cladire
-
Cățel salvat de pompieri din clădirea nefinalizată de lângă Sala Transilvania. Stăpânii au alertat autoritățilePompierii sibieni au salvat sâmbătă seară un cățel pierdut, care se refugiase în clădirea nefinalizată de lângă Sala Transilvania. Stăpânii au alertat autoritățile după ce cățelul dispăruse de acasă de o zi. Cățelul se numește Nobi, iar stăpânii lui avea -
Plaza Business, cea mai nouă clădire de birouri a Sibiului, este aproape de inaugurare, în urma unei investiții de peste 5 mil. de euroCea mai nouă clădire de birouri a Sibiului, Plaza Business, este aproape de finalizare, dezvoltatorul pregătind deja inaugurarea programată în ultimul trimestru al acestui an. Imobilul se află la intersecția Căii Dumbrăvii cu Bulevardul Mihai Viteazu, este caracterizat de un -
Teatrul de Balet vrea să aibă propria sală de spectacole unde era cinematograful de vară: O nouă clădire ar putea fi construită lângă Parcul TineretuluiCasa de Cultură a Municipiului Sibiu a demarat organizarea unei licitații în vederea extinderii actualului sediu, scopul fiind ca Teatrul de Balet să aibă propria sală de spectacole. Procedurile sunt în fază incipientă, momentan conducerea CCM dorind să elaboreze studiul -
Acoperișul unui monument istoric s-a prăbușit parțial în centrul Sibiului. Noul proprietar: Vom readuce clădirea la gloria de odinioarăAcoperișul clădirii de la numărul 7 pe strada Mitropoliei s-a prăbușit parțial iarna aceasta, lăsând practic o mare parte din monumentul istoric expus intemperiilor și grăbind procesul de distrugere. Atestată documentar încă din secolul XIV, clădirea de pe str. Mitropoliei, -
Clădire nouă de trei etaje și parcare subterană pe Calea Dumbrăvii. ULBS a lansat licitația pentru proiectareUniversitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a lansat săptămâna aceasta licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea construirii unei noi clădiri care să găzduiască ”spații de învățământ și cercetare”. Licitația are o valoare de 133.000 de lei, aproximativ 27.000 de -
Un asteroid gigant, mai mare decât orice clădire de pe Pământ, va trece pe lângă TerraUn asteroid gigant, mai mare decât orice clădire de pe Pământ, urmează să treacă marţi pe lângă Terra, relatează dpa, citat de Agerpres. Numit 7482 (1994 PC1), asteroidul măsoară 1.052 metri lungime şi o lăţime de peste un kilometru. Asteroidul -
Universitatea de Vest din Timișoara va construi cel mai mare campus studențesc din țară. Investiție de 138 de milioane de leiCel mai mare cămin studenţesc din ţară, în valoare de 138.000.000 de lei, destinat studenţilor Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), are desemnat constructorul şi va intra în etapa de execuţie, care trebuie să se finalizeze în termen de doi -
Un bărbat beat a spart un geam şi a intrat în clădirea Parlamentului. A fost prins de jandarmiUn cetăţean aflat în stare de ebrietate a intrat în clădirea Palatului Parlamentului, în noaptea de duminică spre luni, după ce ar fi spart un geam, el fiind prins de jandarmii care asigură paza instituţiei. „În dimineaţa de 27 decembrie, -
Peste drum de șantierul extinderii stadionului, și Sala Transilvania pregătește extindereaÎn timp ce Primăria Sibiu extinde capacitatea stadionului municipal la 12.300 de locuri pe același amplasament, și Consiliul Județean Sibiu extinde capacitatea Sălii Transilvania tot pe actualul amplasament. Aflat vizavi de stadion. Nox International, o companie din București, a fost -
Cresc copaci prin acoperișul moștenirii lăsată Sibiului de Maria Tereza. Primăria spune că n-are bani de reparații, dar caută soluțiiLa sfârșitul anului 2018, primăria municipiului Sibiu făcea primele demersuri pentru reabilitarea unuia din cele mai degradate imobile-monument istoric din proprietatea Sibiului: ansamblul Orfelinatului Terezian de pe strada Gladiolelor, finalizat în 1767 de Împărăteasa Maria Tereza. Clădirea este declarată monument -
Biserica Evanghelică vinde fosta școală din Șeica MareConsistoriul Mediaș al Bisericii Evanghelice a scos la vânzare un imobilul în care a funcționat până acum câțiva ani școala din Șeica Mare. Clădirea, cu o vechime de peste o sută de ani, a fost evaluată recent la 147.000 de -
Un investitor a preluat clădirea fostului Liceu Pedagogic și anunță un hotel de luxArhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a concesionat clădirea fostului Liceu Pedagogic din Sibiu, aflată pe str. General Magheru nr. 34-36. Noul administrator al clădirii anunță un proiect pe termen lung și o investiție de amploare, totul construit în jurul unui nou -
Primăria începe executarea clădirii istorice care ”cade” pe str. MitropolieiPrimăria Sibiu scoate la vânzare un sfert din clădirea aflată la nr. 7 pe str. Mitropoliei. Este vorba de clădirea care a fost ”îmbrăcată” pentru a proteja pietonii de bucățile care cad din tencuială și de pe acoperiș. Abandonată de -
FOTO – Una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu, scoasă la vânzare cu peste 2 mil. de euroVila semnată de arh. Alfred Hugo Cernea de pe strada Constituției din Sibiu, considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, este scoasă la licitație de Casa Artmark la un preț de pornire de 2 mil. de euro. Pentru -
Independența SA, singura ofertă pentru noul sediu al Tribunalului, a fost respinsăDupă o serie de încercări în vederea stabilirii unui nou sediu pentru Tribunalul și Judecătoria Sibiu, procedurile vor fi reluate. Procedura de achiziție publică pentru închirierea unui spațiu în care să funcționeze Tribunalul și Judecătoria Sibiu va fi reluată, anunță -
Schimbarea la față a Sibiului. Hotelul neterminat al Bere Trei Stejari, transformat în clădire de birouri. Plus un parking supraetajatScheletul abandonat al unui hotel proiectat să aibă 96 de camere va fi transformat într-o clădire verde de birouri, în care își va deschide punct de lucru “cea mai tare firmă de IT din lume“. Noua clădire, prevăzută pe platforma -
Sibieni nemulțumiți de noua clădire de pe Milea. Consilier local: Sunt șmecheri care calcă pe cadavre ca să se îmbogățeascăÎn viitorul apropiat, actualele terenuri de fotbal de pe bd. Gen. Vasile Milea, de la nr. 17 – 21, ar putea fi înlocuite cu o clădire de birouri de patru etaje și spații comerciale. La aflarea veștii, sute de sibieni care -
TSTV cu Ciprian Ștefan. Clădire scufundată în lacul muzeului din DumbravaInvitatul de astăzi al Turnul Sfatului TV este directorul Muzeului Astra, Ciprian Ștefan Anghel. Managerul muzeului care tocmai se pregătește să încheie anul cu un număr record de peste 620.000 de vizitatori, dintre care o jumătate de milion numai în -
Schimbarea la față a Sibiului. Spații comerciale și birouri în locul terenurilor de fotbal de pe MileaO clădire cu cinci niveluri supraterane și parcări la subsol este propusă a fi construită în locul actualelor terenuri de minifotbal situate pe bulevardul Vasile Milea, la intersecția cu strada Ioan Budai Deleanu. Actualele terenuri de minifotbal sunt amplasate – -
Un laborator din Cartierul Arhitecților, printre cele mai de calitate clădiri din centrul țăriiClădirea în care a fost amenajat laboratorul cofetăriilor cunoscute în Sibiu sub brandul Mândra a fost nominalizată printre cele mai ”de calitate” clădiri înscrise în competiția organizată de trei filiale ale arhitecților din centrul țării. La secțiunea ”Arhitectura dotărilor comunitare -
VIDEO Singura “clădire verde“ de birouri clasa A+ a fost inaugurată. “Nișa de pe fațadă reia conturul munților Făgăraș“După o investiție de șase milioane de euro și 13 luni de lucrări, la Sibiu a fost inaugurată prima clădire de birouri clasa A+, construită după principiile “clădirilor verzi“, certificare pe care urmează să o primească. Hattrick Offices Building, de -
NTT DATA Romania s-a mutat în noul sediu. Amenajări de 100 de mii de euroNoua clădire de la intersecția Bulevardului Mihai Viteazu cu Calea Dumbrăvii va fi noul sediu al companiei NTT DATA Romania. Spațiul care va fi ocupa de compania cu sediul central în Japonia are o suprafață de 1300 de mp, repartizată -
Au furat „mă gândesc la ea / non stop”. Cu spațiu comercial cu totMagazinul părăsit și devenit celebru în întreaga țară datorită mesajului ”mă gândesc la ea / non stop” desenat pe frontispiciu a dispărut din proprietatea statului român. Autoritățile locale ale Sibiului speră însă că demersurile în justiție vor duce la recuperarea -
Trei milioane de lei, alocați pentru reabilitarea fostului internat al Grupului școlar pentru industrie alimentarăAflată într-o stare avansată de degradare, clădirea de pe strada Turismului, nr. 15 va face obiectul unor lucrări de modernizare, a căror valoare este estimată la trei milioane de lei, fără TVA, inclusiv pentru realizarea proiectului tehnic. Clădirea în discuție -
Contractul de închiriere a clădirii Liceului de Artă prelungit doar cu un anProprietari ai clădirii în care funcționează Liceul de Artă din Sibiu, reprezentanții Parohiei Evanghelice CA din Sibiu au mai fost de acord cu prelungirea contractului de închiriere a clădirii către Primărie doar pe perioada unui an. Negocierile pentru prelungirea contractului -
Investiție de șase milioane de euro: prima clădire de birouri certificată drept „clădire verde“ în SibiuStructurată pe opt niveluri supraterane, cu o suprafață construită de 7.500 de mp, Hattrick Office Building este prima clădire de birouri certificată drept clădire verde în Sibiu. Lucrările au început la finele lunii aprilie, cu jumătatea lunii decembrie drept termen -
Curtea de Apel: chiriașii casei pierdute de Iohannis în centrul Sibiului pot redeveni proprietariCurtea de Apel de la Alba Iulia a decis, astăzi, că foștii chiriași ai imobilului din centrul Sibiului deținut vremelnic de Klaus Iohannis, fostul primar și actualul președinte al României, pot redeveni proprietari. Recursul în care s-au pronunțat judecătorii de





























