Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Actualizare. Traficul a fost reluat pe Valea Oltului. Polițiștii recomandă șoferilor să fie atenți și să respecte cu strictețe semnificația indicatoarelor

Adina Bota
0
pompieri-cisterna-rasturnata-valea-oltului-3-hr36

Polițiștii sibieni informează că, potrivit datelor transmise de ISU Vâlcea către Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, traficul rutier pe DN 7 Valea Oltului rămâne închis până mâine dimineață, accesul autovehiculelor fiind interzis pe tronsonul Boița – Județul Vâlcea. În urma unei defecțiuni tehnice la o autocisternă aflată la ieșirea din Căciulata, spre Sibiu, s-a decis închiderea circulației rutiere până la remedierea problemei, după ce s-a constatat că sunt scăpări de gaze.

Publicitate
Publicitate

Actualizare 1:36

Polițiștii vâlceni anunță că traficul a fost reluat pe DN 7.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunță că, în cursul zilei de 10 decembrie, în jurul orelor 01.25, traficul rutier pe DN 7 a fost reluat după o perioadă de întrerupere temporară.

„Circulația se desfășoară în condiții normale la acest moment, însă polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită și să respecte cu strictețe semnificația indicatoarelor și a instrucțiunilor rutiere din zonă”, transmit reprezentanții IPJ Vâlcea.

Actualizare 00:45

Reprezentanții ISU Vâlcea transmit că s-a reușit închiderea supapei pe unde se pierdea gazul în atmosferă. Traficul va fi reluat imediat ce porțiunea de drum unde a fost autocisterna va fi curățată și pusă în siguranță.

„Prin efortul concertat al forțelor prezente la fața locului, încă de la debutul acestei situații, s-a reușit închiderea supapei pe unde se pierdea gazul în atmosferă.  

Remarcăm contribuția extraordinară a specialiștilor care au colaborat permanent cu echipajele operative pentru identificarea soluțiilor tehnice optime care să permită mutarea în condiții de siguranță a cisternei afectate. 

Mutarea acesteia către o zonă sigură ( la peste 100 m de axul drumului) s-a realizat  la momentul în care măsurătorile efectuate de salvatorii  care încadrează autospeciala CBRN au indicat valori care să nu depășească parametrii optimi de siguranță. 

Adresăm mulțumiri tuturor celor implicați, salvatori, forțe de ordine, autorități centrale si locale, firme și experți, dar și participanților la trafic care au manifestat înțelegere și au respectat recomandările și indicațiile noastre. 

Mulțumim, totodată, și reprezentanților media pentru interesul acordat acestei misiuni complexe, prin prezentarea informațiilor oficiale, comunicate în dinamică.

Publicitate

Traficul va fi reluat imediat ce porțiunea de drum unde a fost autocisterna va fi curățată și va prezenta siguranță pentru reluarea în condiții optime a traficului rutier”, transmite Maior Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Foto: ISU Vâlcea

Actualizare. Traficul a fost reluat pe Valea Oltului. Polițiștii recomandă șoferilor să fie atenți și să respecte cu strictețe semnificația indicatoarelorActualizare. Traficul a fost reluat pe Valea Oltului. Polițiștii recomandă șoferilor să fie atenți și să respecte cu strictețe semnificația indicatoarelor

Știre inițială

„Astfel, la nodul rutier A1 – DN 7 Boița, traficul se deviază spre DN 1 Veștem – Brașov.

Măsura a fost luată pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea pune în pericol siguranța participanților la trafic.

Vă rugăm să respectați indicațiile polițiștilor care dirijează circulația și să manifestați prudență și atenție în conducere.

Recomandăm conducătorilor auto să opteze pentru rute ocolitoare, respectiv:

•⁠  ⁠DN 7 → DN 67 (Budești) → Târgu Jiu;

•⁠  ⁠DN 7 → DN 64 Drăgășani → județul Olt;

•⁠  ⁠DN 7 → DN 7CC (Călimănești);

•⁠  ⁠DN 7 → DJ 658 / DC18 (Bujoreni).

•⁠  ⁠Sibiu → DN 1 – Brașov”, transmit polițiștii sibieni.

Reamintim că în urma unei defecțiuni tehnice la o autocisternă aflată la ieșirea din Căciulata, spre Sibiu, s-a decis închiderea circulației rutiere.

Citește și: VIDEO Valea Oltului e închisă. O autocisternă pierde gaz petrolier lichefiat. A fost instituită o zonă de siguranță

 

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru gestionarea unei situații de urgență generate ca urmare a scăpărilor de gaz de la o autocisternă aflată în localitatea Călimănești, pe DN7.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere și intervenție rapidă, o ambulanță SMURD și o autospecială CBRN.

Ajunși la locul intervenției pompierii au constatat că sunt scăpări de gaze din autocisternă, sens în care au fost creat un perimetru de siguranță pe o rază de 500 mp. Pentru protecția populației aflată în proximitate a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

În sprijinul echipelor operative de intervenție au fost solicitate autospeciala cu roboți de la ISU Brașov și  2 autospeciale de stingere de la ISU Sibiu”, transmitea ISU Vâlcea la momentul incidentului. 

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate