agenda comunitatii
-
Anunț de participareMunicipiul Sibiu lansează începând cu data de 26.02.2024 sesiunea de selecție publică a proiectelor pentru activități de dezvoltare a comunității locale – Agenda Comunității, care vor beneficia de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350 /2005, de la bugetul local al -
21 de proiecte urmează să primească finanțare pe Agenda Comunității. 298 de mii de lei21 de proiecte figurează pe lista Agendei Comunității pentru a primi finanțare în acest an, conform unui proiect de hotărâre pentru ședința Consiliului Local Sibiu din această lună. Doar două proiecte au fost declarate neeligibile, se precizează în raportul de -
Agenda Sport și Agenda Comunității își vor începe derularea după încetarea stării de urgență, cu evenimente adaptate“Nu doresc ca Sibiul să își piardă caracterul său unic, dat de evenimentele culturale, sportive și cele dedicate comunității, un brand al orașului care a fost construit în timp îndelungat și cu efortul operatorilor și a administrației locale. De aceea, -
Agendele de 15 milioane de lei ale Sibiului, suspendate: ” Vom angaja plăți doar în cazul acelor evenimente care se vor mai putea desfășura”Adoptate în urmă cu o lună, agendele Sportivă și Comunitară au fost suspendate înainte de a fi semnat vreun contract de finanțare. Lista proiectelor pentru Agenda Culturală a Sibiului, la fel, așteaptă după eventuale viitoare măsuri de relaxare la nivel -
Din 53 de cazări în Sibiu, șapte sunt folosite pentru cadre medicale: ”Ca într-o mică vacanță”Au fost identificate 53 de unități de cazare care pot fi folosite pentru găzduirea cadrelor medicale în perioada pandemiei Covid-19, anunță reprezentanții Consiliului Județean Sibiu. Pentru șapte dintre acestea a fost aprobată utilizarea, cinci fiind contractate până în prezent. 53 -
Primăria Sibiu primește proiecte pentru Agenda Comunității și de TineretAutoritatea finanţatoare: Municipiului Sibiu, cod fiscal 4270740, adresa: Municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, str. Samuel Brukenthal nr. 2, telefon 0269/208.800, fax 0269/208.812, e-mail [email protected], site: www.sibiu.ro. În atenţia solicitanţilor de finanţare nerambursabilă pentru activităţi de dezvoltare a comunității locale și de -
Banii pentru cultură, sport și tineret se alocă celor care colectează selectiv, folosesc produse locale și încurajează egalitateaLa selectarea proiectelor eligibile pentru cele aproximativ două milioane de lei alocate pentru acțiuni culturale, sportive, pentru tineret sau comunitare, autoritățile județene vor favoriza acei beneficiari care colectează deșeurile selectiv, utilizează produse locale și reciclabile și promovează egalitatea de șanse. -
Vecinătate Activă în cartierul Trei StejariProiectul „Vecinătatea activă” a ajuns la cea de-a 5-a editie, iar activitatile din 2019 s-au desfasurat în Cartierul Trei Stejari in lunile septembrie si octombrie pe cele 3 strazi cuprinse in proiect: strada Spartacus, strada Stefan cel Mare si -
Închideri de circulație pentru desfășurarea evenimentului Zilele VecinătățiiÎn perioada 4-6 octombrie, în cartierul Terezian, pe strada Gladiolelor se va desfășura evenimentul „Zilele Vecinătății”, o manifestare inclusă pe Agenda Comunității, finanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Pentru a permite buna desfășurare a acestui eveniment, Comisia de Circulație a aprobat -
Copacii din Parcul sub Arini vor avea plăcuțe informativeAsociația Tură în Natură din Sibiu a construit un traseu informativ în Parcul Sub Arini. Prin acest demers membri asociație își doresc să aducă sibienii mai aproape de natură. Sâmbătă, 28 septembrie, are loc inaugurarea traseului tematic. „Cunoaște natura din -
După o grădină sănătoasă, o masă copioasă. Demonstrații culinare în grădinițele din SibiuChef Dani, bucătarul restaurantului She’s Green din Sibiu, a fost săptămâna trecută în cinci dintre grădinițele din Sibiu, pentru a le vorbi copiilor despre alimentația sănătoasă, dar și pentru a le arăta cât de simplu se poate face o salată -
Teatro și Atrium au câștigat concursul ”Cea mai frumoasă terasă din Sibiu – 2019”Terasa restaurantului „Teatro” a primit premiul pentru cea mai frumoasă terasă de pe domeniul privat, iar terasa restaurantului ”Atrium” a primit premiul pentru cea mai frumoasă terasă de pe domeniul public. Pentru realizarea clasamentului final s-au luat în calcul în -
Daniela Cîmpean: ”Oamenii sunt foarte mulțumiți de Programul Sibiu Regiune Gastronomică”Președinta Consiliului Județean Sibiu se arată foarte mulțumită de Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, acum când mai este mai puțin de jumătate de an până la finalizarea lui. ”Văd că oamenii sunt foarte mulțumiți. De câte ori merg în -
Teatru, muzică și gastronomie în a doua parte a proiectului COOL-Tura prin cartiereAșa cum a promis, Asociația Culturală BIS își continuă periplul prin cartierele sibiene, oferind din 1 august și până în 12 septembrie o paletă variată de evenimente cu caracter teatral, muzical sau chiar terapeutic, adresate diverselor categorii de vârstă și -
Au fost desemnate cele mai frumoase și sănătoase grădini din SibiuGrădinile de legume și plante aromatice îngrijite de Dana Șonda și Zaharia Albu au fost desemnate cele mai frumoase și sănătoase grădini din Sibiu, în cadrul ediției a doua a proiectului “Grădina mea de la oraș“. Proiectul susținut de autoritățile -
VIDEO Ce poți găti din Grădina ta de la oraș?Legumele și plantele aromatice pe care le poți crește pe balconul apartamentului, ori în grădina din apropierea casei joacă un rol esențial în definirea unor preparate simple, dar gustoase. Doi dintre cei mai cunoscuți bucătari ai Sibiului, Dani Joarză și -
VIDEO Cum îți protejezi plantele din grădină pe timp de caniculăApă la primele ore ale dimineții și umbră pe timp de soare dogoritor. Sunt două dintre “secretele“ protejării plantelor pe vreme caniculară. Jurist de profesie, Diana Mihalache și-a transformat pasiunea, cea a grădinăritului, în afacere. Legumele și plantele aromatice din -
VIDEO Nea Zaharia, grădinarul din Valea Aurie. Își crește roșiile cu poloboculZaharia Albu este unul dintre sibienii pasionați de grădinărit. Pe un petic de pământ din apropierea blocului în care locuiește, el a amenajat o grădină de pe urma căreia obține și 150 de kg de roșii într-un sezon. Mica lui -
Arată bine nu doar în farfurie. La ce pot fi folositoare legumele și verdețurile crescute în grădina de la orașFie că poate deveni un hobby în cazul unui tânăr sau o activitate zilnică în cazul unei persoane casnice, grădina mea de la oraș poate aduce beneficii enorme nu doar din punct de vedere culinar, dar și al sănătății fizice. -
CONCURS Cea mai frumoasă terasă din SibiuAsociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu și Turnul Sfatului vă invită să votați cea mai frumoasă terasă din Sibiu, din punctul dumneavoastră de vedere. Concursul este împărțit în două categorii: terase amenajate pe domeniul public și terase pe domeniu privat. Cele -
Șase rețete în care poți folosi verdețuri sau legume crescute la balconBucătarii Daniel Joarză și Ioan Bebeșelea ne-au dezvăluit câteva rețete ce pot fi preparată cu ajutorul verdețurilor și legumelor pe care sibienii le pot crește la balcon sau în curtea casei. În cadrul caravanei „Grădina mea de la oraș” de -
Micii grădinari sunt așteptați să vină din vacanță. ”Grădina din grădiniță”Toate cele cinci grădini de legume realizate în cadrul proiectului ”Grădina din Grădiniță” sunt îngrijite pe perioada vacanței de vară, astfel încât odată cu sosirea micilor grădinari, acestea să fie pregătite de cules. Roșiile sunt aproape de recoltare, salata s-a -
Sfatul nutriționistului: Recomand să consumați cât se poate de mult legume și verdețuri cultivate cât mai localConsumul legumelor și a verdețurilor nu este doar important, ci este o necesitate pentru a avea o viață sănătoasă și împlinitoare în același timp. Deși specialiștii recomandă consumul cât mai des a legumelor și fructelor, mulți dau prioritate fast-food-urilor din -
Proiectul „Cool-Tura prin cartiere” este gata de startTimp de patru ediții, proiectul „Teatrul din cartierˮ a adus bucurie sibienilor, venind până aproape de casele lor, vorbindu-le despre istoria locului în care trăiesc, despre subiecte care îi privesc, adresându-se tuturor categoriilor de vârstă și sociale. Anul acesta, dorința -
Utilizarea culturilor mixte în grădină. Tabelul “plantelor bune vecine“În natură, în mod firesc, fiecare specie de plante se învecinează cu altele, după preferință. Pe baza experienței acumulate de-a lungul timpului, omul și-a dat seama că unele specii de plante au acțiune inhibitoare asupra speciilor vecine prin intermediul unor -
„Grădina mea de la oraș” – o idee genială. „Este un mod de a te relaxa și la final ai un produs crescut cu mâinile tale”Ideea amenajării propriului balcon într-o mini-grădină prinde tot mai mult contur în rândul sibienilor. Fie că e vorba de cultivarea unor plante aromatice în câteva ghivece sau amenajarea unui spațiu pentru mai multe tipuri de legume și verdețuri, rezultatul este -
Cele mai frumoase terase din oraș. Proiect AIOS și Turnul SfatuluiLemn sau metal? Prelată sau umbrele? Flori de plastic sau naturale? Cu sau fără branduri de bere? Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu și Turnul Sfatului cheamă comunitatea locală să-și spună punctul de vedere cu privire la modul cum ar trebui -
Școala de vară a Societății Științifice a Istoricilor din România, la SibiuÎn anul 2019, orașul Sibiu a devenit Regiune Gastronomică Europeană. Școala de vară Gastronomie, dinamici istorice și identități sociale (Sibiu, 22-27 iulie 2019) își propune să prezinte, mai ales, istorii ale bucătăriilor din spațiile geo-culturale ale României de astăzi. Prelegerile -
Grădina mea de la oraș poate fi atacată, dar și protejată: insectele dăunătoare și organismele utileAm insistat pe parcursul articolelor publicate în cadrul proiectului „Grădina mea de la oraș” asupra atenției pe care trebuie să o acorde proprietarul acestui spațiu. Chiar dacă cei cu experiență spun că o astfel de grădină nu-ți fură mult din -
Concurs. 4.000 de lei pentru cele mai frumoase grădini din SibiuDouă premii de câte 1.500 de lei și alte două mențiuni de câte 500 de lei sunt oferite celor mai sănătoase și frumoase grădini din municipiul Sibiu. Premiile pot fi câștigate de către cei care se înscriu în cadrul celui -
VIDEO Peste 1.000 de sibieni au primit semințe pentru propria lor grădină de la orașÎn cadrul proiectului “Grădina mea de la oraș“, care are drept scop încurajarea sibienilor să își amenajeze grădini cu legume și plante aromatice inclusiv pe balcon, au fost împărțite 3.000 de plicuri cu semințe de legume și plante aromatice unui număr -
Grădina mea de la oraș. Pașii necesari pentru o grădină ecologică: rotația culturilor, stropitul și igiena culturilorContinuăm să explicăm sibienilor care locuiesc în municipiu principalii pași de care trebuie să țină cont atunci când își doresc să înființeze o grădină ecologică – fie una de mărime medie sau mare pe terenul adiacent locuinței, în cazul celor -
Primii pași necesari pentru o grădină ecologică : unelte, îngrășăminte, compostPlantele au exercitat de la începuturi o fascinație puternică asupra omului. Ele îi asigurau, în mare parte, subzistența și purtau asupra lor un grad mare de magie. Cu ajutorul dr. biolog Iuliana Antonie, de la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară -
Terapii în DAR pentru 28 de copii cu dizabilități28 de copii cu diferite dizabilități ce fac parte din asociația Dorință, Ajutor, Recuperare DAR pentru copii și tineri cu dizabilități Sibiu au beneficiat în ultimele luni de o altfel de terapie, prin intermediul unui proiect organizat de asociație și -
“Grădina mea de la oraș” – știi ce mănânci și ești responsabilIdeea ca sibienii care locuiesc în oraș să-și îngrijească propria grădină la balcon sau în preajma casei este una care ține nu numai de bucătărie, ci și de responsabilitate. La începutul lunii iulie, peste 1.000 de sibieni au trecut pe -
“Grădina mea de la oraș“ vine în cartierul tău în căutarea a 1.000 de sibieniÎn cadrul celei de-a doua ediții a proiectului “Grădina mea de la oraș“, sibienii sunt invitați la caravana care va ajunge în cinci zone din oraș. Vor fi împărțite semințe de legume și plante care pot fi crescute inclusiv pe -
Caravana Job-urilor Hi-Tech în cartierele Sibiului a ajuns la finalEdiția cu numărul doi a Caravanei Job-urilor Hi-Tech a ajuns la final, după două săptămâni în care am vizitat cartierele Sibiului și am intrat în contact cu sute de persoane interesate de un loc de muncă. Desfășurat în perioada 10 -
Grădinițele au intrat în vacanță. Grădinile, nuÎn cinci din grădinițele din Sibiu s-au amenajat grădini de legume, însă deși copiii au intrat în vacanță, răsadurile îi așteaptă la toamnă. În tot acest timp specialiștii de la Grădina Verde și personalul grădinițelor îngrijesc răsadurile pentru ca atunci -
Balconul tău poate deveni grădină: principalii pași pe care trebuie să-i faciTomate, ridichi, fasole sau salată, mărar, cimbru, rozmarin și tot așa mai departe – toate acestea pot fi cultivate la doi pași de propriul pat chiar și de către cei care locuiesc la bloc. E necesară o singură condiție – -
Operațiunea ”Grădina din grădiniță” a fost lansată. S-au construit primele trei grădini de legume în grădinițele din SibiuCu mic și cu mai mic, copiii din grădinițele din Sibiu au început să-și construiască propriile grădini de legume, chiar în curtea grădiniței. Proiectul ”Grădina din Grădiniță”, implementat de Asociația de Bun Gust în cinci din grădinițele din municipiul Sibiu -
Cea de-a doua ediție a proiectului ”Job-uri Hi-Tech în cartierele Sibiului” debutează la Facultatea de InginerieAjunsă la cea de-a doua ediție, caravana ”Job-urilor Hi-Tech în cartierele Sibiului” pornește la drum luni, 10 iunie. Startul este programat în holul principal al Facultății de Inginerie din cadrul Universității ”Lucian Blaga”, unde specialiștii în recrutare, dotați cu ochelari -
1,25 de mil. de lei. CJ Sibiu a selectat proiectele finanțabile prin Agenda Culturală și cea a ComunitățiiReprezentanții Consiliului Județean Sibiu au dat publicității lista proiectelor declarate eligibile pentru a primi finanțare din bugetul județului, prin intermediul agendei Culturale și cea a Comunității. În acest an, dat fiind titlul de Regiune Gastronomică Europeană pe care județul Sibiu -
Primăria Sibiu a aprobat bugetul pentru Agenda Comunității. Vor fi alocați mai puțini bani decât s-a prevăzut659.000 de lei sunt banii aprobați pentru a merge către cele peste 30 de proiecte înscrise anul acesta pe Agenda Comunității. Dintr-un număr de 39 de proiecte depuse spre aprobare la Primăria Municipiului Sibiu, 32 primit aviz pozitiv anul acesta, -
8,8 milioane de lei pentru Agenda Sportivă și cea a Comunității: au fost selectate 86 de proiectePrimăria Sibiu a dat publicității lista proiectelor declarate drept eligibile pentru finanțare prin intermediul Agendei Comunității și prin intermediul Agendei Sportive. În urma sesiunii de evaluare, pentru Agenda sportivă au fost selectate anul acesta 53 de proiecte, al căror punctaj -
Comisia Europeană către liderii UE care se vor întâlni la Sibiu: sunt cinci dimensiuni asupra cărora trebuie să vă concentrațiUrmătoarea agendă strategică a Uniunii Europene, despre care vor discuta șefii de stat și de guvern care se vor reuni la Sibiu în ziua de 9 mai, va trebui să aibă în vedere cinci dimensiuni, este de părere Comisia Europeană. -
Anunț de participare – Agenda Comunității, SibiuAutoritatea finanţatoare: Municipiului Sibiu, cod fiscal 4270740, adresa: Municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, str. Samuel Brukenthal nr. 2, telefon 0269/208.800, fax 0269/208.812, e-mail [email protected], site: www.sibiu.ro. În atenţia solicitanţilor de finanţare nerambursabilă pentru activităţi de dezvoltare a comunității locale din fondurile -
Cine sunt bucătarii cu care s-a dus Sibiul la Târgul de Turism? Doi din Iași, câte unul din Cluj, Brașov și SibiuSibiul și programul Regiune Gastronomică Europeană a fost reprezentat la Târgul Internațional de Turism din București de oameni care nu au nicio legătură cu Sibiul. Acest fapt devine o practică și tot mai multe voci din domeniul gastronomiei din județ


















































