cumparaturi
-
15 minute de beznă la Metro, în Sibiu. „Ne-am continuat cumpărăturile folosind lumina lanternelor de la telefoane”Aproximativ 15 minute a fost întrerupt curentul electric, în seara zilei de luni, 8 decembrie, într-un centru comercial din Sibiu. Potrivit martorilor, persoanele aflate în magazine nu s-au panicat, continuându-și cumpărăturile cu ajutorul luminii de la lanterna telefoanelor mobile. Un -
Ministrul Agriculturii: Magazinele de retail au peste 85% produse românești, dar „depinde ce cumpărăm”Magazinele de retail din România au pe rafturi peste 85% produse românești, afirmă ministrul Agriculturii și Dezoltării Rurale, Florin Barbu, și recomandă consumatorilor să aleagă produsele procesate în țara noastră, scrie Agerpres. . ‘Depinde ce cumpărăm, produse românești sunt. Eu -
Greșeala pe care o fac o treime dintre români când cumpără onlinePoliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a efectuat un studiu privind descrierea obiceiurilor de utilizare a internetului de către populaţia adultă din România, rezultând, printre altele, că aproximativ o treime dintre cei care au răspuns, atunci -
VIDEO Premierul Ciolacu susține că poate cumpăra tot ce are nevoie cu mai puțin de 100 de lei. ”Am uitat să iau roșii, dar tot mă încadram”Premierul Marcel Ciolacu a postat pe pagina sa de Facebook un video în care arată că poate cumpăra tot ce are nevoie cu sub 100 de lei din supermarket. Ciolacu a folosit la final un automat pentru a-și achita cumpărăturile -
Sfaturi despre cum să ne facem lista de cumpărăturiȘtiu că mersul la cumpărături poate fi provocator pentru marea majoritate. Inclusiv eu când merg la cumpărături îmi place să am o listă. De câte ori merg fără listă termin prin a mă întoarce acasă cu tot felul de mâncare -
Românii să meargă la cumpărături după ce au mâncat – soluția ministrului Agriculturii împotriva risipei alimentareMinistrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat vineri, la Timişoara, că în România nu avem de ce să ne temem despre perspectiva unei crize alimentare, iar în ţara noastră se poate vorbi însă despre o risipă alimentară, din moment ce anul -
O femeie de 38 de ani cu COVID, din Iași, a murit în timp ce se afla la cumpărături. Ea nu era vaccinată şi s-a tratat acasă crezând că are gripăO femeie de 38 de ani din Iaşi a murit în timp ce se afla într-un magazin, la cumpărături, după ce i s-a făcut rău şi a intrat în stop cardio-respirator. Femeia s-a tratat acasă timp de zece zile, considerând -
Shopping City Sibiu: recomandări pentru o toamnă confortabilă și în tendințe, pe stilul întregii familiiNostalgici după zilele mai călduroase sau entuziasmați de întoarcerea la școală, înapoi la birou sau lucrând încă de acasă? Fiecare dintre noi se bucură diferit de venirea anotimpului rece, însă, indiferent de cum îți petreci această toamnă, știm că pe -
Recomandările autorităților sibiene pentru evitarea aglomerării în magazineInstituția Prefectului Sibiu a trimis un set de recomandări care ar trebui să fie aplicate de magazine, în perioada sărbătorilor, în contextul situației epidemiologice din Sibiu. Astfel, se recomandă deschiderea tuturor caselor de marcat, precum și limitarea numărului de clienți -
„Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel (…) de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație?” Răspunsurile polițieiReprezentanții Poliției Române transmit pe pagina de facebook răspunsurile mai multor întrebări „de sezon”, cu recomandările de rigoare. Dacă mergi să cumperi carne de miel, dar nu uita să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în -
PRO România – filiala Sibiu: Piețele Sibiului nu sunt adaptate cerinţelor şi vremurilorOrganizația județeană a partidului PRO România atrage atenția, într-un comunicat de presă remis miercuri, că în scopul desfăşurării unui comerţ civilizat și asigurarea protecţiei populaţiei din punct de vedere a igienei susține necesitatea efectuării de investiții în proiecte de modernizare -
”Accesaţi direct site-ul original, nu prin link-uri primite prin e-mail!”. Mesajul polițiștilor sibieni pentru cine vrea să profite de reduceriPentru că ne aflăm în plin sezon al reducerilor, polițiștii sibieni au ținut să transmită un mesaj special tuturor celor care fac cumpărături în această perioadă. Sfârșitul sărbătorilor de iarnă este și perioada în care cei mai mulți comercianți oferă -
Black Friday: Ce drepturi au cumpărătorii în baza garanției legale a produselorÎn situația nefericită în care produsul cumpărat prezintă un defect, cumpărătorul are dreptul, după cum stabilește legislația din țara noastră, la repararea ori înlocuirea produsului și, în anumite situații, chiar la returnarea banilor plătiți comerciantului, scrie avocatnet.ro. Potrivit legislației în vigoare, -
Duminica ”sfântului mall”Mi s-a întâmplat ca, duminica dimineața, să fiu nevoit să ajung în complexul comercial dintre Șelimbăr și Sibiu, în căutarea unei rezolvări urgente pentru o problemă de școală: copilul avea musai nevoie de fotografii tipărite pe hârtie fotografică. Și, duminica
-
Cât de sigur e mall-ul din Șelimbăr în caz de incendiu?Incendiul de la un mare centru comercial din Rusia, încheiat cu decesul a peste 60 de oameni, a făcut înconjurul pământului zilele trecute. Inclusiv în Sibiu, numeroase persoane și-au pus întrebări cu privire la gradul de siguranță al Sibiul Shopping -
Proiectul mall-ului din Sibiu, vândut cu o cincime din valoarea mall-ului din ȘelimbărAflat încă în stadiul de proiect, primul mall construit pe teritoriul municipiului a fost achiziționat cu suma de aproximativ 21 de milioane de euro. Acum aproape doi ani, aceeași cumpărători plăteau 100 de milioane de euro pentru Sibiu Shopping City. -
FC Hermannstadt a anunțat prețurile biletelor cu FCSB. ”Meci istoric pentru Sibiu”Președintele clubului de fotbal FC Hermannstadt a anunțat prețurile biletelor pentru meciul de fotbal din Cupa României împotriva echipei FCSB. Un bilet la peluză va costa 30 de lei, unul la Tribuna 1 va costa 50 de lei, iar un -
Președintele Iohannis, alături de soție, la cumpărături în GermaniaPreședintele României, Klaus Iohannis, împreună cu soția, au fost fotografiați în timp ce se aflau într-o vizită privată în Munchen, la cumpărături. Se pare că cei doi au fost la cumpărături, deoarece aceștia aveau mai multe sacoșe. Președintele era îmbrăcat -
2017 va rămâne anul promisiunilor neonorate în shopping-ul SibiuluiInvestiții de peste 200 de milioane de euro, erau anunțate în Sibiu, pentru anul 2017. Mall-ul de la lângă Podul Gării trebuia să prindă contur și să se pregătească de inaugurare, cel din Șelimbăr ar fi avut acum două etaje -
De ce merită să alegi o stație de călcat rufeFierul de călcat ne-a însoțit în istorie din cele mai vechi timpuri. A început ca o grămadă de cărbuni așezată pe o bucată metalică, ca în prezent să ne întâmpine în magazine sub diferite forme. Una dintre ele este stația -
Am mers cu Protecția Consumatorului în control la supermarket. Ne păcălim singuri la cumpărăturiPentru prima oară în ultimii aproximativ patru ani, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu a efectuat în această dimineață o serie de controale la supermarketurile din Șelimbăr, împreună cu presa. Ideea controalelor cu reporterii după inspectori este una proastă, în -
Piața Țărănească Transilvania este deschisă astăzi și mâineÎn urma consultării cu producătorii din judeţul Sibiu, s-a stabilit ca Piaţa Ţărănească Transilvania să fie deschisă câte două zile înainte de Crăciun şi de Anul Nou. Programul pieţei este următorul: joi, 22 decembrie, şi vineri, 23 decembrie, între orele -
Permutări importante în mall. Cinci deschideri de magazine în septembrie, patru luna aceastaToamna a venit cu multe nume noi în Sibiu Shopping City și importante deschideri de magazine. Reprezentanții mall-ului sibian au declarat pentru Turnul Sfatului că luna trecută s-au deschis sau relocat cinci magazine noi, iar luna aceasta sunt programate patru,
























![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2015/10/dsc-0210-4g4i.jpg)