Miercuri,
27.10.2021
Cer Senin
Acum
2°C

Comentarii

1647 articole gasite

09 februarie 2020

În condițiile în care anul trecut a fost cel mai călduros de când se fac măsurători în România, de bine, de rău, s-a putut schia la Păltiniș. La 1.442 de metri s-a găsit și se găsește zăpadă, astfel încât dacă nu cei bătrâni, măcar cei tineri să învețe să respire și iarna...
5

06 februarie 2020

Președintele s-a decis după votul absolut umilitor obținut de PSD și Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale că România vrea altceva la nivelul conducerii executive și legislative a țării, față de ce a decis votul din 2016. E un argument corect din punctul de vedere al majorității...
2

03 februarie 2020

Suntem printre puținii din Europa care au luat foarte în serios controlul averilor aleșilor și ale funcționarilor publici. Evident, doar la suprafață, în spiritul nostru. România este una din puținele țări europene care permit accesul public la aceste declarații. Deși publicarea averilor...
3

30 ianuarie 2020

Nu știu dacă v-a căzut sau nu prin mână, dar am dat recent peste cartea „Cum să faci să NU citești în vacanța de vară”, ghidul lui Charlie Joe Jackson. Am răsfoit curios și mi s-a părut o carte chiar deștept gândită, fiind o colecție de scrisori, scrise de mână, schimbate între...
4

29 ianuarie 2020

Au trecut doar vreo doi ani de când o masă mare de oameni ai acestui oraș își dezgolea (metaforic) piepturile în apărarea Justiției, în ton cu mișcări similare din restul țării. O continuare a imenselor proteste de la început de 2017, moment din care a început să se construiască mesajul...
8

19 ianuarie 2020

ULBS e ”vinovată” pentru sporirea cu un procent însemnat a populației Sibiului. Mă număr printre cei care au ajuns în Sibiu datorită Universității Lucian Blaga și pentru asta îi voi purta mereu o adâncă recunoștință. Și nu-s doar vorbe goale. Categoric, Sibiul îi datorează enorm...
12

02 ianuarie 2020

Primarului care va fi ales în acest an în fruntea Sibiului i se va putea construi statuie. Oricine va fi el. Cred că este cel mai bun mandat de primar pe care îl va primi un sibian în întreaga istorie a orașului. Marile planuri de care se tot vorbește de vreo 20 de ani se pot pune în sfârșit...
12

1647 articole gasite

Sus