Actualizare, sâmbătă, ora 19.40
Polițiștii sibieni anunță că s-a redeschis traficului auto pe strada Octavian Goga după ce pompierii au curățat zăpada de pe acoperișul stadionului.
Articolul inițial:
Circulația în zona Stadionului Municipal Sibiu a devenit foarte dificilă vineri după-masă, în condițiile în care autoritățile au decis închiderea străzii Octavian Goga din cauza căderilor de zăpadă de pe acoperiș.
Inițial, măsura a fost dispusă joi seară, cu caracter temporar. În această dimineața Poliția Sibiu a revenit asupra situației, anunțând că traficul rămâne blocat în zonă, fără a preciza un termen pentru deblocarea situației.

În acest context, șoferii care ajung în apropiere constată că sunt nevoiți să reconfigureze traseul către Mihai Viteazu și Calea Cisnădiei. Coloanele de mașini se îndind în jurul orei 12:30 până pe Școala de Înot și ajung chiar și pe Rennes.
De asemenea, circulația pietonilor este blocată și pe partea opusă a străzii Goga, în parcul Sub Arini. De fapt, zăpada riscă să cadă peste mașini și pietoni în dreptul tribunelor stadionului, acolo unde înclinația acoperișului este foarte mare.
Întrebat dacă știe când s-ar putea redeschide strada, angajatul Poliției Locale prezent la fața locului a spus că nu poate preciza, el executând doar ordinele primite.

Fotografiile realizate de reporterul Turnul Sfatului din clădirea Centrului de Afaceri de vizavi arată că acoperișul stadionului acumulează în continuare foarte multă zăpadă, din acest motiv posibilitatea ridicării restricțiilor rămâne o necunoscută.
Mulți sibieni au atras atenția că dacă ar exista bariere de zăpadă montate pe acoperiș, riscul căderilor de zăpadă ar fi mult diminuat. Întrebați de existența parazăpezilor, oficialii Primăriei Sibiu au explicat că stadionul are parazăpezi, însă căderile mari de zăpadă riscă să pună în pericol trecătorii.
”Stadionul are parazapezi dar, în contextul ninsorii însemnate cantitativ din ultimele zile, pe acoperiș s-a acumulat zăpadă într-un strat foarte gros, iar în acest context parazăpezile nu au mai fost eficiente în totalitate.
Mai mult, din cauza temperaturilor usor mai ridicate, zăpada de pe acoperiș s-a îmbibat cu apă, fiind mai densă și mai grea, fiind astfel și mai dificil de fragmentat de către parazăpezi”, a informat Primăria Sibiu.

Copiii de la Caragiale nu sunt afectați
Elevii de la Școala I.L. Caragiale, care învață în spațiile stadionului, nu au fost afectați de măsurile luate pentru degajarea zăpezii. Oficialii municipalității sibiene mai precizează că au apelat la alpiniști profesioniști, care să intervină pentru dislocarea calupurilor de zăpadă.
”În contextul ninsorii însemnate cantitativ din ultimele zile, pe acoperișul Stadionului Municipal s-a acumulat zăpadă într-un strat foarte gros, în acest context parazăpezile nemaifiind eficiente în totalitate. Pentru a îndepărta pericolul reprezentat de căderea zăpezii de pe acoperiș, în cursul zilei de ieri s-a solicitat sprijinul ISU Sibiu care a reușit să îndepărteze doar parțial zăpada, unele zone nefiind accesibile nici cu autoscara. Prin urmare, pentru siguranța pietonilor și a șoferilor s-a luat decizia închiderii unui tronson scurt al străzii de lângă Stadion, până la degajarea completă a zăpezii. Serviciul care administrează această baza sportivă a contractat serviciile unor alpiniști care urmează să intervină în cursul zilei pentru a încerca dislocarea calupurilor de zăpadă rămase.
În cazul elevilor celor 7 clase de la Școala I.L. Caragiale care își desfășoară temporar orele de curs în spațiile Stadionului nu există niciun pericol pentru că a fost creat un culoar sigur pentru intrarea și ieșirea copiilor din clădire”, a mai informat Primăria Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
Multumim TS ca ne-ati informat de ce e zona blocata. Nu putem decât sa ne smulgem firele din cap cu privire la cât de idioti suntem… nu știu, zăpadă aia are aripi? Își ia zborul pana pe cealalata parte a străzii? De la cornișa stadionului pana la buza drumului sunt nu mai puțin de 10m… panica de pomana. Pietonal, da, clar, bine ca s-a închis. Rutier, de noaptea minții.
-
NOAPTEA MINTII ar trebui sa fie motto-ul tuturor autoritatilor care „tin” de municipiul sibiu, devenit in ultimii ani nu sat ci un catun uitat de lume. Cum sa blochezi o strada intreaga ore intregi pentru ca a nins si acum se topeste zapada de pe stadion???!!! Deci fie proiectarea „acoperisului” este deficitara fie militia face exces de zel. Indiferent, este INACCEPTABIL!!!! Mai ales ca din zona stadionului nu ai pe unde sa ajungi spre cimitr decat pe acolo sau daca vrei sa ti-o faci cu mana ta si sa incumeti sa inaintezi pe Calea Cisnadiei si dupa aceea sa virezi spre Siretului, adica sa stai in coloana cu toti cei din favela „Arhitectilor”. Sau sa faci cale intoarsa sa ajungi cumva pe Justitiei si in final pe B-dul Victoriei (in zona cu dublu-sens). Daca e o problema cu zapada de pe acoperis sa cheme o firma specializata sa o curete, nu se poate sa inchizi o strada doar asa. Pur si simplu, NOAPTEA MINTII e prea putin spus. Si inca o intrebare: asa va fi iarna de iarna de fiecare data cand ninge? Inchidem strazi de paranoia? Ce ne facem daca ninge iar in cateva zile si ulterior, MINUNE, zapada incepe iar sa se topeasca?! Vai de noi, vai de noi…
-
Pușcărie pe tru proiectant. E simplu. Ce naiba nu dați soluții tehnice adecvate. Acolo e simplu, protecție împotriva căderii zăpezii și zona de degivrare să topească zăpadă. Nu trebuie inventat nimic, doar preluat și pus în funcțiune………dar na, banii sa la între lunar in cont, răspundere , muncă și gândire =0
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
iar ne abureste „d-na primar”
Riscurile contaminarii apelor de suprafta si a celor subterane, riscurile poluarii aerului sunt majore la o astfel de exploatare de…
Sa continue si in alte localitati. Aproape nu mai avem fauna in multe zone. Au fost „mana in mana” si…
Trebuie facut ceva cu banii din buget , altfel ajung iar la CENTRU.Cum nu sunt idei , mqi spoim ,mai…
Cand ai fost ultima data la Prejba? Cabana nu mai exista de vreo 10 ani… E doar o ruina fara…













Lasă un răspuns