Radu Iamandi, un inginer software în vârstă de 28 de ani din Sibiu, face artă din electronice vechi. Pasionat de tehnologie, Radu dezasamblează electronice precum telefoane sau console, iar din piesele lor creează tablouri prin care urmărește două direcții – educația și reutilizarea sustenabilă, oferind o viață nouă unor obiecte care altfel ar fi ajuns deșeuri. Radu a reușit să lege și o colaborare cu Science Museum, iar tablourile făcute de el pot fi admirate acolo.
Radu lucrează ca inginer software, iar în timpul liber îi place să meșterească, să repare și să restaureze diverse obiecte, în special console retro de jocuri.
„Sunt pasionat de tehnologie, atât pe partea de dezvoltare software, cât și pe partea practică, unde îmi place să înțeleg cum funcționează lucrurile și să le readuc la viață când e cazul. Consider că educația poate rezolva multe dintre problemele cu care ne confruntăm în societate în ziua de azi”, a povestit acesta pentru turnulsfatului.ro.
„Fiecare obiect era o aventură pe care o exploram cu entuziasm”
Tânărul spune că atunci când era mic, părinții l-au învățat să dezasambleze diverse electronice, să înțeleagă cum funcționează, cum să le reasambleze sau chiar să le repare.
„Pentru ei, era un mod simplu de a mă ține ocupat câteva ore în liniște. Pentru mine, fiecare obiect era o aventură pe care o exploram cu entuziasm. Odată ce am învățat și să le repar, a devenit un skill (n.r. abilitate) foarte util în casă”, a detaliat el.
În urmă cu câțiva ani, Radu a început să dezvolte o pasiune pentru console retro de jocuri și pentru repararea lor.
„Nu m-am jucat foarte mult pe ele; mai degrabă le reparam și le admiram componentele interne. Am cumpărat multe de-a lungul timpului, fie online, fie din târguri, multe dintre ele fiind defecte. Ce reușeam să repar adăugam la colecție sau vindeam mai departe pentru a-mi susține hobby-ul. Ce nu, ajungea în arhivă – câteva cutii în pod”, a mai adăugat tânărul IT-ist sibian.
Primul tablou
În timp, Radu a adunat tot mai multe console și a descoperit acest tip de artă, cunoscut sub numele de „teardown art”.
„Primul tablou l-am realizat folosind un iPhone vechi, l-am dezasamblat, l-am aranjat într-o ramă și l-am atârnat pe perete, acasă, în birou.

Apoi am mai făcut unul și l-am dus la birou, pentru a putea fi admirat și de colegi. Lucrurile au continuat așa o perioadă și am ajuns să am mai multe tablouri cu electronice pe perete – de la telefoane, la console handheld retro precum Game Boy clasic, Color, Pocket și Advance SP. Sunt dispozitive cu un puternic impact nostalgic pentru pasionați și merită admirate”, a povestit el.
Tablourile pe care le confecționează au două componente, promovarea educației și a reutilizării sustenabile.
„Din punctul meu de vedere, aceste tablouri urmăresc două direcții principale: educația – prin prezentarea clară a componentelor interne ale unor dispozitive cunoscute, stimulând curiozitatea și dorința de a înțelege cum funcționează – și reutilizarea sustenabilă, oferind o nouă viață unor obiecte care altfel ar fi ajuns deșeuri.
Sunt confecționate din electronice vechi, de cele mai multe ori defecte, care au fost populare la vremea lor și care vin la pachet cu un puternic sentiment de nostalgie. Fie că vorbim despre telefoane (iPhone, Nokia sau Motorola), fie despre console (gama Game Boy sau PlayStation Portable), fiecare piesă are o poveste”, a mai spus el.

„O picătură de lipici plasată greșit poate compromite întregul rezultat”
Componentele le achiziționează fie din târguri, fie online, de pe platforme de vânzare second-hand. Ramele sunt cumpărate de la IKEA, unde a găsit exact ce avea nevoie: rame adânci, disponibile în diferite dimensiuni și finisaje (negru, alb, stejar sau nuc). L-am întrebat pe Radu și care este procesul din spatele realizării unui tablou.
„Procesul începe cu curățarea dispozitivului. Folosesc apă cu săpun și alcool izopropilic, care fac față majorității tipurilor de murdărie.
Urmează dezasamblarea propriu-zisă, unde fiecare șurub și fiecare componentă sunt desfăcute cu grijă și organizate într-o tavă. După aceea, selectez piesele potrivite pentru compoziție și încep aranjarea lor într-un tipar estetic. Componentele sunt fixate folosind superglue sau lipici cald.
La final, tiparul este montat în ramă, urmează o verificare generală, iar tabloul este pregătit pentru expunere. Nu este un proces foarte complicat, însă este migălos și implică un anumit risc – o picătură de lipici plasată greșit poate compromite întregul rezultat”, e explicat el.
Colaborarea cu Science Museum
În general, realizarea unui tablou durează aproximativ 2-3 ore, în funcție de complexitatea dispozitivului și de starea în care acesta se află inițial.
„Mesajul din spatele lor e simplu: fii curios! Pune-ți întrebări, explorează, experimentează și, mai ales, îndrăznește să descoperi lumea din nou”, a mai adăugat Radu.

Colaborarea tânărului cu Science Museum a început spontan. La un moment dat, Diana, sora lui, a trecut pe la el, iar tânărul i-a arătat tablourile realizate recent. I-au plăcut foarte mult și a făcut o postare online cu ele.
Postarea a ajuns și la Alina Hoară, de la Științescu Hub, care i-a lansat invitația de a le expune în cadrul Science Museum.
„Relația mea cu brand-ul Științescu este una mai veche. Colaborez cu ei încă din 2015, de la prima ediție, când am participat cu un proiect de educație — un workshop de robotică susținut prin programul lor. Pot spune că o parte importantă din parcursul meu se datorează încrederii pe care mi-au oferit-o încă de atunci, când eram doar un licean pasionat. După ce am primit invitația, nu am stat pe gânduri. A doua zi am dus tablourile și le-am montat pe perete”, a spus Radu.
În prezent, tablourile făcute de Radu se pot vedea la Science Museum, în Shopping City Sibiu (lângă Carrefour), până în 10 aprilie, dar și pe contul de instagram Fix|e Duck.
„Sunt deschis, bineînțeles și la alte colaborări. Îmi doresc să realizez mai multe tablouri și să le expun oriunde există deschidere și unde pot avea un impact. Următoarele lucrări vor fi lansate sub noul meu brand, Fix|e Duck, și vor veni cu un design complet nou, construit de la zero. În locul unei semnături clasice, fiecare tablou va avea sigla pe spate, alături de un număr unic din serie. Cine știe, poate într-o zi voi avea ocazia să le expun și în contexte artistice mai ample”, a concluzionat el.
Foto: Arhiva Personală


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
13 răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar trebui luati la intrebari si medicii de la cei care i-au pus diagnosticul si acordat tratamentul si care conform…
nu inteleg de ce este Autostrada A1 Valcea-Deva cand efectiv valcea nu are si nu va avea autostrada (A1 va…
pai si ce daca esti singur esti mai bogat sau de ce singur sa dai 1700 iar in cuplu 2600?…
Sibianul ăla gică-contra, mereu furat de conspirații și masoni, ca oricare alt rumân- să se facă creșe, grădinițe și școli!…
Păi cam ăsta este rezultatul când noi, românii, suntem experți universali cu „studii” pe tiktok și alte scursuri de îndobitocit…











Lasă un răspuns