Expoziția „70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la Tilișca”, organizată în perioada 12 iunie – 30 august, la Muzeul de Istorie Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal Sibiu, cuprinde piese arheologice și imagini edite și inedite din timpul campaniilor arheologice derulate în acest obiectiv de-a lungul timpului.
„Expoziția își propune o prezentare evolutivă a metodelor de cercetare – de la metodele științifice clasice, specifice arheologiei jumătății secolului trecut, la metodele pluridisciplinare din prezent – și face parte din proiectul Zilele Europene ale Arheologiei – România, proiect derulat în perioada 12 – 14 iunie 2026, coordonat la nivel național de Institutul Național al Patrimoniului (INP) din România și inițiat la nivel european de Institutul Național de Cercetări Arheologice Preventive (INRAP) din Franța, sub egida Consiliului Europei”, transmit marți reprezentanții Muzeului Național Brukenthal.
Citește și
Prima cercetare arheologică în cadrul cetății dacice de la Tilișca, una de suprafață (periegheză), a fost efectuată în primăvara anului 1957, de un colectiv al Muzeului Național Brukenthal condus de prof. Nicolae Lupu, directorul instituției. Acesta începea primele săpături arheologice sistematice doi ani mai târziu (9 septembrie 1959), săpături care au durat, fără întrerupere, până în anul 1965. Între anii 2003-2006 cercetările au fost reluate sub coordonarea dr. Dumitru Popa, iar mai apoi, din anul 2018 și până în prezent, de un colectiv condus de dr. Gheorghe Vasile Natea (Mihail Chideșa, Adrian Georgescu, Ecaterina Natea, Florentin Perianu, Maria Raluca Teodorescu – MN Brukenthal, Christian Kaiser – independent, Silviu Istrate Purece – ULB Sibiu).
Așezările de pe Căţănaş aparțin ambelor epoci ale fierului: Hallstatt, (cultura Gáva) când s-au ocupat porțiuni mai puține și mai restrânse ca suprafață și nu s-a intervenit asupra formei terenului decât, cel mult, pentru amenajările fiecărei locuințe în parte și La Téne (cultura Dacică), când s-au amenajat terase, așezarea fiind împărțită în două zone, una superioară (platoul) – de pe care se poate supraveghea cu ușurință spre est bazinul Cibinului, iar spre nord bazinul superior al Secașului – și alta inferioară, constituită din cele 23 de terase, amplasate pe laturile de nord și nord-vest, pe care s-au ridicat locuințe și ateliere.
Citește și
Locul de desfășurare: Muzeul Național Brukenthal – Muzeul de Istorie Casa Altemberger
Durata: 12 iunie- 30 august 2026
Parteneri: Asociația Cetatea Dacică Tilișca
Curatori: Gheorghe Vasile Natea, Mihail Chideșa, Adrian Georgescu, Ecaterina Natea, Florentin Perianu, Maria Raluca Teodorescu (Muzeul Național Brukenthal), Christian Kaiser (independent), Silviu Istrate Purece – ULB Sibiu
Colaboratori: Răzvan Malanca, Ramona Muntean (conservatori), Dorin Barbu, Călin Bobic, Ioan Brai, Gheorghe Buleteanu (restauratori), Chris Balthes (grafician), Daniel Fărcașiu (fotograf)
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dobanda de 7% nu acopera inflatia de 10%.Nu este atractiva afacerea decat pentru stat.
Musulmanii au pedepse mai clare si rapide pentru hoti.De obicei pierd mana cu care au furat.Simplu si fara cheltuieli cu…
Inca nu au desfintat echipa hermanstad ?Mai vor sa sifoneze in continuare banii contribuabililor sibieni?
Vai, vai eroi in alb sucombeaza de epuizare! Au sporuri zero, o fac din drag de oameni iar unii sunt…
Vai de posteriorul curcubeilor de vor veni rusnacii. Nu mai pupați voi blugii rupți și bananele bruxelului.













Lasă un răspuns