Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Broșura de admitere în liceele sibien: Părinții și elevii pot vedea profilele și ultima medie cu care s-a intrat anul trecut

Raluca Budușan
1
Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Broșura de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2026–2027 a fost publicată, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Aceasta poate fi consultată online pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, la secțiunea dedicată examenelor naționale și admiterii. Documentul este disponibil și în format digital, prin intermediul unui link public, oferind elevilor și părinților informațiile necesare privind oferta educațională și procedurile de admitere.

Publicitate
Publicitate

Conform calendarului oficial al admiterii, prima etapă importantă este dedicată candidaților care optează pentru profiluri vocaționale – artistic, sportiv, teologic sau pedagogic – precum și celor care doresc să urmeze clase bilingve sau cu predare în limba maternă. Înscrierea pentru susținerea probelor de aptitudini și a testărilor de limbă modernă sau maternă este programată în perioada 13–15 mai 2026.

Ulterior, în intervalul 18–22 mai 2026, vor avea loc probele propriu-zise, atât pentru evaluarea aptitudinilor, cât și pentru verificarea competențelor lingvistice.

Publicitate

Aceste evaluări sunt obligatorii pentru admiterea în anumite filiere și specializări, iar rezultatele obținute vor conta, alături de media de la Evaluarea Națională, în calculul mediei finale de admitere, în funcție de profilul ales.

Publicarea broșurii este începutul etapei de informare a elevilor de clasa a VIII-a și a familiilor acestora, oferind detalii despre specializări, numărul de locuri disponibile și condițiile specifice de admitere pentru fiecare unitate de învățământ.

De asemenea, elevii și părinții pot vedea ultima medie cu care s-a intrat anul trecut la profilele care îi interesează.

Calendarul admiterii în anul școlar 2026 – 2027

Etapa de pregătire (februarie – iunie 2026)

  • 23 februarie 2026 – stabilirea planului de organizare a admiterii
  • 2 martie 2026 – anunțarea metodologiei și a fișelor de înscriere
  • 4 mai 2026 – afișarea ofertei liceelor + publicarea broșurii de admitere
  • 4–8 mai 2026 – distribuirea broșurilor și informarea elevilor
  • 12 mai – 12 iunie 2026 – ședințe de informare pentru elevi și părinți
  • 17–18 iunie 2026 – transmiterea mediilor de absolvire
  • 8–9 iulie 2026 – afișarea ierarhiei județene a elevilor

Probele speciale (mai 2026)

  • 13–15 mai 2026 – înscriere la:
    • probe de aptitudini (arte, sport, pedagogic etc.)
    • probe de limbă (bilingv / maternă)
  • 18–22 mai 2026 – desfășurarea probelor
  • 25 mai 2026 – rezultate inițiale
  • 29 mai 2026 – rezultate finale (după contestații)

Etape pentru locuri speciale

  • Locuri pentru elevi rromi și CES:
    • 4 mai 2026 – afișarea locurilor
    • 8–15 iunie 2026 – depunerea documentelor
    • 13–14 iulie 2026 – completarea opțiunilor
    • 16 iulie 2026 – repartizarea pe aceste locuri

Admiterea principală (iulie 2026)

  • 13–20 iulie 2026 – completarea opțiunilor pentru licee
  • 22 iulie 2026 – repartizarea computerizată
  • 22 iulie 2026 – afișarea rezultatelor
  • 23–28 iulie 2026 – depunerea dosarelor la licee
  • 29–31 iulie 2026 – rezolvarea situațiilor speciale

A doua etapă de admitere (august 2026)

  • 31 iulie 2026 – afișarea locurilor rămase libere
  • 3 august 2026 – înscrierea pentru probe (unde este cazul)
  • 4–5 august 2026 – susținerea probelor
  • 6–7 august 2026 – rezultate
  • 10–12 august 2026 – depunerea cererilor pentru locurile libere
  • 17–18 august 2026 – repartizarea finală

Alte forme de învățământ

  • Învățământ seral (18+):
    • înscrieri: 23–24 și 27–28 iulie 2026
    • repartizare: 29–31 iulie 2026
  • Învățământ cu frecvență redusă (20+):
    • înscrieri: 23–24 și 27–28 iulie 2026
    • repartizare: 29–31 iulie 2026

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar un pedagog de ... scoala noua
    un pedagog de … scoala noua

    De la an la an mediile sunt tot mai mari. Se dau notele cu prea mare indulgenta…

    0
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate