Proiectul care viza creșterea indicatorilor urbanistici cu 20% care ar permite construirea blocurilor de 6 etaje pe terenul fostei fabrici Virola de pe strada Rusciorului nr. 2, va fi reanalizat în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism.
În urma numeroaselor sesizări trimise de sibieni, Primăria Sibiu spune că documentația pentru modificarea PUZ-ului CP va fi reanalizată, potrivit unui răspuns primit de Constantin Dincă, consilier local AUR.
În perioada consultării publice, Dincă s-a opus public proiectului, reclamând nerespectarea caracterului zonei, traficul intens și afectarea intimității.
„Voi urmări cu atenție ședința comisiei pentru a mă asigura că dezvoltarea zonei se face respectând interesul public, nu doar pe cel imobiliar”, scrie acesta pe pagina de Facebook.
În etapa dezbaterii publice, dezvoltatorul a primit un număr mare de sesizări, în special de la vecini, care și-au exprimat nemulțumirea din punct de vedere al congestionării traficului, al esteticii proiectului, precum și al invadării intimității.
Mai multe detalii, în materialul de mai jos:
Context
Primăria Sibiu, prin Direcția de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, a cerut părerea sibienilor cu privire la modificarea unor indicatori urbanistici ce vizează un proiect care prevede construirea mai multor blocuri de șase etaje pe strada Rusciorului, nr. 2.
Respectivul proiect imobiliar, al cărui beneficiar este SC Virola Independența SA, a fost aprobat prin hotărârea de Consiliul Local Nr.477/17.12.2019. Acum se dorește modificarea Planului Urbanistic Zonal pentru Construire Zone Protejate pentru creșterea indicatorilor urbanistici cu max. 20%.
În memoriul tehnic se recizează că parcela pe care se are în vedere demararea proiectului imobiliar are peste 11.000 de metri pătrați.
„Realizarea accesului auto și pietonal principal pe parcelă se propune din str. Rusciorului, cu intrare auto prin colțul sud-vestic al parcelei și ieșire prin colțul nord-vestic al acesteia.
Circulația din incintă se realizează pe traseu tip „buclă” care permite atingerea accesibilității și deserviri optime pentru imobilele propuse, precum și posibila conexiune cu str. Doamna Elena Cuza, pentru a permite un acces secundar”, se menționează în documentul citat.
Cât privește clădirile, memoriul tehnic mai precizează că vor fi trei blocuri, fiecare cu cinci etaje și etaj retras.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Peste tot în Europa se construiește. Dar se ține cont de mărimea și arhitectura clădirilor învecinate. De ce la noi pe orice lot liber, Primăria acceptă să se proiecteze doar blocuri înalte ? Clădiri cu un aspect elegant, maxim P+2 nu se mai pot construi ? Mai ales în zone de case, sau la limita cu centrul istoric, ca în cazul de față ! Niște blocuri înalte acolo ar sufoca zona și ar strica imaginea de ansamblu.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
si la proiectul PUZ-ului de pe Frezorilor vor sa creasca procentul de construire cu 20% fata de cum este acum desi nu se justifica avand in vedere ca este de asemenea zona de case si nu exista un acces foarte facil pentru sute de masini care ar urma sa apara odata cu realizarea proiectului…
primaria ar trebui sa nu mai accepte marirea procentului de construire in zona centrala a orasului decat in zonele mai limitrofe ca in Turnisor de exemplu daca ai un teren te lasa sa construiesti pe maxim 25% din el in timp ce in centru sau imprejurimile centrului unde deja este o aglomerare te lasa pana la peste 50% sa construiesti… -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Sărăcuțul ”dezvoltator” imobiliar. Aproape că-mi curge o lacrimă. Auzi la el, ”zonele de case nu au identitate și nu exită motiv să fie protejate” hai du-te de unde ai venit și construiește acolo câte blocuri vrei, unu lângă celălalt, să-și poată pasa câte o felie de pâine vecinii de etaj pe geam.
Ah stai, voi fugiți de acolo ca dracu de tămâie, că așa buni businessmen sunteți.-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Am încercat dar tot cred ca am nimerit prea sus.
Interesant că nu neagă că este ”dezvoltator” imobiliar.
Barosanule, îmi place siguranța cu care declari că niște cartiere întregi „nu au identitate”. Sună mai mult a părere dată de pe margine, de un ofticat că nu mai merge cu construitu după ureche, decât a înțelegere a orașului.Probabil ca dupa mintea dumneavoastră, Cartierul Arhitectilor este plin de identitate urbana. Casă între două blocuri, fără pic de intimitate. Practic mai sus ai scris trei paragrafe ca să spui „nu-mi plac zonele de case”. Restul e doar ambalaj. Ai încercat să pari intelectual. Nu ți-a ieșit.
-
-
-
-
Asa e. Daca mergi pe jos pe strazile pe care s-au dat parcele dupa colectivizare era ok pana in 89, ca atunci erau doua modele de case singur si parter duplex si p+e duplex .
Dar dupa90:((( dezastru !
Te dor ochii! Numa chiciuri si inadituri.
Si mai grav e ca respectivii dunt msndri ca ei au “facut casa” nu ca fraierii care respecta legea
Haideti cu amenze sau demolatu , sa vezi cum dispare criza la buget
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nimic nu ma intereseaza mai putin dintre toate lucrurile pe care le poste face primaria.
Suveraniști la „muncă”
Saracia din judet este la cote alarmante ! Tutele de la primarie si consiliu local, nu cunosc realitatea din teren…
1,De ce nu te prezinti la teste,avem locuri libere,inclusiv la Forte Speciale 2,Pensii speciale si 1,000 de avantaje.Vise taica,vise ca…
Nu știu cat de bună este interzicerea lor , într-un oraș care se vrea turistic , măcar pe la hoteluri…













Lasă un răspuns