Și ediția din acest an a Concertului de Crăciun susținut la Sibiu de orchestra vieneză Johann Strauss Ensemble s-a desfășurat cu casa închisă și s-a încheiat în aplauze-ntinse pe minute bune ale spectatorilor ridicați în picioare.
Peste 500 de sibieni au umplut sala de spectacole a Centrului cultural „Ion Besoiu”, în seara zilei de joi, 18 decembrie 2025, cu ocazia unui nou Concert de Crăciun susținut de orchestra condusă de carismaticul dirijor și prim-solist Russel McGregor.

În stilu-i caracteristic, McGregor a condus un concert în care publicul a fost parte activă a acestuia: lumea nu doar a aplaudat și cântat, ci a și folosit instrumentele cu care, uneori, dirijorul s-a dus prin public, îndemnându-l să le folosească. Iar energiei transmisă de pe scenă, sala i-a răspuns cu aceeași doză de bună dispoziție și optimism.

Alături de instrumentiștii vienezi, pe scenă a urcat pentru diferite arii și soprana Elisabeth Wimmer, dar și artiști locali. Este vorba de dansatorii de la școala de dans Rise Up din Sibiu, care au dansat pe câteva din ariile orchestrei vieneze.

Programul a inclus, atât lucrări de Johann Strauss – unele scoase la lumină după sute de ani -, de Josef Strauss, de Eduard Strauss sau de Franz Kehar, cât și colinde de Crăciun. La „O, ce veste minunată!” întreaga sală a cântat alături de orchestră.







Sponsori principali
PRIMA Shopping Center
Parteneri
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Băi „intelijentilor” din primărie, pricepeți o dată că giratoriile au raza prea mică să poți pune și semafoare în interiorul…
ASA DA ! Un adevarat succes ! (cam singurul …in zona !?) „Proiectul a fost coordonat de ULBS „,se vede…
Eu personal nu înțeleg de ce se plâng stimabilii. Ca sunt prea puțini? Dacă ar fi mai mulți ar avea…
Ori e giratoriu, ori nu mai e… Să se hotărască geniile de pe Revoluției. Știți cum e vorba aia: dacă…
Sa nu uitam ca am avut acea presemnalizare inainte de intersectii in functie de directia de urmat dupa intersectii, doar…














Lasă un răspuns