Joi,
05.03.2026
Parțial Noros
Acum
13°C

Ghidaje tematice, ateliere educaționale și „vânători de comori”, la Muzeul Astra, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși

Ghidaje tematice, ateliere educaționale și „vânători de comori”, la Muzeul Astra, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși
Evenimente în Muzeul Astra cu ocazia a 150 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși/Foto: Muzeul Astra
Anul acesta se fac 150 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși, iar cu această ocazie Muzeul Astra anunță mai multe evenimente precum ghidaje, ateliere sau vânători de comori.
 
„Anul 2026 marchează 150 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși, una dintre cele mai influente personalități ale artei moderne universale. Născut la 19 februarie 1876, în satul Hobița, județul Gorj, Brâncuși și-a format universul artistic într-un spațiu profund marcat de tradiția și spiritualitatea satului românesc.
 
Muzeul ASTRA celebrează Anul Brâncuși prin valorificarea patrimoniului de arhitectură vernaculară gorjeană prezent în Muzeul în aer liber. Casele, anexele gospodărești și instalațiile tradiționale provenite din județul Gorj ilustrează măiestria meșterilor lemnari și universul simbolic care a influențat decisiv formarea artistică a lui Constantin Brâncuși.
 
Elemente precum mesele joase și scaunele fără spătar, porțile și ușile ornamentate, simbolurile sculptate pe stâlpii caselor și armonia arhitecturală a construcțiilor tradiționale conturează un cadru cultural ce se regăsește, transfigurat, în operele emblematice ale sculptorului: Masa tăcerii, Coloana infinitului, Poarta Sărutului sau Pasărea măiastră”, au transmis reprezentanții Muzeului Astra. 

Ateliere, programe educaționale și vânători de comori 

Din 19 februarie, Muzeul provoacă vizitatorii să descopere cele unsprezece edificii care alcătuiesc traseul tematic „Satul gorjean, școala tăcută a lui Brâncuși”, accesibil prin aplicația Muzeul ASTRA App disponibilă pe Google Play și pe AppStore. Aplicația oferă descrieri detaliate ale monumentelor, ghid audio, imagini și hartă de orientare.
 
„Vă propunem și un program educațional interactiv destinat elevilor, care include ghidaje tematice, ateliere educaționale și „vânători de comori” în care descoperiți simboluri și elemente constructive din arhitectura tradițională gorjeană.
 
Constantin Brâncuși s-a născut într-o casă din Hobița realizată chiar de tatăl său, care a fost meșter cioplitor în lemn. Privite în ansamblu, cele unsprezece construcții gorjene din Muzeul ASTRA dezvăluie elemente ce ar fi putut oricând face parte din universul cotidian al copilăriei lui Brâncuși. Stâlpii casei din Stolojani, ciocârlanii care încheie acoperișul casei din Musculești-Petrești sau patul din scânduri cu rogojină din casa de la Văleni oferă o cheie importantă de înțelegere a operei sale și a vieții satului de odinioară”, mai transmite Muzeul. 
 
150 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși, sărbătoriți în Muzeul Astra/Foto: Muzeul Astra
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus