În contextul minivacanței de Crăciun, jandarmii și polițiștii sibieni anunță o serie de măsuri suplimentare de ordine și siguranță publică pentru ca sărbătorile să se desfășoare fără incidente.
Astfel, în perioada 24-28 decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Sibiu anunță echipaje ale instituției vor fi prezente zilnic în județ, mai ales în zonele aglomerate și în locurile unde se desfășoară evenimente publice. Jandarmii vor acționa atât pentru menținerea ordinii publice, cât și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precizează instituția într-un comunicat de presă.
Un punct de interes îl reprezintă Târgul de Crăciun din Sibiu, principala atracție a orașului în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, până în data de 4 ianuarie 2026, echipaje de jandarmerie vor fi prezente în zona centrală a municipiului Sibiu pentru prevenirea oricăror situații care ar putea afecta climatul de siguranță, dar și pentru a interveni în caz de nevoie.
Reprezentanții Jandarmeriei le recomandă participanților la evenimentele din Piața Mare să acorde o atenție sporită copiilor. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să respecte indicațiile jandarmilor. Transmitem sfaturile acestora mai jos:
– nu vă lăsați copiii nesupravegheați, riscul de a se rătăci este mare, iar ca măsură de precauție este bine să cunoască informații utile forțelor de ordine precum: numele părinților, numărul de telefon, adresa de domiciliu;
– aveți grijă de bunurile personale, mai ales când vă aflați în mulțime, și evitați să purtați portofelul și telefonul în buzunare exterioare;
– evitați implicarea în conflicte de orice natură;
– respectați indicațiile jandarmilor, iar în caz de nevoie nu ezitați să le cereți ajutorul;
– în situația în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau incidente, solicitați ajutorul forțelor de ordine, în mod direct sau prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
În paralel, jandarmii montani sibieni transmit că vor fi alături de turiștii care aleg să-și petreacă vacanța în stațiunile Bâlea și Păltiniș, în perioada 24-28 decembrie.
Pentru prevenirea accidentărilor/situațiilor de pericol în zona montană și limitarea efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii montani le recomandă turiștilor:
– înainte de a pleca în drumeție să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condițiilor climatice locale, starea de funcționare a mijloacelor de transport pe cablu;
– să plece pe munte doar cu echipament adecvat: lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor;
– să nu se aventureze pe traseele turistice după lăsarea întunericului și fără echipamentul adecvat;
– să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;
– în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, să se retragă la cea mai apropiată cabană;
– să nu consume băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării drumeţiilor;
– să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
– dacă întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le filma, fotografia sau pentru a le hrăni.
Poliția, prezentă în piețe și în trafic
În același timp, polițiștii sibieni își vor spori prezența în aceeași perioadă, inclusiv asupra traficului rutier.
Într-un comunicat de presă, IPJ Sibiu transmite că vor acționa polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
„Pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii sibieni vor fi prezenți în stradă, vor patrula în special în zonele aglomerate, în piețe, târguri de iarnă, gări şi autogări, pentru prevenirea infracţiunilor, a furturilor şi a faptelor cu violenţă. De asemenea, poliţiştii de la transporturi vor asigura ordinea publică în trenuri şi în staţiile de cale ferată, fiind suplimentate dispozitivele în zonele intens circulate.
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din judeţ pentru fluidizarea traficului, prevenirea accidentelor şi depistarea şoferilor care încalcă regulile de circulaţie, care conduc sub influenţa alcoolului sau a drogurilor ori depăşesc viteza legală. De asemenea, este asigurată şi o rezervă de intervenţie, inclusiv cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale”, transmite IPJ Sibiu.
Poliția Rutieră le recomandă șoferilor să circule prudent, cu viteză adaptată condițiilor de trafic, să evite depășirile riscante și să păstreze distanța de siguranță. Conducătorii auto sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasările și să se informeze asupra traseului, stării drumurilor și condițiilor meteo. Reprezentanții IPJ Sibiu reamintesc că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Totodată, polițiștii sibieni transmit cetățenilor o serie de recomandări de autoprotecție, pentru petrecerea sărbătorilor în siguranță.
– copiii care merg la colindat trebuie să fie însoţiţi de adulţi, iar părinţii să cunoască persoanele care îi însoțesc şi ce traseu urmează;
– primiţi colindători doar dacă îi cunoaşteţi; în cazul necunoscuţilor, discutaţi cu ei doar la uşă şi nu permiteţi accesul în locuinţă;
– învăţaţi copiii să nu deschidă uşa nimănui şi să nu permită accesul străinilor în absenţa adulţilor;
– aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine sau în mijloacele de transport în comun etc.;
– asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă, nu comunicaţi date despre plecarea dumneavoastră și nu postați pe rețelele de socializare aceste detalii;
– nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;
– nu folosiți materiale pirotehnice pentru distracție decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă;
– nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi imediat la nr de urgență 112 – apel gratuit;
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Le-a solicitat cineva prezenta acestor purtatori de uniforme ?
NU MAI POLUTI ORASUL CU PREZENTA VOASTRA IN UNIFOMA ! Provoaca greata si strica atmosfera si starea de spirit a oamenilor !
Tineti-va oamenii in cazarmi, ci nu printre civili ! Nu este stare de urgenta, nu este lege martiala, nu aveti ce cauta in uniforme prin oras !!!! Stati in cazarmi, pentru asta sunteti platiti, stati in cazarmi !
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da, mai sunt doi care inca perturba – tov. Volkov si tov. Palagniuk.
Woke-ist cu acte in regula!🤮🤮🤮
Când am crezut că i-am văzut pe toți *** ongiști, iată că m-am înșelat. (Acest comentariu a fost moderat din…
**** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Chiar toate rahaturile de evenimente trebuie facute cu blocarea circulatiei? Drumurile au fost construite cu banii tuturor …nu doar a…













Lasă un răspuns