Naționala feminină de baschet a României se reunește joi la Sibiu, pentru pregǎtire şiva disputa ultimele două meciuri pe teren propriu din fereastra a doua a calificărilor pentru FIBA Women’s EuroBasket 2027. Partidele se vor juca în Sala Transilvania, iar tricolorele speră să profite de avantajul terenului propriu pentru a obține rezultate importante în lupta pentru calificare.
În acest moment, România ocupă locul 3 în Grupa C, după primele trei partide disputate în noiembrie 2025.
Clasamentul Grupei C
- Polonia – 3 victorii / 0 înfrângeri – 6 puncte
- Slovacia – 2 victorii / 1 înfrângere – 5 puncte
- România – 1 victorie / 2 înfrângeri – 4 puncte
- Cipru – 0 victorii / 3 înfrângeri – 3 puncte
Rezultatele României din prima fereastră:
-Cipru – România 62–75,
-Polonia – România 86–41,
-România – Slovacia 56–88.
România va disputa două meciuri consecutive la Sibiu:
-11 martie, ora 19:00 – România vs. Cipru (Sala Transilvania, Sibiu),
-14 martie, ora 19:00 – România vs. Polonia (Sala Transilvania, Sibiu).
După cele două partide de pe teren propriu, tricolorele vor încheia această fereastră de calificare cu un meci în deplasare, în data de 17 martie, ora 19:00 – Slovacia vs. România (Bratislava).
Biletele pentru meciurile de la Sibiu sunt disponibile pe platforma www.bilete.ro, iar partidele vor fi transmise live pe canalul oficial de YouTube al FIBA.
Lotul convocat: Anamaria Virjoghe, Bianca Fota, Nicoleta Andreea Mititelu, Ioana David, Ioana Ghizila , Ecaterina Armanu, Ștefania Cătinean, Bianca Nan, Teodora Neagu, Nicolett Orban, Ana Ivan, Alexandra Bobar, Ioana Velcea
Staff: Cătălin Tănase-antrenor principal, Alexandra Orbeanu-antrenor secund, Attila Nagy-preparator fizic, Alin Grosu-kinetoterapeut, Vlad Ristea-medic.
Calificările pentru FIBA Women’s EuroBasket 2027 reunesc 38 de echipe și se desfășoară în două faze. Prima rundă a înceut cu fereastra din noiembrie 2025 și acum, cea de a doua, în martie 2026, cu 27 de echipe împărțite în 6 grupe de câte 4 echipe și una de 3, care joacă în sistem tur-retur. Se califică în runda a doua câștigătoarele grupelor, locurile 2 și cele mai bune 3 echipe de pe locul 3 (17 echipe în total). Runda a doua se va disputa în noiembrie 2026 și februarie 2027, cu 24 de echipe (17 din prima rundă și 7 venite din calificările pentru Cupa Mondială). Acestea vor fi împărțite în 6 grupe de câte 4, iar primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea la turneul final. EuroBasket 2027 va fi organizat de Belgia, Finlanda, Lituania și Suedia, echipe deja calificate.
Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare în Sala Transilvania pentru a susține naționala României în aceste meciuri decisive din drumul către EuroBasket 2027.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nuuu, ca ne da Nîcuşor zbor direct la Paris ca de acolo ne tragem seva… Iohanis out, Nicholas in! 🙂
In Japonia tara care nu are nici o resursa de petrol ,in toata aceasta perioada pretul la benzina este de…
Cel mai penibil festival din RO
Sibienii s-au fript cu conducatori sasi,atat la nivel national cat si local.Trebuie sa fie masochisti ca sa mai aleaga vreodsata…
N-are treaba primaria cu asa ceva, nu suntem in comunism. Daca ar fi prea mari, n-ar avea clienti si ar…













Lasă un răspuns