Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

LIVETEXT – FC Hermannstadt – FC Voluntari 3 la 2, scor final!

Ștefan Dobre
0
Foto: Turnulsfatului.ro
Foto: Turnulsfatului.ro

Cine spune că FC Hermannstadt nu este iubită de sibieni sau că nu are fani, n-a venit astăzi la stadion cu Tursib-ul. Autobuzul care ne-a adus dintr-un cartier la Sibiului în centru a fost plin de tricouri și fulare alb-roșii.

Publicitate
Publicitate

Concluzii: Meciul a fost unul echilibrat. Fc Voluntari pare mai energică, mai implicată în joc, pare că își dorește mai mult. De partea cealaltă, FC Hermannstadt arată mai multă experiență și maturitate, dă impresia că știe să temporizeze și să stăpânească meciul.

Cele mai grele minute ale partidei, când ilfovenii au marcat două goluri consecutive, pot fi puse pe seama unei căderi de moral.

Din tribune meciul s-a văzut tensionat, cu multe emoții. La partidă au asistat 6.867 de spectatori. Cu toate acestea, atmosfera a fost una sportivă, de fair play, fără înjurături sau violențe.

Sibiul merge luni la Voluntari cu o mare șansă să rămână în Liga 1, însă ”dubla” nu este jucată.

Minutul 90: Au fost arătat 3 minute de prelungire.

Minutul 78: Dublă schimbare la FC Hermannstadt. Au ieșit Căpușă și Chorbadzhiyski, au intrat Issah și Karo.

Minutul 75: O nouă ocazie pentru FC Voluntari, șut din lovitură liberă de la 16 metri puțin peste transversala lui Lazar.

Minutul 74: Ocazie mare pentru FC Voluntari. După marcarea celor două goluri, ilfovenii au prins aripi și arată mai multă determinare, dominând jocul.

Minutul 70: O nouă schimbare la echipa Sibiului. A ieșit Albu și a intrat Afalna.

Minutul 59: Schimbare la FC Hermannstadt. Iese Sergiu Buș, intră Gjorgjievski.

Minutul 55: FC Voluntari marchează din nou, după o centrare lungă în careu. Fundașii Sibiului lasă mingea să cadă în careu și golul devine o formalitate. A marcat Radu Crișan.

Minutul 53: FC Voluntari reduce din diferență după o acțiune pe partea dreaptă a apărării noastre. A marcat Mihai Roman.

Minutul 48: GOL Hermannstadt! A marcat Sergiu Buș!

Minutul 46: A început repriza secundă. La pauză a ieșit Ciubotaru și a intrat Stancu. În prima repriză posesia a fost perfect echilibrată, 50% la 50%.

Publicitate

Actualizare:

Foto: Turnulsfatului.ro
Foto: Turnulsfatului.ro

Minutul 45, Pauză pe Stadionul Municipal din Sibiu. FC Hermannstadt conduce pe FC Voluntari cu 2 la 0.

Minutul 45, GOL FC Hermannstadt! Marchează Silviu Balaure cu un șut de la marginea careului.

Minutul 44, Același Neguț ratează singur cu portarul, după o serie de driblinguri foarte frumoase.

Minutul 37, Ocazie uriașă pentru FC Hermannstadt, după o greșeală gravă în defensiva ilfovenilor.

Minutul 35, Partida a devenit și mai tensionată după marcarea golului, arbitrul arătând patru cartonașe galbene în doar câteva minute. Au fost avertizați Chorbadzhiyski, Pîrvu, Ciubotaru și Crișan.

Minutul 27, GOL FC Hermannstadt! Cristi Neguț a deschis scorul pe Stadionul Municipal din Sibiu, după o acțiune prelungită în careul advers. Golul a fost validat de VAR.

Minutul 18, de câteva minute bune FC Voluntari a preluat inițiativa și domină ușor meciul. Ilfovenii au reușit chiar să aducă mingea în careu de câteva ori, însă fără pericol pentru poarta noastră.

Minutul 11, FC Voluntari consemnează prima ocazie, cu un șut din careu, deviat în corner.

Minutul 8, meciul a început destul de echilibrat, se simte tensiunea atât în tribune cât și pe gazon. Cu toate acestea fotbaliștii lui Dorinel Munteanu au inițiativa și ceva mai multă posesie.

Știre inițială:

Țelul este unul singur: rămânerea în Liga 1 și salvarea sezonului.

Toată lumea discuta despre meciul cu Voluntari, pe care, cel puțin teoretic, n-ar trebui să-l pierdem. Transfermarkt-ul spune că valoarea lotului nostru este cel puțin dublă, însă orice suporter știe că nu joacă cifrele. Și nici banii. Plus că mai avem și mari probleme de lot.

Cu toate acestea, chiar antrenorul Dorinel Munteanu spunea zilele trecute că jucătorii sibieni sunt foarte concentrați pe ce au de făcut.

”Pe plan sportiv mă gândesc la jucătorii mei, ei trebuie să abordeze jocul foarte decişi în ceea ce fac, cu multă modestie, cu foarte mare responsabilitate. Doar împreună putem să salvăm prestigiul sau onoarea acestui grup, prin această dublă pe care trebuie să câştigăm.

I-am studiat de când am terminat jocul cu FCSB-ul şi poate chiar înainte cu o săptămână sau două. Ne-am pregătit, jucătorii sunt conştienţi, vreau să le transmit încă o dată, deşi le-am transmis de foarte multe ori că trebuie să fie foarte concentraţi şi să se întrebuinţeze la maxim mental şi fizic, ca să trecem de această dublă”, a spus Dorinel Munteanu.

WhatsApp Image 2026-05-24 at 16.46.13

Ca răspuns, fanii au făcut coadă la casa de bilete, cu o oră înainte de începerea partidei.

În această după-masă sunt vreo 24 grade Celsius la Sibiu, adie ușor vântul, parcul Sub Arini vuiește de lume, ora este potrivită, deci avem toate condițiile să asistăm la un meci mare făcut de FC Hermannstadt. Unul care să ne dea încredere că putem rămâne în Liga 1.

Echipe de start:

Hermannstadt: Lazar – Căpușă, I. Stoica, Chorbadzhiyski, K. Ciubotaru – Balaure, Dr. Albu, Zargary – Neguț, Chițu, Buș

FC Voluntari: Chioveanu – Schieb, R. Crișan, Onișa, Șuteu – D. Andrei, I. Gheorghe (cpt.), Cvek, Guțea – Mih. Roman, Babic

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate