Asociația Artgothica Sibiu
-
Agenda culturală a Sibiului 2017. 6,8 milioane de lei, împărțite de Primărie într-o ședință anunțată doar consilierilor și la rubrica ”anunțuri”Consilierii locali ai Sibiului au fost invitați, luni, să participe la o ședință extraordinară în cadrul căreia au fost aprobate sumele alocate proiectelor selectate pe Agenda culturală a Sibiului de anul acesta. Valoarea totală a cofinanțărilor aprobate în unanimitate de -
Peste 100 de proiecte au fost selectate pentru Agenda culturală a Sibiului 2017Comisia de evaluare și selecție a proiectelor culturale a declarat eligibile pentru cofinanțare din bugetul local 102 proiecte depuse de diferiți operatori culturali. Proiectele desemnate eligibile au întrunit, în urma evaluării, un număr de minim 60 de puncte, acordate de -
Cofinanțare de jumătate de milion de lei: 92 de proiecte selectate pentru Agenda culturală a județuluiÎntre 2.000 de lei și 30.000 de lei reprezintă cofinanțările propuse de autoritățile județene pentru cele 92 de proiecte care au fost selectate pe Agenda culturală a județului 2017. Cele 92 de proiecte (cu 25 mai multe decât cele selectate -
Cine și câți bani primește de la primărie pe Agenda Culturală 2016Consilierii Locali ai municipiului Sibiu supun la această oră aprobării sumele pentru proiectele depuse pe Agenda Culturală a anului 2016. Comisiile primăriei au avut de analizat și notat 120 de proiecte pentru care s-a solicitat finanțare nerambursabilă. 91 de proiecte -
91 de proiecte selectate pentru Agenda culturală a Sibiului din acest anReprezentanții Primăriei Sibiu au publicat lista proiectelor selectate pentru Agenda culturală 2016, proiecte care în urma verificării au întrunit un punctaj minim de 60 de puncte (din maximul de 100). Lista publicată de Primărie include toate numele evenimentelor devenite ”clasice”, -
Agenda culturală a CJ 2016: 67 de proiecte selectate. Astra Film și Teologia – cele mai mari cofinanțăriReprezentanții Consiliului Județean Sibiu au publicat lista proiectelor selectate pentru a face parte din Agenda Culturală a județului, proiecte pentru a căror cofinanțare a fost asigurată suma totală de 350.000 de lei. Cele 67 de proiecte care vor fi cofinanțate -
Agenda culturala a judetului: 300.000 de lei pentru 49 de proiecte30 de mii de lei este cea mai mare sumă pe care Consiliul Județean Sibiu o acordă în acest an unui proiect de pe Agenda culturală a județului, adoptată de autorități. Celor mai multe proiecte selectate pe această agendă beneficiază
-
Agenda Culturala a Sibiului 2015 a fost votata: 6,5 milioane de lei pentru 89 de proiecteDin cele 119 proiecte depus la Primărie pentru a fi selectate pe Agenda Culturală 2015, comisia desemnată de primarul interimar Astrid Fodor a selectat 87. Alte două au fost incluse pe aceeași listă după depunerea de contestații. Valoarea totală a
-
Au fost selectionate proiectele Agendei culturale a Sibiului: 87 la numarÎn urma primei sesiuni de selecție a proiectelor culturale, reprezentanții administrației locale anunță că Agenda culturală a Sibiului numără 87 de proiecte, cu nouă mai multe decât anul trecut. Printre cele selectate, se numără evenimentele ”clasice” ale Sibiului, precum festivalurile
-
Agenda culturala a judetului numara 45 de proiecte. Cum se impart cei 450.000 de lei?Cu mai bine de 183 de mii de lei alocați pentru organizarea olimpiadei naționale la matematică, Inspectoratul școlar județean Sibiu primește cea mai mare cofinanțare pentru organizarea unui proiect înscris pe Agenda culturală a județului. Lista celor 45 de proiecte
-
Consilierii judeteni au impartit banii pentru Agenda culturala 2013. Vezi lista completa a finantarilorÎn urma ședințelor pe comisii din cursul zilei de marți, Consiliul Județean Sibiu a publicat lista celor 93 de operatori culturali care vor primi bani din bugetul public pentru organizarea de proiecte în cursul acestui an. Ca și în anii
-
De la CJ, in 2012: saracie pentru cultura. Vezi lista proiectelor subventionateConsiliul Județean Sibiu a redus drastic sumele alocate pentru acțiunile culturale de pe agenda acestui an: dacă anul trecut, pe agenda culturală au fost acceptate 100 de proiecte, pentru care au fost alocați 650.000 de lei, pe anul în curs
-
Poezie in clubCu ocazia a trei ani de existență, Clubul Bohemian Flow organizează o petrecere mâine seară în care muzica live va fi combinată cu poezia. ”În contextul unor condiţii economice dificile şi a scăderii dramatice a consumului mai există totuşi oameni
-
Bohemian Flow implineste trei aniMomentul va fi marcat sâmbătă, 17 decembrie, printr-o super petrecere de unde nu vor lipsi muzica live, poezia şi multe alte surprize. În contextul unor condiţii economice dificile şi a scăderii dramatice a consumului mai există totuşi oameni care continuă
-
30 de scriitori din toata tara vin la Tabara de Poezie din CisnadioaraÎn perioada 21-24 iulie, va avea loc „Artgothica – Tabăra Internaţională de Poezie Sibiu- Cisnădioara”, ediţia a II-a. Evenimentul este organizat de Asociaţia Artgothica Sibiu în colaborare cu Cercul Militar Sibiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu. Peste 30 de scriitori
-
Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite vine la SibiuBookFestMâine, 2 iunie, începe în Piața Mică din Sibiu, târgul de carte SibiuBookFest 2011, cel mai important târg de carte din România, în afara Bucureștiului, într-un pavilion expozițional de 1300 de metri pătrați Evenimentul special al târgului de carte
-
Incep Zilele Cubei la Sibiu! Vezi programul complet al festivaluluiAsociaţia Artgothica Sibiu organizează, în perioada 10-17 martie, „Zilele cubaneze la Sibiu”. Proiecţii de film cubanez contemporan, fotografii cu Havana şi poezie cubaneză, într-o săptămână dedicată culturii ţării din Marea Caraibilor. Evenimentul este organizat în colaborare cu Ambasada Cubei la
-
Corul Inocentilor canta saptamana viitoare in Piata MareÎn perioada 25-31 ianuarie, în Piaţa Mare, va avea loc expoziţia itinerantă „Corul inocenţilor”, realizată de artistul plastic bistriţean Andrei Pandea-Antonescu. Evenimentul de la Sibiu face parte dintr-un proiect de strângere de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi sau care suferă
-
Reincep Serile ArtgoticePrima ediţie din acest an a proiectului „Serile Artgotice – arte în dialog”, organizat de Asociaţia Artgothica Sibiu, aduce şi în acest an, în faţa sibienilor, artişti din toată ţara. Evenimentul va fi anunţat marţi, 25 ianuarie, de la ora
-
Poezia se simte in atrium. Va explica Dan Herciu si Mihai CurteanAtrium Classic Cafe din Piaţa Mică găzduieşte joi, de la ora 17:00, spectacolul de poezie şi muzică “Poezia se simte în atrium”, precum şi lansarea cărţilor din colecţia Raftul de poezie de la Editura A T U, coordonată de Mihai
-
Compania Artejescal promoveaza artistii plastici sibieniCompania Artejescal din Madrid va lansa Proiectul de promovare a artiştilor plastici români în lume, ARTEJESCAL, la Sibiu. Evenimentul este realizat în colaborare cu Asociaţia Artgothica Sibiu, şi face parte din turneul pe care echipa spaniolă îl desfăşoară în mai








