Sâmbătă,
17.01.2026
Cer Senin
Acum
-5°C

Un cetățean de onoare al Budapestei, cel mai important donator pentru construcția Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Familia Sina, bancherii aromâni care au transformat Sibiul 

Un cetățean de onoare al Budapestei, cel mai important donator pentru construcția Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Familia Sina, bancherii aromâni care au transformat Sibiul 

Sibiul păstrează o poveste mai puțin cunoscută despre o familie de bancheri care, în secolul al XIX-lea, rivaliza cu puternicii Rothschild. Deși activitatea lor se întindea de la Viena la Atena, generozitatea lor i-a atins și pe românii din Transilvania, lăsând o amprentă notabilă inclusiv asupra Catedralei Mitropolitane din inima Sibiului.

Rivalii lui Rothschild: Cine au fost bancherii Sina?

Familia Sina, de origine aromână din Moscopole, a ajuns în secolul al XIX-lea una dintre cele mai influente și bogate familii de bancheri din Imperiul Austriac. Concurenți acerbi ai celebrei familii Rothschild, Sina și-au construit averea pe inteligență financiară și conexiuni la cel mai înalt nivel, fiind parte din elita vieneză și chiar consilieri ai împăratului Franz Joseph I.

Capul familiei și fondatorul băncii, Gheorghe Sina (1783-1856), a avut o influență discretă, dar crucială, fiind considerat finanțatorul din umbră al curentului cunoscut drept Școala Ardeleană. Toate ziarele românești din Imperiu erau finanțate de el.

Filantropie la scară imperială: de la Budapesta la Atena

Averea considerabilă a familiei a fost dublată de o generozitate pe măsură. Bancherii Sina au finanțat proiecte care au schimbat fața Europei de Sud-Est. Printre cele mai faimoase se numără:

-Podul cu Lanțuri din Budapesta

-Academia Maghiară de Științe

-Observatorul Astronomic și Universitatea din Atena

-Sala de Concerte, Institutul Politehnic, Academia de Arte Frumoase și Biserica Ortodoxă din Viena

Despre cel mai important moștenitor, baronul Simeon de Sina (1810-1876), fiul lui Gheorghe, istoricul Victor Papacostea scria, referindu-se la contribuțiile sale majore din Ungaria: "În fața acestei mărețe opere, un glumeț ar putea spune că baronul Sina a întemeiat... cu ajutorul ungurilor - statul maghiar însuși" . Însă el mereu și-a amintit și de frații de aceeași origine.

Donația care a construit Catedrala Mitropolitană din Sibiu

În ciuda faptului că era una dintre cele mai bogate și puternice familii din Imperiu și frecventa cercurile înalte de la Viena, Simeon de Sina nu și-a uitat rădăcinile și pe românii din Ardeal, care, în acea perioadă, luptau pentru drepturile lor naționale.

Alegerea centrului Mitropoliei Ardealului la Sibiu a fost un moment esențial al renașterii naționale. Construcția Catedralei s-a dovedit însă un efort financiar dificil.

Aici a intervenit Simeon de Sina, care a donat suma impresionantă de 3.000 de florini pentru construirea Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Această donație a fost cea mai mare sumă particulară oferită pentru proiect, depășind-o chiar și pe cea a împăratului Franz Joseph I, care a oferit 1.000 de florini. Unchiul său, Ioan de Sina, care nu a fost la fel de prosper în afaceri, a donat și el 600 de florini.

Prietenia sa strânsă cu Mitropolitul Andrei Șaguna, de asemenea aromân de origine, a întărit legătura cu comunitatea românească. Simeon de Sina a susținut, de asemenea, și Societatea Studențească "România Jună" din Viena, motiv pentru care unul dintre fondatorii ei, Mihai Eminescu, i-a purtat un profund respect lui Sina.

Un sprijin financiar și simbolic pentru Națiunea Română

Sprijinul familiei Sina a fost cu atât mai important cu cât era oferit de cea de-a doua cea mai bogată familie din Imperiu, aparținând elitei apropiate de Împărat. Faptul că acești bancheri, extrem de influenți, au ales să susțină românii din Transilvania – o națiune pe atunci nerecunoscută oficial – a avut un impact simbolic enorm asupra procesului de renaștere națională.

Generozitatea nu s-a limitat la Transilvania:

- Tatăl lui Simeon, Gheorghe, donase 20.000 de lei pentru reconstrucția Bucureștiului după marele incendiu din 1847.

- După Mica Unire, Simeon de Sina a investit în noul stat român, având o relație bună cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza și contribuind astfel la dezvoltarea economică a României.

În ciuda morții lui Simeon de Sina în 1876, fără un urmaș de sex masculin, realizările familiei, iar în special contribuția lor la înflorirea Sibiului și a românilor din Ardeal, au dăinuit.

Articol scris de Eduard Chircu

Sursa foto: Turnul Sfatului / Wikipedia

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 4446

Comentarii

6 comentarii

Kukuruku

Acum 2 săptămâni

Franț Iosif, nu Franz Joseph. Era imparat inclusiv pentru romani, romana era una dintre limbile oficiale (era si pe bancnote scris in romana), asa ca varianta romaneasca a numelui era si ea oficiala.
Raspunde

Andrei

Acum 1 săptămână

Dacă tot o dăm cu împăratul românilor, numele lui, așa cum e scris în Foaia Legilor Provinciale... este Francisc Iosif I-u.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 2 săptămâni

Si nu, era foarte recunoscuta oficial natiunea romana, despre ce vorbiti?! E secolul 19, nu 16.
Raspunde

Cartea face bine!

Acum 2 săptămâni

Sunt foarte multi filantropi din zona aromana a natiei noastre.Necunoscuti de unii care cred inca ca doar imperiul si generoasa tereza sau herr baron a fost,a facut si a dres..De exemplu e de ajuns sa vezi 'de ce'si mai ales ' ce' au nationalizat hunii mostenirea Gojdu din Buda si Pesta..
Raspunde

Newman

Acum 2 săptămâni

Autorul cedarii catre Ungaria a propritatilor Godju din Budapesta este fostul nostru prim ministru Razvan Ungureanu,Deci nu este vorba de o nationalizare.
Raspunde

Cartea face bine!

Acum 2 săptămâni

Spre diferenta de noi hunii(si bulgarii) au procedat zic eu f.bine.Nu au dat nimic inapoi in 1990 doar despagubiri.La noi telenovela restituirilor s-a prelungit dramatic pana cand s-a ajuns,HILAR, ca un habsburg divortat sa preia Castelul Bran lasat de principesa Ileana-fosta soata care de fapt il mostenise SINGURA si il lasase comunitatii ortodoxe romanesti prin trecerea la viata monahala.Sau nea'primarele care a descoperit o casa neceruta timp de 25 de ani in centrul Sibiului...Cu mostenirea Gojdu s-a cerut semnatura pt fundatia care lasase romanilor,etc,etc,etc..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus