aleșilor județeni, se mai arată în răspunsul citat. Singura condiție este ca solicitarea să fie transmisă în mod legal de către Filarmonică. „Este o obligație procedurală ca orice astfel de solicitare adresată Consiliului Județean să fie supusă aprobării deliberativului”, se arată în răspunsul amintit.
O astfel de solicitare a fost respinsă în două rânduri de plenul CJ Sibiu în ședințele din cursul lunii septembrie 2025.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2942


Ultimele comentarii
Acum 42 minute
D
Acum 46 minute
Un sibian
Acum 52 minute
Opozitia
Acum 53 minute
Newman
Acum 1 oră
Cărtărescu și rețeaua lui de merdenese