Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu are, din această lună, un nou director. Profesoara Laura Părăian preia conducerea unității de învățământ, în urma unei rocade realizate în contextul detașărilor aprobate după expirarea mandatelor obținute prin concursul național de directori din 2022.
Una dintre cele mai cunoscute școli gimnaziale din municipiul Sibiu, „Nicolae Iorga”, intră într-o nouă etapă administrativă. Începând cu luna ianuarie, funcția de director este ocupată de Laura Marioara Părăian, numirea fiind realizată prin detașare, până la organizarea unui nou concurs pentru funcțiile de conducere din învățământul preuniversitar.
Schimbarea survine în contextul publicării de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a listei finale a directorilor și directorilor adjuncți detașați, valabilă de la 17 ianuarie 2026.
Lista directorilor și directorilor adjuncți poate fi consultată AICI.
Este vorba despre cadrele didactice ale căror mandate, obținute prin concurs în urmă cu patru ani, au expirat, iar continuitatea managerială este asigurată temporar prin detașare, cu acordul consiliilor de profesorale ale unităților de învățământ.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, în județul Sibiu aceste acorduri sunt semnate, consiliile profesorale din toate unitățile de învățământ din județul Sibiu fiind de acord cu detașările.
În cazul Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, modificarea de la nivelul conducerii a venit ca urmare a unei rocade între două instituții din sistemul educațional sibian. Astfel, Renet Marin, care a condus până acum școala, a fost numită director al Centrului Județean de Excelență Sibiu, iar Laura Părăian, care era în funcția de conducere a centrului a preluat conducerea gimnaziului.
Renet Marin a transmis un mesaj de bilanț și perspectivă, subliniind continuitatea parcursului profesional.
„Orice funcție de conducere constituie o provocare. Consider că am făcut față cu brio provocării pe care o presupune conducerea unei școli de elită, așa cum este Școala Gimnazială «Nicolae Iorga» din Sibiu, iar acum mă îndrept optimistă spre excelența în educație, susținută și promovată de către Centrul Județean de Excelență Sibiu.
Un gând pentru viitor: «Cea mai mare minune este să crezi că poți face una. Restul e foarte ușor.»”, a declarat aceasta pentru Turnul Sfatului, citându-l la final pe Nicolae Iorga.

Renet Marin, directorul Centrului de Execelență Sibiu
La rândul său, noua directoare a Școlii „Nicolae Iorga” afirmă că privește funcția ca pe o responsabilitate majoră față de comunitatea educațională și pune accent pe relațiile dintre elevi, profesori și părinți:
„Funcția de director al Școlii Gimnaziale «Nicolae Iorga» este o mare responsabilitate pentru mine. Îmi propun să mă implic în bunul mers al școlii, printre altele prin comunicare deschisă, transparență, profesionalism și o bună organizare. Îmi doresc, mai ales, să cultiv relații frumoase, bazate pe încredere și respect, între toți actorii implicați în educație: elevi-profesori-părinți.
Consider că o educație sănătoasă se bazează în primul rând pe relații armonioase. Starea de bine, comunicarea, implicarea și profesionalismul sunt și vor rămâne pentru mine pietrele de temelie pentru un învățământ de calitate”, a spus Laura Părăian.

Laura Părăian, director Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu
Laura Părăian este profesor de germană maternă și în ultimul an a ocupat, prin detașase, funcția de director adjunct la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu.
Contextul acestor schimbări este legat de concursul național pentru directori și directori adjuncți, organizat de Ministerul Educației în anul 2022, în mai multe sesiuni. Mandatele obținute atunci au avut o durată de patru ani, iar expirarea lor a determinat, în lipsa unui nou concurs finalizat, recurgerea la soluția detașărilor temporare.
Potrivit calendarului actual, procesul nu se oprește aici. Alte două tranșe de mandate obținute prin concurs urmează să expire în cursul acestui an, în lunile aprilie și octombrie, ceea ce ar putea aduce noi schimbări la nivelul conducerii unor unități de învățământ din județul Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Alta scoala gen VIP, acolo unde toti parvenitii sibiului, toti aciuatii si refugiatii la sibiu, si-au adus odraslele ! Concurenta mare pe limba germana, mai mare ca pe vremea lui ceausescu cand dadeai la politehnica !
Cat de penibil ! Scoli VIP, dar bazate pe infrastructura lui Ceausescu !
Papagalilor, construiti scoli noi si mentalitati noi, incepand cu conducerea inspectoratului scolar Sibiu si pana la ultimul personal nedidactic !
-
Hai ca a plecat madam Renet care de-o viata nu a facut nimic in scoala aia, nici ca director nici ca adjunct. Sa vedem noile „cadre” ce pot si de ce sunt in stare.
Sper ca nu va dispare centrul de excelenta daca merge tanti asta pe-acolo, ca am vazut deja ce a ajuns scoala 6.
Renet Marin – oare care e prenumele ? -
Poate noua directoare va rezolva problema site-ului, care anual aduce doar informații despre clasa pregătitoare. Rușine! Rușine! Școală cu pretenții!
Și poate se ocupa cu introducerea limbilor străine, altele decât engleza, franceza.
Și poate se ocupă și de introducerea unor opționale utile și dorite de elevi.
Și poate își îndeamnă prof. de TIC să învețe ceva copii, nu să piardă timpul la ore.
Și poate le cere prof. să nu-i mai pună să copieze lecția, fără nicio explicație.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
clar Bolojan e de vina nu savantul de Ciolacu de Buzau :))) si Caciu bursa Wall-Street :)))
Un prim pas ar fi interzicerea parcarii pentru toate autovehiculele nerezidentiale (microbuze, camioane, autocare etc.). De la Piata Rahovei pana…
La ce vă ajută un astfel de studiu când voi nu aveți ori nu aplicați nici o măsură?Ce veți face…
In anii următori,se vor face înscrieri la școală pentru câinii de companie.Cuplurile care au copii sunt depășite de cei care…
Iarasi fip? Tot lulea le semneaza proiectele?













Lasă un răspuns