Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Noul sens unic sezonier din Păltiniș: „Nu-l respectă mai nimeni”

Traian Deleanu
2
sens-unic-paltinis-jttw

Instituit pentru prima dată de la finele anului trecut, noul sens unic din zona pârtiei Oncești, din Păltiniș, este ignorat de majoritatea șoferilor.

Publicitate
Publicitate

La propunerea Inspectoratului Județean de Poliție, de la finele lunii noiembrie a anului trecut, în stațiunea Păltiniș a fost instituit sens unic de la intersecția cu strada Cindrel (aflată vizavi de drumul de Șanta) către accesul spre pârtia de schi.

Sensul unic a fost instituit sezonier, pe perioada sezonului rece, de la final de noiembrie, până la final de martie, potrivit unui anunț făcut public de administrația locală în cursul anului trecut.  Cei care circulă pe acest drum se pot întoarce spre Sibiu pe „vechiul drum de Păltiniș”, reabilitat de curând și care, de asemenea, are sens unic.

Publicitate

În plin sezon de schi, însă, instituirea acestei reguli nu este observată de mulți șoferi. „De la cei care vin până la izvor, să alimenteze cu apă, până la cei care vin să schieze, noul sens nu-l respectă mai nimeni: majoritatea tot pe sens interzis se întorc. Deocamdată n-am văzut să fie vreun incident și așa sper să rămână, dar să fie atenți șoferii care vin dinspre Sibiu, să nu se «încreadă» că noile reguli vor fi respectate. Acum, drept să vă spun, la cât de gol e câteodată pe aici, riscul producerii unor accidente e mic”, spune unul din foarte puținii agenți comerciali din zonă.

Citește și Primăria Sibiu anunță modificări importante în trafic: de la oprirea interzisă pe străzile de pe malurile Cibinului, la sens unic sezonier în Păltiniș

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Noica
    Noica

    Când stațiunea e goală și skiorii au nevoie de apă de la izvor, ce să facă….

    3
    3
  2. Avatar Polițiștii să amendeze
    Polițiștii să amendeze
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate