Ziua 4 septembrie 2026
-
De la 34 de grade sâmbătă, la 26 de grade duminică: vremea în weekend, în SibiuVremea va fi călduroasă sâmbătă, 5 septembrie, în județul Sibiu, cu maxime de până la 34 de grade, însă se va răci duminică, 6 septembrie, când temperaturile maxime nu vor depăși 26 de grade, conform prognozei transmisă vineri de reprezentanții -
Elevii de liceu din Sibiu, față în față cu un fost consumator. A fost lansat proiectul educativ „Spune NU. Rămâi TU!”, dedicat prevenirii consumului de droguriAsociația de Bun Gust, în parteneriat cu Primăria Sibiu și cu sprijinul media al publicației Turnul Sfatului, lansează programul de educație preventivă „Spune NU. Rămâi TU!”, dedicat elevilor de liceu din municipiul Sibiu. Punctul central al ediției din acest an -
Creație și cercetare în artele dizabilității, la Sibiu: „Nimic despre noi fără noi”. ULBS lansează platforma EchoCamp și scoate la concurs 30 de bursePersoane cu și fără dizabilități, artiști, cercetători și practicieni culturali din România și din străinătate se vor întâlni la Sibiu, în noiembrie, într-un program rezidențial de zece zile dedicat artelor dizabilității. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) anunță lansarea platformei -
Elefantul de la Ursuline. S-a deschis SCAFFestivalul de Artă Contemporană de la Sibiu (SCAF) s-a deschis oficial vineri seară, într-o parte din spațiile fostului complex de clădiri al Ursulinelor din Centrul Istoric. La evenimentul de lansare au participat personalități de seamă din întreaga țară – de -
Elicopter, forțe speciale și echipe pirotehnice în Poligonul Poplaca: cum au fost primiți studenții din anul I ai Academiei Forțelor Terestre din SibiuStudenții din anul I ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) din Sibiu au fost primiți cu un exercițiu tactic în care un elicopter IAR 330 PUMA SOCAT al Forțelor Aeriene Române a debarcat o echipă de militari români și -
Bunicile din Roșia i-au învățat pe copii să croșeteze, iar meșterii – să împletească nuiele: „Mai mult decât păstrarea unui meșteșug”Peste 70 de copii și tineri din Roșia au învățat, în ultimele luni, să împletească coșuri din nuiele, alături de doi meșteri din comunitate. În paralel, bunicile satului i-au învățat să tricoteze și să croșeteze și le-au împărtășit povești și -
O dronă a lovit sediul Serviciului de Securitate al UcraineiO dronă rusească a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SSU) din Kiev, a anunțat Volodimir Zelenski, citat de Meduza.io. Potrivit președintelui ucrainean, drona a fost îndreptată „direct spre biroul” șefului interimar al SSU, Oleksandr Poklad. Zelenski a declarat -
Primăria Copșa Mică anunță modernizări ale școlilor din oraș: „Investim în educație, investim în viitorul copiilor noștri”Odată cu apropierea începerii noului an școlar, Primăria Copșa Mică anunță modernizări ale infrastructurii educaționale din oraș. „După reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 3 din Copșa Mică, a urmat reabilitarea Grădiniței cu Program Normal și Prelungit nr. 1, iar în aceste -
Sesiune extraordinară a Adunării Generale a Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România (ACoR)Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România (ACoR) s-a întrunit în ședință extraordinară la 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐚 𝐇𝐨𝐭𝐞𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐚𝐫𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮, convocată prin 𝐃𝐢𝐬𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐧𝐫. 𝟏𝟐/𝟑𝟏.𝟎𝟖.𝟐𝟎𝟐𝟔 emisă de președintele filialei, Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, primarul comunei Sadu. Reuniunea a adus -
Primăria și unitățile de învățământ au luat toate măsurile necesare pentru deschiderea în siguranță a noului an școlarPrimăria Municipiului Mediaș, în strânsă colaborare cu conducerile unităților de învățământ locale, a finalizat o serie de măsuri pregătitoare pentru a asigura condiții optime și sigure odată cu începerea noului an școlar. Toate intervențiile au fost coordonate pentru a garanta -
Bărbat fără permis, prins la volan pe A1, în timpul unei acțiuni a polițieiUn bărbat de 23 de ani din județul Argeș a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină fără a deține permis de conducere, după ce a fost oprit pentru control pe autostrada A1, pe raza județului Sibiu. -
„Am plecat toți și am luat viața în piept”. Absolvenții Liceului Agricol s-au reîntâlnit la Sibiu, după 50 de ani, în costume tradiționaleAbsolvenții promoției 1976 ai Secției de cadastru din cadrul Liceului Agricol din Sibiu s-au reîntâlnit vineri, 4 septembrie, cu ocazia a 50 de ani de la absolvire. La inițiativa câtorva colege, majoritatea au venit în costume tradiționale. După fotografiile de -
Operatorii economici din Sibiu pot solicita teren pentru terase sezoniere. Cererile se depun între 7 și 13 septembrieOperatorii economici interesați să amplaseze terase sezoniere pe domeniul public al municipiului Sibiu pot depune cereri prealabile în perioada 7–13 septembrie, anunță administrația locală. Solicitările vor fi folosite pentru identificarea amplasamentelor înainte de organizarea licitațiilor publice. Procedura are loc după -
VIDEO Phoenix a cântat dimineața la căminele de pe Victoriei din Sibiu alături de tineri chitariști din România și Republica MoldovaCampusul studențesc de pe Bulevardul Victoriei din Sibiu s-a transformat vineri dimineață într-o scenă în aer liber, în cadrul evenimentului „Pune Mâna pe Chitară – Campus x Phoenix”, inclus în programul festivalului Guitar Meeting. Alături de legendara formație Phoenix au -
Sibiul prinde culorile lutului, la Târgul OlarilorÎn primul weekend de toamnă, în Piața Mare din Sibiu se sărbătoresc 60 de ediții ale Târgului Olarilor, cel mai longeviv eveniment cultural al orașului. Astfel, în 5 și 6 septembrie 2026, centrul orașului se transformă într-un spațiu în care -
Investițiile Apă Canal Sibiu: unde au ajuns lucrările și ce urmează în perioada următoareRitmul susținut al lucrările de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare continuă și la început de septembrie. În acest moment, pe 40 de străzi din municipiul Sibiu au fost încheiate lucrările în cadrul celor două contracte mari -
Poliția Sibiu intensifică patrulele pentru un weekend fără incidentePolițiștii sibieni vor acționa zilnic, în acest weekend, alături de reprezentanții altor instituții ale statului, pentru menținerea ordinii și liniștii publice pe durata sfârșitului de săptămână, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Polițiștii de ordine publică și cei de -
Sâmbătă începe Târgul de Toamnă al Producătorilor, la OborSibienii sunt invitați sâmbătă, 5 septembrie, la prima ediție a Târgului de Toamnă al Producătorilor, organizat de Piețe Sibiu S.A., în incinta Târgului Obor. Evenimentul se va desfășura în fiecare sâmbătă, între orele 07:00 și 13:00, pe întreaga perioadă a sezonului de -
Peste 66.800 de elevi și copii încep scoala luni. Șeful ISJ: „Școala de astăzi trebuie să fie deschisă schimbării”66 811 elevi, preșcolari și antepreșcolari vor începe școala de luni, 7 septembrie. Cu o zi înainte, inspectorul școlar general al Sibiului, Marius-Emilian Novac, le-a scris acestora, dar și părinților și profesorilor un mesaj despre ce înseamnă, în concepția sa, -
Locuitorii de pe Strada Podului reclamă traficul greu, zgomotul și vibrațiile. Scrisoare deschisă adresată Primăriei și PolițieiLocuitorii din zona Străzii Podului din Sibiu solicită autorităților să verifice circulația camioanelor de mare tonaj pe această arteră și respectarea restricțiilor rutiere existente deoarece, potrivit lor, zeci de vehicule grele traversează zilnic zona rezidențială, deși la intrările pe stradă -
Dr. Sopon Mircea Ciprian, despre operațiile ortopedice: „Orice intervenție chirurgicală presupune riscuri, iar recuperarea nu are o durată fixă”Ortopedia și traumatologia sunt reunite, în practica medicală, sub aceeași specialitate, deși tratează categorii diferite de afecțiuni. Dr. Mircea Ciprian Sopon, medic primar la Secția Ortopedie și Traumatologie a SCJU Sibiu, a explicat, într-un material publicat de spital pe pagina -
Premiem cel mai bun TikTok anti-drog cu 5.000 de leiTurnul Sfatului este partener media al programului de prevenție „Spune NU. Rămâi TU!”, dedicat elevilor de liceu din Sibiu, inițiat de Asociația de Bun Gust, cu sprijinul Primăriei Sibiu. Ca parte a acestui program, organizăm un concurs de videoclipuri TikTok -
REGULAMENTUL CONCURSULUI TIKTOK „SPUNE NU, RĂMÂI TU”1. Perioada concursuluiConcursul începe în data de 4 septembrie 2026 și se încheie în data de 30 septembrie 2026, ora 12:00. Vor fi luate în considerare doar videoclipurile publicate și înscrise în concurs în această perioadă. Câștigătorul va fi anunțat -
Ce facem în weekend? Sibiu Guitar Meeting, Târgul Olarilor, Festivalul Meșteșugarilor Romi, Jazz Festival, Zilele Mocăniței, drumeții și karaokeToamna începe la Sibiu cu un weekend care prelungește atmosfera de vacanță prin festivaluri, drumeții și concerte în aer liber. Deși calendarul arată primul sfârșit de săptămână din septembrie, Sibiul păstrează energia verii și propune o agendă plină pentru cei -
La 23 de ani, Rareș, fiul taragotistului Adrian Neamțu, și-a creat propriul business din muzică: „Toți banii pe care i-am câștigat i-am reinvestit”La 23 de ani, sibianul Rareș Neamțu a reușit să-și creeze propriul business care are la bază muzica. Iubirea pentru acest domeniu nu avea cum să stea departe de el, mai ales că Rareș este fiul celebrului taragostist Adrian Neamțu































