Copșa Mare
-
Acoperișul bisericii fortificate din Copșa Mare, avariat de ploile din mai. O asociație strânge bani pentru reparații punctualeO parte din acoperișul bisericii fortificate din Copșa Mare a suferit avarii în urma ploilor și furtunilor din luna mai. Pentru a remedia de urgență situația și mai ales pentru a preveni extinderea problemelor, Asociația Pro Copșa Mare, condusă de -
Polițiștii sibieni anunță montarea primei brățări de monitorizare electronică: pe un soț gelos și violentPentru amenințările făcute la adresa soției sale pe care a pălmuit-o cu o zi înainte, polițiștii sibieni au emis un ordin de restricție împotriva unui bărbat din Copșa Mare. Și pentru a fi sigur că respectă acestor ordin, i-au montat -
De ce e Copșa Mică de fapt mare și cât e Bogatul Român de sărac. Plus numele schimbate ale unor localități din SibiuCopșa Mică este mai mare și mai importantă decât Copșa Mare. Cu toate acestea este mică, cel puțin în denumire. În comuna Păuca există un sat, Bogatul Român. Dar nu e mai înstărit decât Broșteni ori Presaca. Am încercat să -
Proiecte la Biertan: canalizare în tot satul, asfaltare și ateliere pentru reducerea abandonului școlarBiertanul va avea canalizare după un sfert de veac de la includerea localității în patrimoniul mondial UNESCO. Primarul comunei speră că lucrările se vor termina până la sfârșitul anului. Într-o discuție cu primarul din comuna Biertan, Mircea Dragomir, aflăm că -
Tânăr pedepsit cu un an de închisoare, după ce a furat o mașinăUn tânăr de 21 de ani din Copșa Mare a fost pedepsit cu un an și patru luni de închisoare, după ce polițiștii au descoperit că a furat o mașină la finalul anului 2017. Polițiștii sibieni au pus ieri în -
Copșa Mare are site de turism. Mult peste nivelul celorlalte din SibiuUn cuplu format dintr-un ceh și o olandeză au realizat în Copșa Mare un proiect turistic despre care a scris inclusiv Financial Times. Site-ul copșamare.life se adresează turiștilor străini care vor să se refugieze în natură, în mijlocul unei comunități -
Maratonul șoferilor băuți, în weekend, în județ. Cel mai băut a fost prins la SibiuȘase șoferi s-au ales cu dosare penale la sfârșitul săptămânii trecute, după ce au fost prinși de polițiștii sibieni că s-au urcat băuți la volan. „Liderul” la cantitatea de alcool băută înainte să conducă a fost un sibian. Vineri seara, -
Proiectul Muzeului ASTRA „Asta știu eu despre satul meu!” este aproape de finalMuzeul ASTRA desfășoară în 7-9 noiembrie ultima etapă a proiectului Asta știu eu despre satul meu!, perioadă în care copiii vor realiza o expoziție de fotografie, vor alege dintre lucrările și fotografiile lor pe cele mai reprezentative și vor spune -
Muzeul ASTRA: Copiii din trei zone rurale au redescoperit satele în care locuiescMuzeul ASTRA a desfășurat prima etapă a proiectului Asta știu eu despre satul meu, la sfârșitul săptămânii trecute. Adresat elevilor din trei localități din mediul rural – Nou Român, Copșa Mare și Valea Viilor, proiectul i-a determinat pe copii să-și redescopere -
Fermier din Sibiu care crește vaci din rasa Scottish Highland. „Nu mai găsești oameni care să te ajute. Fug noaptea, ca hoții”Vacile din rasa Scottish Highland sunt relativ noi în România. Primele au fost aduse în țară la începutul anilor 2000. Cei care se ocupă cu creșterea acestor animale spun că sunt mult mai ușor de întreținut, iar carnea este mai -
Viața unui sas din Biertan care a evadat din România din cauza lui Ceaușescu. „După 18 ani vând tot și plec din nou”Martin Gaber provine dintr-o familie de sași, iar copilăria și-a petrecut-o în arhicunoscutul sat turistic Biertan. A evadat din România lui Ceaușescu, peste Dunăre, riscând să fie împușcat. Când s-a reîntors acasă a visat că-și va recupera casa și își va -
„Asta știu eu despre satul meu”, un proiect dedicat elevilor din zone ruralePrima etapă a proiectului „Asta știu eu despre satul meu” debutează astăzi la Muzeul ASTRA. Proiectul este adresat elevilor ciclului primar și gimnazial din trei localități din mediul rural – Nou Român, Copșa Mare și Valea Viilor și este finanțat -
Topul localităților din județul Sibiu care atrag cei mai mulți turiștiJudețul Sibiu ocupă locul 5 în clasamentul privind destinațiile turistice ale României, conform datelor Institutului Național de Statistică, fiind devansat, la capitolul sosiri ale turiștilor, de București, Brașov, Constanța și Cluj. Ne-am propus să facem un clasament al celor mai vizitate localități -
Mediaș vrea să se promoveze ca destinație pentru cicloturismMediașul vrea să se promoveze ca destinație pentru cicloturism. În prima zi de toamnă va avea loc cea de-a doua ediție a competiției de ciclism Mediaș Bike Marathon, iar doritorii sunt chemați să se înscrie mai devreme pentru a plăti -
Proiectele maratonului. (1) Ambulanța pentru monumente „Scopul nostru este să le resuscităm”Proiectul „Ambulanța pentru monumente”, inițiat în județele Sibiu, Mureș și Brașov de Asociația Monumentum din Sibiu, își propune să salveze de la degradare și prăbușire monumentele istorice. Anul acesta, pentru Maratonul Sibiului, reprezentanții asociației s-au înscris cu un proiect de -
FOTO – Braconieri prinși la vânătoare lângă Copșa MareDoi bărbați au fost prinși la sfârșitul săptămânii trecute în timp ce se aflau la vânătoare, în zona localității Copșa Mare, fără a deține documentele necesare. Amândoi vânătorii s-au ales cu dosar penal pentru braconaj. ”În data de 23 iunie, -
16 cazuri noi de rujeolă într-o săptămână, la copii sub 6 aniDacă săptămâna trecută erau 18 cazuri de rujeolă confirmate în județul Sibiu, în doar câteva zile numărul acestora aproape s-a dublat. Astfel, cifra totală, în momentul de față este 36. Cele 16 cazuri noi s-au înregistrat la copii cu vârste -
Arborii remarcabili ai Sibiului. Frasinul din parcul Sub Arini, stejarul uriaș de la Bradu și pădurea ”fantastică” de la CașolțȘtiați că în vecinătatea Parcului Sub Arini, în spatele Hotelului Silva, crește poate cel mai mare și frumos copac din municipiul Sibiu? Are o circumferință de peste cinci metri și se numără printre cei mai vechi copaci din parcul amenajat -
Reclasificarea orașelor și satelor României: Sibiul – oraș de categoria III. Trei comune – poli ruraliMunicipiul Sibiul urmează să fie localitate urbană de categoria III, Mediașul – de categoria V, iar restul orașelor județului – localități urbane de categoria VII. Mai puțin Miercurea Sibiului, care va deveni oraș cu caracteristici rurale. Iar dintre comunele județului, -
Protejarea patrimoniului. ”Dintr-o medie de 140-150 de dosare pe an, doar vreo 20 ajung în instanță”De bine de zece ani în cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Sibiu funcționează un Compartiment de protejare a patrimoniului cultural național. Reprezentat de subcomisarul Radu Părean, doctor în istorie. Am stat de vorbă cu el despre cum se -
100 de milioane de euro pentru nord-estul judetului. Cine ”apuca” la bani?Aproximativ 100 de milioane de euro ar aștepta Apa Târnavei Mari (operatorul de apă și apă uzată din nord-estul județului Sibiu) din fonduri europene, pentru perioada 2014 – 2020. Din acești bani, peste 84 de milioane de euro sunt doar
-
Extremele din Sibiu. Unde au luat candidatii cele mai multe si cele mai putine voturiElena Udrea nu a primit niciun vot în două secții de votare din Brădeni. Iohannis a obținut cele mai multe voturi în secții din Sibiu și cele mai puține în Micăsasa, doar 14, într-o secție de votare din satul Chesler.
-
Alexandru Gavozdea este noul presedinte al arhitectilor sibieniOrdinul Arhitecților din România, filiala Sibiu – Vâlcea, îl are ca președinte pe Alexandru Lucian Găvozdea, în urma alegerilor recent desfășurate. La aproape 34 de ani, noul președinte al OAR Sibiu – Vâlcea are în portofoliu Studiul de fundamentare al
-
Doua orase si patru comune trec in administrarea fiscala a SibiuluiOcna Sibiului și Tălmaciu, alături de comunele Loamneș, Păuca, Șura Mică și Boița (inclusiv satele aparținătoare) nu vor mai fi administrate fiscal de Serviciul fiscal orășenesc Săliște, respectiv Avrig. Președintele ANAF a decis ca de la 1 martie, localitățile mai
-
Florin Calinescu i-a dat afara pe angajatii Prospectiuni SA, de pe terenul sau din SibiuAngajații actorului Florin Călinescu i-au dat afară pe reprezentanții unei companii care sondează terenul în căutare de gaze naturale, de pe proprietatea sa. SC Prospecțiuni SA este firma lui Ovidiu Tender și are drept obiectiv găsirea de resurse în sol.
-
In 15 localitati din judetul Sibiu se vor monta panouri informative despre restaurarea cladirilor monumente istoriceDirecția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cultural (DJCCPNC) Sibiu va monta 15 panouri informative pe Valea Hârtibaciului şi pe Valea Târnavelor, în cadrul unui proiect realizat în colaborare cu Asociația Monumentum. Localităţile în care vor fi montate panourile
-
Motu` satului din Biertan. Primarul ce vrea sa renoveze toate casele din satDupă ce fostul primar a devenit celebrul pentru țeapa cu materiale PSI cumpărate la suprapreț și în cantități imense, locuitorii din Biertan și-au ales, la ultimul scrutin, un alt edil – Mircea Dragomir. Spre diferență de personajul de televiziune, primarul
-
Doi italieni restaureaza case sasesti in judetul Sibiu si le introduc in circuitul turisticNu mulţi sunt cei care se încumetă să restaureze casele părăsite ale şasilor din Transilvania. Cei care o fac, se înarmează cu multă răbdare şi investesc bani grei în restaurare. Apoi, le introduc în circuitul turistic. Doi italieni au cumpărat
-
Planurile E.On Gaz: retele inlocuite pe 200 de strazi. Anul acesta vor fi sparte peste 40E.On Gaz va interveni în cursul acestui an mai bine de 40 de străzi din municipiul Sibiu, străzi cu o lungime cumulată de aproximativ 35 de km. Intervențiile fac parte dintr-un plan multianual care, potrivit companiei, implică reabilitarea rețelelor pe
-
Bisericile fortificate din Copsa Mare si Cisnadie, reabilitate cu bani de la bugetul de statInstitutul național al patrimoniului a alocat 320.000 de lei pentru proiectarea lucrărilor de reabilitare a două biserici evanghelice fortificate din județul Sibiu: cea din Copșa Mare (comuna Biertan) și cea din centrul orașului Cisnădie. Biserica din Copșa Mare, înscrisă pe
-
Fiscul se inchide, partial, timp de patru zile. Vezi in articol noua arondareReorganizarea administrațiilor fiscale din județul Sibiu, în urma căreia cinci administrații vor fi desființate, va duce la închiderea tuturor ghișeelor din județ în perioada 30 iunie – 5 iulie, astfel încât nu vor mai putea fi depuse declarații, anunță reprezentanții
-
Fiul lui Ion Ratiu aduce Transilvania Fest la BiertanBiertan va găzdui vineri 30 iulie prima ediţie a Festivalului Transilvania Fest. Grupul organizatorilor festivalului, condus de Indrei Raţiu, fiul prestigiosului om politic Ion Raţiu, este convins că Transilvania Fest va dobândi notorietatea necesară pentru a fi inclus în categoria
-
Biertan, Richis si Copsa Mare, promovate la BucurestiMuzeul Satului din Bucureşti va găzdui, sâmbătă, o avanpremieră a ''Transilvania Fest'', eveniment organizat de Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda (CRDT), în scopul promovării a trei localități din județul Sibiu, și anume Biertan, Richiș și Copșa Mare. Avanpremiera de
-
Crucea Rosie a distribuit peste o tona de alimente in Biertan, Copsa Mare si RichisCrucea Roşie Sibiu a făcut, vineri, prima distribuţie de alimente din acest an, acţiune care face parte din proiectul Banca de Alimente. 54 de familii din Biertan, Copşa Mare şi Richiş au primit pachete a câte aproximativ 15 kg de
-
1001 povesti din campanie. Episodul 4Cinci deputaţi. Trei senatori. 1001 promisiuni. Banerele s-au dus, discursurile s-au uitat. E momentul să ni le aducem aminte. Nu de alta, dar ar fi păcat să fim păcăliţi din nou. Îi luăm pe rând în ordinea numărului de pe























