Proiectul pe care Asociația Sus Inima îl înscrisese anul acesta la Maraton - RUN FOR CANCER CARE - Centrul de suport oncologic Sibiu, nu a fost selectat pentru ediția din 2026. Este pentru prima dată începând cu 2019 când se întâmplă acest lucru. Pentru a suplini suma de bani pe care Asociația Sus Inima o strângea în cadrul Maratonului, Carmen Chindriș președinta asociației, a inițiat o strângere de fonduri.
60 de aplicații au fost depuse în total, anul acesta, la Maratonul Internațional Sibiu, dintre care patru au fost considerate neeligibile. Au fost acceptate 48, opt nefiind selectate de juriul independent. Printre cele 8, se numără și proiectul asociației Sus Inima.
Carmen Chindriș spune că respectă decizia juriului și că a inițiat o strângere de fonduri, astfel încât lipsa participării de la maraton să nu afecteze situația asociației.
„Noi am depus proiectul, același ca în ultimii doi ani, pentru continuitatea și diversificarea activităților în centrul de suport oncologic din Sibiu. Probabil s-a schimbat grila de jurizare, dar pot spune cu mâna pe inima că am făcut tot ce am știut mai bine, și anul acesta nu am fost acceptați.
Am văzut care au fost membri juriului, pe care îi respect enorm și le respect decizia. Totodată, trebuie să încercăm măcar să strângem fondurile pe care am sperat să le strângem în cadrul Maratonului.
Asociația Sus Inima este un proiect pentru comunitate, un sprijin pentru fiecare persoană afectată de cancer, iar cât timp comunitatea sprijină acest proiect, atâta timp el va exista. Mulțumim celor care ne trimit mesaje de încurajare și idei despre cum putem face mai mult și mai bine și ne bucurăm să vedem că sibienii știu că Sus Inima este proiectul nostru, al tuturor”, a declarat Carmen Chindriș pentru turnulsfatului.ro.
Carmen a inițiat și o strângere de fonduri, iar donații se pot face aici.
Ca soluție, momentan am reușit să facem o pagină pe Galantom, de strângere de fonduri, și sperăm să reușim să continuăm împreună. Ne asumăm răspunderea și acceptăm decizia juriului”, a declarat Carmen Chindriș pentru turnulsfatului.ro.
Jurizarea
Perioada de jurizare a durat două săptămâni. Juriul a fost compus din membri din diverse medii ale comunității, respectiv Adrian Tibu, manager Teatrul pentru Copii și Tineret GONG, Andreea Mănăstirean, coordonator proiecte educaționale, Cătălin Băcilă, manager de produs, Claudiu Bozdoghină, cofondator Pixel Solutions & Papervee, Cosmin Marcu, Asociația Culturală Play, Denisa Bar, manager de proiecte, Teatrul Național Radu Stanca și vicepreședinte Youth DiVision Sibiu, Oana Pavăl, arhitect, Marius Dicoiu, regional manager Kiss, Magic, Rock FM, Nancy Panța, antreprenor și cadru didactic și Ioana Leca, consultant pe scriere de proiecte cu finanțare nerambursabilă.
„Juriul a evaluat fiecare cauză prin lentile multiple, asigurând o perspectivă complexă asupra relevanței, inovării și fezabilității propunerilor. Ne-am concentrat pe cauzele care propun soluții clare, măsurabile și sustenabile pentru probleme identificate de aplicanți. Dorim să menționăm faptul că, pentru a păstra integritatea procesului, membrii juriului care au avut proiecte înscrise nu au notat propriile aplicații; juriul a fost organizat în două grupuri, iar distribuția dosarelor a ținut cont de acest principiu de evitare a conflictului de interese, asigurând o evaluare corectă și imparțială”, au arătat reprezentanții maratonului într-un comunicat trimis la mijlocul acestei săptămâni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2257


Ultimele comentarii
Acum 9 minute
HBomb
Acum 11 minute
Gen
Acum 13 minute
Usr-istii i-au nenorocit pe romani!
Acum 16 minute
Iranianul
Acum 18 minute
HBomb