CSU Sibiu a obținut victoria în partida de azi, pe teren propriu, contra celor de la CS Vâlcea 1924. Sibienii au început să domine copios partida începând cu actul secund, pentru a se impune la final cu scorul de 96-85, transmite baschet.ro.
Echipele de start:
Sibiu: Blidaru, King, Randolph Jr., Roschanfsky, Stone
Vâlcea: Lecomte, Kiss, Jenkins, McCaffery, Uță
Startul de meci în Sala Transilvania a fost unul alert, dar nu și la fel de productiv. După patru minute de joc scorul era egal, 6-6. King și Stone puneau patru puncte la rând pentru gazde. Kiss oprea mini-seria gazdelor. Echilibrul s-a păstrat totuși pe tabelă, chiar dacă sibienii au ratat două șanse să se desprindă la mai mult de două posesii. CSU Sibiu a profitat de vizitele la linia de pedeapsă, unde a ajuns în 13 rânduri în primul act, și astfel a rămas în față, 23-20 la capătul primelor zece minute de joc.
În sfertul al doilea Sibiul a reușit să ducă scorul la 46-37, atingând cel mai mare avantaj din meci. Nici după time-out oaspeții nu și-au revenit.
Anthony Smith a fost liderul echipei câștigătoare, cu 18 puncte marcate. Keith Stone a fost aproape de double-double, consemnând 17 puncte și 9 recuperări, iar Andreas Blidaru a impresionat cu 16 puncte împotriva fostei echipe. Activitatea CSU Sibiu în LNBM este susținută de Primăria Sibiu prin Agenda Sportivă a Municipiului Sibiu ediția 2025.
Citește întreaga relatere pe baschet.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
(Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Alea îți aduc ție crăpelniță, smoothie-ul de telemea e numai de gust.
dar Șoferii Tursib pot salva vieti mult mai simplu si mai sigur, astfel: depasind biciclistii la distanta, NU razant.
Doamne ferește.
clar Bolojan e de vina nu savantul de Ciolacu de Buzau :))) si Caciu bursa Wall-Street :)))














Lasă un răspuns