Constantin Podu
-
Teatrul Mic din Sibiu s-a întors de la Constanța cu două premiiTeatrul Mic Sibiu a fost desemnat drept marele câștigător al Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanța, cu spectacolul „Love, mon amour” (Varșovia) în regia lui Constantin Podu. Bucuria a fost dublă pentru Teatrul mic Sibiu, fiind singurul teatru -
Spectacol caritabil de magie în beneficiul copiilor instituționalizațiSibienii sunt invitați, cu mic, cu mare, joi, 21 aprilie, la spectacolul caritabil de magie “Împreună schimbăm viitorul copiilor instituționalizați”, care va avea loc la Teatrul mic, începând cu ora 18.00. Inițiativa aparține programului Ajungem Mari și este dedicat copiilor -
Ofelia Popii debutează ca regizor cu piesa “O zi de vară”Primul spectacol regizat de actriţa Ofelia Popii – “O zi de vară” – avându-i în distribuţie pe Ciprian Scurtea şi Constantin Podu, se joacă la Teatrul mic în 20 februarie, de la ora 19:00. ”Un spectacol în două personaje, o -
Weekend plin de evenimente la SibiuConcerte, mult teatru, lansări de carte și competiții sportive – evenimente pentru toate gusturile în acest sfârșit de săptămână la Sibiu. Teatru în atmosferă de Crăciun Călătoriile lui Gulliver (exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift) se joacă vineri, -
Ce poți face în weekend la Sibiu!A devenit o tradiție ca fiecare Crăciun sibian să fie vestit, cu câteva zile înainte, de vienezii de la Johann Strauss Ensemble. Celebra orchestră condusă de Russel McGregor, totodată dirijor al Orchestrei Palatului Schönbrunn din Viena, va concerta la Sibiu -
Teatrul mic anulează spectacolele în semn de respect pentru victimele din ColectivToate spectacolele Teatrului mic din zilele de luni, de la ora 19:00 şi serile de sâmbătă cu comedianţi de la “Pi de la picaţi în cap” vor fi anulate din respect pentru victimele tragediei din Coletiv. Actorii au decis să -
”Teatrul mic” din Sibiu participă cu două spectacole la Festivalul Naţional de Teatru Independent”Teatrul mic” participă la Festivalul Naţional de Teatru Independent de la Bucureşti, în perioada 2-8 noiembrie 2015, cu spectacolele ”Varşovia” şi ”Mime reloaded”. ”Este pentru prima dată când micul teatru sibian ia parte la un eveniment de o asemenea amploare, -
Afla ce poti face weekend-ul acesta in SibiuPe lângă evenimnetele de care ne-au obişnuit să ne bucurăm în fiecare weekend la Sibiu, zilele acestea vom avea parte de mult mai multe concerte. Ultimele zile ale Târgului de Crăciun aduc în Piaţa Mare weekend-ul Argintiu, în cadrul căruia,
-
Bridge Theatre va invita la teatru. 4 invitatii pentru spectacolul Ofeliei PopiiBridge Theatre și Turnul Sfatului acordă patru invitații de câte două persoane pentru cei care vor să vadă primul spectacol pus în scenă de actrița Ofelia Popii. Este vorba de spectacolul “O zi de vară” de Slawomir Mrozek. Din distribuție
-
Ofelia Popii da actoria jos din pod la Bridge TheatreCând spui Sibiu, înțelegi Capitală Culturală. Când spui Capitală Culturală, pricepi Festival de Teatru. Când zici Festival de Teatru, automat îți iese din gură Teatrul Radu Stanca. O mână de actori încearcă de aproape un an, altceva. Dar în domeniu.
-
Recitalurile dedicate poetului Lucian BlagaActorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu pregătesc o nouă serie de recitaluri, programul lunii mai fiind dedicat poetului Lucian Blaga. Lucian Blaga s-a născut ÎN 9 mai 1895, în satul Lancrăm de lângă Sebeș și s-a stins din viață pe
-
"Melodie varsoviana" se joaca la CAVASPe scena studioului CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu vor urca vineri seara actorii Alexandra Ceaca, Constantin Podu, Teodora Voineagu, pentru a aduce în faţa publicului spectacolul „Melodie varşoviană”, de Leonid Zorin. Piesa „Melodie varşoviană” a lui
-
Weekend-ul aduce o noua editie a Targului de Pasti si concerte AcapellaTârgul de Paști din Sibiu sau micul orășel din care sibienii vor putea cumpăra bunătaţi de toate feluri, îşi deschide porțile astăzi. Vizitatorii vor putea admira 45 de căsuțe amplasate astfel încât, privite de sus, să semene cu niște flori.
-
Editie pilot a Festivalului de Teatru in Spatii Neconventionale – Doroga la Teatru!Studenții Departamentului de Artă Teatrală ai Universității „Lucian Blaga” Sibiu, în parteneriat cu Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu, organizează o ediție pilot a ”Festivalului de Teatru în Spații Neconvenționale – Doroga la Teatru! ”. Evenimentul va avea loc în Dorohoi
-
Ce ai putea face in weekendLa teatru, la un concert caritabil sau la bal, cam acestea ar fi variantele de realaxare pentru acest weekend. Vineri, 21 martie, de la ora 17:00, la Biblioteca Astra, va avea loc un concert susţinut de soprana Diana Florea, alături
-
Cum ne distram in acest weekend la SibiuLa început de martie numărul evenimentelor din Sibiu creşte, astfel că cei care vor să înceapă să se relaxeze în oraş o pot face de vineri seara, cu spectacolul „Felii” de Lia Bugnar. „Felii“ a avut premiera pe data de
-
De la hartie la pixeli si de la dragoste la alienare intr-un nou spectacol la SibiuTeatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 8 martie, de la ora 20:00, premiera spectacolului „Scrisori pierdute” după scenariul și regia lui Bogdan Sărătean. „Scrisori pierdute” este un spectacol despre singurătate, dragoste și compasiune, ce propune o întâlnire imaginară cu
-
Alt teatru – scena experimentala de teatru de la SibiuAsociația „Bridge Theatre” prezintă, în perioada 15 – 23 februarie, prima ediție a Festivalului „Alt Teatru” de la Sibiu. Timp de nouă zile, orașul Sibiu devine scena de creație pentru o nouă formă experimentală de teatru. „Alt Teatru Festival” deschide
-
Spectacole de teatru si show de magie in acest weekend la SibiuNici în acest weekend nu trebuie să stăm în casă, căci oferta evenimentelor la care ne putem distra sau relaxa este destul de generoasă. Weekend-ul debutează cu piesa „Ne făceam că plouă. Și ploua. Neîntrerupt”. „Ne făceam că plouă. Și
-
Ce se intampla in weekend la SibiuWeekend-ul acesta începe cu un târg de nunţi la care sibeinii sunt invitaţi să mergă nu doar pentru a vedea ofertele expozanţilor, ci şi pentru a participa la o tombolă cu premii generoase. „Vineri se deschid porțile târgului de nunți
-
Doua premiere in acesta seara pe scena sibianaTeatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, premiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec, iar de la ora 20:00, premiera spectacolului „Şi fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe. Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului
-
Dubla premiera de Ziua Nationala a Culturii pe scena Teatrului National din SibiuTeatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri, 15 ianuarie, de l ora 19:00, premiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec, iar de la ora 20:00, premiera spectacolului „Şi fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe. Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului
-
"Melodie varsoviana" se joaca din nou la CAVASPe scena studioului CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu vor urca sâmbătă seară actorii Alexandra Ceaca, Constantin Podu, Teodora Voineagu, pentru a aduce în faţa publicului spectacolul „Melodie varşoviană”, de Leonid Zorin. Piesa „Melodie varşoviană” a lui
-
Johann Strauss Ensemble, Teatrul "Radu Stanca" si Acapella vestesc Craciunul la SibiuWeekend-ul acesta s-ar putea să aducă unele dintre cele mai frumoase evenimente ale acestei ierni la Sibiu. Startul la evenimente îl dă orchestra Johann Strauss Ensemble & Russell McGregor, care îi invită pe sibieni la o călătorie în paşi de
-
Weekend-ul aduce spectacol de lumini, concerte si piese de teatru pentru toate gusturileUn alt weekend începe la Sibiu şi nici de data aceasta sibieii nu se vor putea plânge că nu au evenimnte care să-i scoată din casă. De vineri până duminică, în capătul străzii Nicolae Bălcescu va avea loc un spectacol
-
Weekend de iarna cu concerte, ateliere de creatie si mult teatruPrimul weekend din decembrie este plin de evenimente interesante, aşa că în rândurile următoare poţi afla unde vă puteţi distra în Sibiu. Astăzi este ultima zi în care poţi merge la Festivalul Internaţional MagicArtFest. Ajuns la cea de-a VI-a ediţie,
-
Teatrul National din Sibiu aduce pe scena povestile de CraciunTeatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă duminică, premiera spectacolului „Ţesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, în regia lui Florin Coşuleţ. Actorii sibieni aduc magia sărbătorilor de iarnă într-un spectacol original care are ca temă colindul din Ajunul Crăciunului. Povestea
-
Afla ce poti face la Sibiu in acest weekendOraşul a început să fie împodobit cu decoraţiuni de Crăciun, iar în Piaţa Mare deja avem brad. Sibienii mai au o săptămâna până la inagurarea târgului, care va aduce şi o serie de evenimente, dar până atunci weekend-ul acestea sibienii
-
"Ultima zi a tineretii“ se joaca de doua ori in acest weekend„Ultima zi a tinereții“ este o adaptare după romanul „Cronica incidentelor unei iubiri“ al unuia dintre cei mai importanți autori contemporani polonezi, Tadeusz Konwicki. Aceasta este cea de-a patra dramatizare pe care regizorul rus Yuri Kordonsky o face în România,
-
"Profesorul de franceza" in interpretarea studentilor de la ActorieSeara de sâmbătă din acest weeknd se încheie cu un spectacol pe ce care cei care iubesc teatrul nu trebuie să îl rateze – „Profesorul de franceză” de Tudor Mușatescu. „Profesorul de franceză”, regizat de Florin Coșuleț, este o poveste
-
Studentii de la Actorie aduc spectacolul "Profesorul de franceza" pe scena sibianaWeekendul aduce pe scena sibiană un spectacol ce care cei care iubesc teatrul nu trebui e să îl rateze – „Profesorul de franceză” de Tudor Mușatescu. „Profesorul de franceză”, regizat de Florin Coșuleț, este o poveste desfăşurată într-un mic orăşel
-
"Melodie varsoviana" se joaca la CAVAS, in acesat weekend„Melodie varşoviană”, de Leonid Zorin spune o poveste de dragoste plasată în Moscova secolului trecut, interpretată cu mult talent de actorii Alexandra Ceaca, Constantin Podu și Teodora Voineagu. El, un student la enologie, un rus sadea, pasionat de vinuri. Ea,
-
"Melodie varsoviana" se joaca la CAVASPe scena studioului CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu vor urca în această seară actorii Alexandra Ceaca, Constantin Podu, Teodora Voineagu, pentru a aduce în faţa publicului spectacolul „Melodie varşoviană”, de Leonid Zorin. Piesa „Melodie varşoviană” a
-
Tinerii actori cuceresc scenaTeatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu și Departamentul de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga“ Sibiu prezintă în perioada 7 – 12 decembrie un program special ce reunește noua generație de actori de la Sibiu. Timp de șase zile, spectatorii vor
-
22 de spectacole la "Radu Stanca" in decembrieTeatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu programează în luna decembrie 22 de reprezentaţii, care se vor desfăşura în trei spaţii de joc diferite. Ultima lună din acest an, aduce la Sibiu magia iernii printr-o montare de excepţie a basmului „Crăiasa Zăpezii”
-
Calatorii teatrale in stagiunea de vara de la SibiuTeatrul Național „Radu Stanca” Sibiu continuă seria spectacolelor din această stagiune până la finalul lunii iulie. Stagiunea de vară de la Sibiu stă sub semnul călătoriilor și propune un program de spectacole variat ce oferă o alternativă bună de petrecere
-
Luna mai aduce trei spectacole noi pe scena Teatrului "Radu Stanca" SibiuRepertoriul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu se va îmbogăți în luna mai cu trei spectacole noi, care vor fi prezentate înaintea deschiderii oficiale a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru, care va avea loc în perioada 25
-
Premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol de teatru a fost acordat Teatrului sibianProducția „Ultima zi a tinereții” în regia lui Yuri Kordonsky de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a primit premiul pentru cel mai bun spectacol al anului 2011 în cadrul celei de-a XX-a ediții a Galei Premiilor UNITER. Cea de-a
-
Priveste inapoi cu manie“- premiera lunii martie la "Radu Stanca“Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu și Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu prezintă duminică, 18 martie, premiera spectacolului „Privește înapoi cu mânie“. Ana Mujat și Codruța Vasiu au ales să lucreze împreună cu studenții de la
-
2454 de minute de specacol pe scena Teatrului National din Sibiu in luna februarieTeatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu programează în luna februarie 27 de reprezentații, printre care două premiere, a căror durată însumează 2454 de minute. „Cineva mă așteaptă!?“ deschide seria premierelor din această lună special de Valentine’s Days, începând cu ora 19:00,
-
"Ultima zi a tineretii“ pe scena Teatrului National "Radu Stanca"În această seară sibienii se pot bucura de un spectacol impresionanta la „Radu Stanca„-„Ultima zi a tinereții“ de Tadeusz Konwicki. „Ultima zi a tinereții“ este o adaptare după romanul „Cronica incidentelor unei iubiri“ al unuia dintre cei mai importanți autori
-
Premiera la ULBS: spectacol de teatru in memoria lui Virgil FlondaStudenţii Universităţii Lucian Blaga vă invită în data de 14 ianuarie, ora 21:00, la premiera spectacolului Profesorul de franceză, de Tudor Muşatescu. Spectacolul este realizat sub coordonarea artistică a asistentului universitar drd. Florin Coşuleţ, cunoscut actor al Teatrului Naţional Radu
-
Studentii Departamentului de Arta Teatrala din Sibiu la „Festivalul Shakespeare“ de la EssenCincisprezece studenţi şi masteranzi ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu participă, în perioada 30 octombrie – 08 noiembrie, la „Festivalul Shakespeare“ organizat de Universitatea Folkwang din Essen, Germania. Proiectul constă în prezentarea aceleiaşi piese
-
„Radu Stanca” prezinta premiera „Ultima zi a tineretii”Luna octombrie se încheie la Teatrul Naţional „Radu Stanca” cu premiera „Ultima zi a tinereţii” după Tadeusz Konwicki, în regia lui Yuri Kordonsky. „Ultima zi a tinereţii” este o adaptare după romanul „Cronica incidentelor unei iubiri” al unuia dintre cei
-
La „Radu Stanca” saptamana incepe cu spectacolul „Visul unei nopti de vara”Una dintre cel mai jucate comedii ale lui William Shakespeare, „Visul unei nopţi de vară” va putea fi urmărită astăzi la Facultatea de Litere şi Arte. Producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca”, în regia lui Bogdan Sărătean, îi are în distribuţie









