Colindul ”Vin colindătorii”, pe versuri de Tudor Gheorghe, a fost cântat de militari ai Corului Regimentului 46 Sprijin, ce ține de Comandamentul NATO de la Sibiu, la începutul acestei săptămâni, la Catedrala Mitropolitană.
Versurile acestui colind nu sunt însă apropiate de mesajul pe care al trebui să-l transmită populației militarii NATO, ne-a scris un cititor Turnul Sfatului.
”Sunt versuri de Radu Gyr, în primul rând, un personaj condamnat pentru că a fost un legionar activ. În al doilea rând, să spui, tu, român, membru în forța militară europeană, că stai cu mâna întinsă la uși străine e cel puțin îndoielnic. În plus, tipul acesta de colind a fost scos recent de Filarmonica Banatului din program pentru a nu da astfel de interpretări și pentru a nu se asocia cu un legionar”, transmite cititorul.
Turnul Sfatului l-a contactat pe dirijorul corului, preotul Adrian Drăgușin, dar și pe conducerea Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE). Preotul nu ne-a răspuns solicitării adresate pe pagina sa de Facebook, acolo unde au și fost postate imaginile, însă oficialii NATO de la Sibiu au răspuns, explicând că e vorba de cel puțin două confuzii.
În primul rând, transmite conducerea Corpului Multinațional Sud-Est, nu era vorba de acest colind în scandalul de la Timișoara.
”Colindele din programul concertului de Crăciun al Filarmonicii Banatului din Timișoara care au fost eliminate sunt „Leru-i Doamne Ler” și „Ziurel de ziuă”, nu cel interpretat de Corul Regimentului 46 Sprijin”, vine o primă explicație.
Citește și:
În al doilea rând, susțin militarii NATO, versurile sunt asumate de către Tudor Gheorghe și nu ar aparține lui Radu Gyr, deși mai multe site-uri ortodoxe dau în continuare ca sursă poetul legionar.
”Apartenența melodiei “Vin colindătorii” este asumată public de către artistul Tudor Gheorghe. În acest sens, pentru clarificare, puteți consulta intervalul 29.09-29.36 al filmării din linkul atașat a Concertului Iarna Simfonică înregistrat pe CD. Totodată versurile colindului „Vin colindătorii” pot fi accesate la această adresă”, precizează instituția.
Legat de versuri, militarii NATO susțin că fac referire la evenimentele din 1989 și România din primii ani de după Revoluție, nu la evenimente interbelice.
”De menționat intervenția lui Pepino Popescu, impresarul lui Tudor Gheorghe, pentru publicația „Adevărul” din data de 17.12.2015 în care acesta explică contextul compunerii de către artist a versurilor: „Tudor Gheorghe a scris versurile şi melodia la <> în 1993, iar piesa a fost imprimată pe albumul <>. Toate piesele din album sunt făcute cu mesajele vehiculate în societate după Revoluția din 1989. Mesajul la asta se referă de fapt.”
Ne delimităm ferm de orice tentativă de instrumentalizare a momentului artistic sau de asociere forțată cu conotații care depășesc cadrul cultural și simbolic al colindului”, transmite Comandamentul NATO de la Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
17 răspunsuri
-
Mesajul colindei este perfect adevărat. Stăm cu mâna întinsă pentru orice fleac în țara asta. Și când am plătit ceva ca să avem, dăm pe gratis la cineva care nu-i pasă de noi (vezi scutul antirachetă Patriot). Felicitări acestui regiment de sprijin care nu a uitat că servește în primul rând România.
-
Cetitorule cekist, inconjurat de ‘dujmani ai boborului care nu pot fi reeducati’, vorba aiudeanului Goiciu,versurile sunt ale lui Tudor Gheorghe.Lansate in 1990.Asculta si Corul din Finteusul Mare…Cum il asculta muuulti din lume…Asta pana sa te gandesti daca mai scrii sau nu demascari la ziar….
-
Cine conduce România? Românii? Nici vorbă. Dacă o conduceau românii, nu ar fi fost interzis Radu Gyr, Eminescu sau conlindele de Crăciun. Nu ne-ar fi fost interzisă istoria României şi nu ne-ar fi fost impusă istoria evreilor. Nu ne-ar fi întrebat nimeni cum şi de ce ne cinstim eroii, martirii şi sfinţii.
Shimon Peres (fost preşedinte al Israelului) a spus într-un discurs că oamenii de afaceri israelieni cumpără Manhattanul, Ungaria, România şi Polonia. „Unei ţări mici ca a noastră îi va fi greu să devină o ţară industrializată. Văd că totuşi cumpărăm Manhattan-ul, Ungaria şi România şi Polonia. Este interesant, pentru că suntem o ţară mică, dar avem mulţi oameni talentaţi şi cu multe relaţii”, a spus preşedintele Israelului. Discursul preşedintelui Shimon Peres a fost ţinut la adunarea anuală a Asociaţiei Birourilor de Comerţ din Israel. În Ungaria, presa a reacţionat vehement. Ministerul de externe de la Budapesta a fost criticat aspru că nu a luat nicio poziţie faţă de afirmaţiile lui Peres. -
Bai comentatorilor, vouă dece va este frica de tot ce este roman sau patriotic sau national? In schimb aplaudați ca focile la tot ce este străin, international sau amorf?! Am ajuns sa ne negam istoria, valorile și personalitățile!! Bine că vine un ca Wixer( Vexler) că sa ne impună pe cine sa omagiem și pe cine sa uităm/ condamnăm!!!Așa a fost și acum câțiva ani în centrul Sibiului cu cei de la AFT cu melodia „Ne vom întoarce într-o zi „!
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Arhitectul Nicolae Georgescu, a realizat in apropierea Scolii Militare doua superbe vile in stil neo-romanesc. Una este pe strada Saliste,…
Daca se poate corecta textul din articol – Două persoane au avut primit de asistență medicală – : multumesc și…
Asa ar fi fost corect, insa din păcate aceste cheltuieli de judecata sunt platite din bugetul local al orașului, practic…
Singurul val sunteți voi, punând gheara balcanică pe ce au clădit alții de generații! Sașii se intorc, valul tău emigrează…
Ai mîncat rahat si tu ?













Lasă un răspuns