Zâmbește, cu dinții cariați nu-i de glumă! Specialiștii clinicii 3D SMART DENT despre ce se întâmplă când amâni tratamentul unei carii

Turnul Sfatului
0
clinica-3d-smart-dent-advertorial-3-wwoz

O carie nu doare la început, dar tocmai asta o face periculoasă. Mulți pacienți ajung la medic abia când infecția s-a extins și tratamentul devine complicat. Specialiștii din cadrul Clinicii 3D SMART DENT explică de ce majoritatea problemelor dentare pornesc de la o carie ignorată și cum un simplu control la șase luni poate preveni durerea, costurile mari și complicațiile serioase.

„În cabinet văd frecvent pacienți care ajung la mine cu teamă. Au traume de la ultimele vizite la stomatolog, preferă să stea cu durere din cauza fricii sau spun că nu au avut timp. Mulți au avut grijă de sănătatea familiei, în special a copiilor, dar și-au neglijat propria dantură.” Așa începe, de cele mai multe ori, în cabinetul medicului din Clinica 3D SMART DENT, povestea unei carii ignorate.

La început pare ceva minor. O pată mai închisă pe dinte. O jenă la rece. O sensibilitate la dulce. Nimic grav, spun mulți. „Nu m-a durut până acum și de asta nu am venit. Este replica pe care o aud cel mai des”, spune medicul.

Problema este că majoritatea complicațiilor dentare pornesc de la o carie netratată.

Ce se întâmplă când o carie este ignorată?

O carie nu stă pe loc. Se mărește în timp. Dintele are două straturi la exterior: smalțul și dentina. Smalțul este un țesut dur, fără sensibilitate. Când caria este doar în smalț, pacientul nu simte nimic.

Zâmbește, cu dinții cariați nu-i de glumă! Specialiștii clinicii 3D SMART DENT despre ce se întâmplă când amâni tratamentul unei carii

În momentul în care trece în dentină, apar durerile. Dentina are legături cu nervul dintelui și devine sensibilă la rece, cald sau dulce. Dacă nu intervenim nici atunci, caria ajunge la nerv. Nervul necrozează, pe înțelesul tuturor, moare, iar infecția începe să se dezvolte în interiorul dintelui. Gingie inflamată, durere, umflare. Infecția cronică este și mai periculoasă: de multe ori nu dă semne. Pacientul nu știe că există, până când se acutizează.

În cazuri avansate, infecția poate afecta osul, sinusul și se poate răspândi către alte zone sau organe. Poate provoca dureri de cap, de urechi, de coloană, febră. În cele mai grave situații, complicațiile pot deveni extrem de serioase.

Din păcate, de cele mai multe ori pacienții ajung în cabinet nu când este o simplă carie, ci când deja vorbim despre complicații. 

Cât de repede evoluează o carie?

În cazul copiilor, cariile pot avansa de la o zi la alta. La adulți, evoluția poate dura de la câteva luni la câțiva ani. Totul depinde de igienă, alimentație și genetică. Știți, în stomatologie circulă un mit: dacă două dintre aceste trei lucruri (igienă, alimentație și genetică) sunt respectate, al treilea poate fi neglijat. Realitatea este că genetica joacă un rol important, iar dacă părinții au avut carii sau parodontoză, copiii pot moșteni predispoziția. De aceea, prevenția este esențială.

Câte tratamente de canal ar putea fi evitate?

Majoritatea tratamentelor de canal ar putea fi evitate prin controale regulate și intervenție precoce. Inclusiv anestezia poate fi evitată în multe cazuri, atunci când caria este tratată în fază incipientă.

Zâmbește, cu dinții cariați nu-i de glumă! Specialiștii clinicii 3D SMART DENT despre ce se întâmplă când amâni tratamentul unei carii

Însă amânarea schimbă complet planul de tratament. De multe ori, pe chipul pacienților apare frica, frica de durere și de costuri. Și inevitabil aud: „Dacă aș fi venit mai devreme…” 

Care sunt semnele pe care le ignorăm și nu este bine că facem asta?

Sensibilitatea la rece, cald sau dulce. Ața dentară care se rupe sau se agață între dinți, întotdeauna ceva nu este în regulă dacă se întâmplă asta. Apariția unui pigment mai închis pe dinte. Gingii inflamate, mai ales în timpul sarcinii.

Femeile însărcinate trebuie să fie și mai atente. În timpul sarcinii, gingiile se inflamează mai ușor, dinții se pot demineraliza și riscul de carii crește.

Există și situații în care dintele nu pare bolnav, dar în interior, din cauza unui traumatism sau a unui factor chimic, nervul poate muri și infecția poate începe fără semne evidente.

Ce soluții există astăzi?

La Clinica 3D SMART DENT, tratamentele sunt adaptate în funcție de stadiul cariei.

Pentru zonele frontale, dinții din față se folosesc materiale estetice din compozit, astfel încât plomba să arate ca dintele natural.

Zâmbește, cu dinții cariați nu-i de glumă! Specialiștii clinicii 3D SMART DENT despre ce se întâmplă când amâni tratamentul unei carii

Pentru sigilare se recomandă materiale cu fluor în compoziție care protejează dintele și îl feresc de viitoare carii.

În cazurile în care dintele este afectat în mare parte, se pot realiza lucrări protetice în laborator.

Clinica are propriul laborator de tehnică dentară, ceea ce înseamnă colaborare rapidă și eficientă între medic și tehnician, pentru rezultate cât mai bune și într-un timp mai scurt pentru pacient.

Aveți un mesaj?

Mai bine un control regulat o dată la șase luni decât vizite repetate din cauza complicațiilor. Prevenția este mai bună decât tratamentul. Părinții trebuie să înceapă îngrijirea de la apariția primilor dințișori, folosind periuțe și pastă adaptate copiilor. După vârsta de doi ani, cei mici pot veni la stomatolog chiar și doar pentru a se obișnui cu mediul medical.

Frica dispare atunci când experiența este blândă și corect explicată.

Zâmbește, cu dinții cariați nu-i de glumă! Specialiștii clinicii 3D SMART DENT despre ce se întâmplă când amâni tratamentul unei carii

Dr. Maxim Vasilița, cel care a răspuns întrebărilor, este medic stomatolog, specialist în implantologie dentară, profesează în România din 2015. A absolvit Facultatea de Stomatologie din Chișinău în 2013, a lucrat trei ani în Brașov, iar de opt ani activează în Sibiu, în cadrul Clinicii 3D SMART DENT.

Știați că…?

  • Femeile sunt mai predispuse la carii decât bărbații, din cauza modificărilor hormonale din timpul menstruației, care influențează fiziologia organismului?
  • Genetica este un factor important în dezvoltarea problemelor dentare? Dacă părinții au avut carii sau parodontoză, copiii pot moșteni predispoziția.
  • Clinica 3 D Smart Dent are propriul laborator de tehnică dentară și asta duce la o colaborare eficientă și rapidă între medic și tehnician pentru un rezultat bun și rapid pentru pacient?

Contact Clinica 3D SMART DENT

Telefon: 0761.120.910

website: clinica3dsmartdent.ro

Facebook: Clinica 3DSmartDent 

Zâmbește, cu dinții cariați nu-i de glumă! Specialiștii clinicii 3D SMART DENT despre ce se întâmplă când amâni tratamentul unei cariiZâmbește, cu dinții cariați nu-i de glumă! Specialiștii clinicii 3D SMART DENT despre ce se întâmplă când amâni tratamentul unei carii

Alătură-te comunității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.