Deputatul Raluca Turcan
-
Calculele FDGR: cum au ales, între Alianța 2020, PMP și PNL, să susțină liberalii la europarlamentareAlianța 2020 USR Plus nu are, încă, o familie europeană, cei de la PMP sunt la limita pragului electoral și îl au pe Băsescu cap de listă, iar PSD și Alde se exclud de la bun început din discuție din -
Raluca Turcan, PNL: „Învățământul profesional dual se îmbunătățește prin sprijin concret pentru mediul de afaceri”Din acest an există un cadru legal care favorizează învățământul profesional dual, în paralel cu îmbunătățirea învățământului profesional și tehnologic. Învățământul profesional dual se formează la cererea agenţilor economici. Deputatul Raluca Turcan le reamintește oamenilor de afaceri că acest tip -
Raluca Turcan: „Sibiul a fost oraşul cu primul spital românesc. Poate fi acum primul oraș după 1989 în care se construieşte un spital public nou!”În urmă cu 724 de ani, Sibiul devenea primul oraş din actualele graniţe ale României în care funcţiona un spital. În 25 iulie 1852, în prezenţa împăratului Austriei Franz Joseph I, s-au început lucrările Spitalului Public. A fost inaugurat cinci -
Promisiuni electorale. Ce s-a promis acum patru ani și ce s-a realizatSibiu, capitală regională, TVA de 19%, scăderi de impozite, autostrada Sibiu – Pitești, un nou spital județean, dar și un centru de cercetare pentru sănătatea inimii sunt doar câteva din promisiunile cu care viitorii parlamentari i-au determinat pe sibieni să-i -
Turcan: Programul Școală după Școală trebuie să continue!În Sibiu, dar și în alte județe, programul Școală după Școală a fost sistat în mai multe școli din cauza unor avertismente venite din partea ANAF, iar profesorii au fost avertizaţi de faptul că activitățile de tipul After-School sunt „ilegale”. -
Turcan: s-au înființat ”super departamentele universitare”. ”Un nou suflu fabricilor de diplome”Deputatul Raluca Turcan atrage atenția că prin modificarea Legii 634 universitățile primesc puteri sporite, fapt ce va atrage pericolul fraudelor intelectuale. ”Senatul a marcat, din nou, un fault la calitatea sistemului de educaţie: a adoptat, aşa cum ne-a obişnuit, în -
Turcan a semnat petiția pentru introducerea cursurilor obligatorii de prim-ajutor în școliDeputatul Raluca Turcan a solicitat ministrului educaţiei şi celui al sănătăţii să impună cursuri de prim ajutor în şcolile din toată ţara. “Este uşor să faci bine, dacă eşti învăţat în acest sens. Fără educaţie civică şi cunoştinţe elementare de -
Turcan a facut sesizare la Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii in privinta elevilor din sistemul privatDeputatul Raluca Turcan a reclamat la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) faptul că este încălcat dreptul celor 60 de mii de elevi din sistemul privat de învățământ de a beneficia de subvenția de bază. ”Este încălcată Constituția României:
-
Raluca Turcan: flori, felicitari si o campanie de informare impotriva cancerului de san de Ziua FemeiiDeputatul Raluca Turcan a împărțit cu ocazia zilei de 8 Martie flori, felicitări şi pliante pentru o campanie de informare împotriva cancerului de sân şi de col uterin „ Familia te vrea sănătoasă. Ai grijă de tine!”. Raluca Turcan a
-
Cazan: Sa-ti fie rusine, domnule Cindrea! De ce Vonica? Ce ati facut voi pentru Sibiu?Copreședinții ACL Sibiu, Mircea Cazan și Raluca Turcan, au criticat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, felul în care social-democrații fac campanie în ultimele zile, înaintea alegerilor prezidențiale. Mircea Cazan i-a transmis liderului PSD Sibiu, Ioan Cindrea, să-i fie
-
Turcan: ii cer domnului Cindrea sa renunte la hartuirea primarilor ACLDeputatul Raluca Turcan, copreședinte al ACL Sibiu, susține că primarii din organizația pe care o conduce sunt hărțuiți de președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea. La începutul săptămânii, Cindrea declara că el și reprezentanții PSD nu fac nicio presiune pentru atragerea
-
Domnilor parlamentari, ce ati facut? Din sapte, raspund patruACTUALIZARE Deputatul Raluca Turcan a transmis duminică răspunsul la întrebările referitoare la activitatea în Camera Deputaților. Răspunsul îl puteți vedea la finalul articolului. Turnul Sfatului a adresat în urmă cu două săptămâni două întrebări deputaților de Sibiu: ce
-
Turcan despre Udrea: discurs mincinos, nedemocratic si distructivDeputatul Raluca Turcan, președintele organizației PDL Sibiu, îi reproșează fostei colege de partid, Elena Udrea, că are un discurs mincinos, nedemocratic şi distructiv. Turcan a făcut aceste afirmații în conteztul plecării fostului ministru din PDL. ”Tot ceea ce ne mai
-
Turcan: USL nu face politica pentru tara, ci pentru acolitii proprii.Deputatul Raluca Turcan a declarat la prima sa conferință de presă de la alegerea sa în funcția de lider al organizației județene a PDL că românii nu ar trebui să-i permită lui Victor Ponta întoarcerea țării de la traseul european,
-
Turcan – presedinte, sustinuta involuntar de Stirbet | FotoAlegeri cu sare și piper, dar fără răsturnări spectaculoase de situație la PDL Sibiu. Concluzia celor care au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Consiliul de Coordonare Județean al organizației a fost că: ”a câștigat cine s-a pregătit să câștige”.
-
Cornel Stirbet: Alegerea doamnei Turcan e o mare greseala!Fostul coleg de partid în PNL, PLD și mai apoi în PDL al Ralucăi Turcan, Cornel Știrbeț, și-a încheiat vineri seară discursul la Consiliul de Coordonare Județean al PDL Sibiu într-un cor de huiduieli. Știrbeț a atacat-o pe Raluca Turcan,
-
Raluca Turcan, aleasa presedinte al PDL SibiuDeputatul Raluca Turcan este noul președinte al organizației PDL Sibiu, după alegerile desfășurate vineri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ea a strâns în urma alegerilor 369 voturi, în timp ce contracanddiatul său, Cristian Bicher a primit 107 voturi.
-
Raluca Turcan si-a anuntat candidatura pentru sefia PDL Sibiu. Contracandidat: Cristian BicherDeputatul Raluca Turcan și-a anunțat astăzi candidatura pentru conducerea organizației județene a PDL Sibiu. Anunțul a fost făcut alături de echipă, din care mai fac parte: Teodor Neamțu, Constantin Șovăială și Daniela Câmpean, printre alții. ”Urmează o perioadă în care
-
FOTO. Vantul schimbarii in PDL SibiuMariana Brunchea a pierdut la limită alegerile pentru șefia organizației municipale Sibiu a partidului și în organizația județeană se anunță pentru 13 decembrie alegeri încrâncenate. Brunchea a fost susținută în alegeri de ”aripa veche” a organizației, în timp ce Luca
-
Ariton, invins de Andreea Paul. Turcan, vicepresedinte in continuareSenatorul Ion Ariton nu a reuşit să obţină postul de vicepreşedinte al PDL. Sibianul a primit doar 161 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Andreea Paul a a avut 401 de voturi "pentru" funcţia de prim-vicepreşedinte pentru mediu
-
Au castigat Blaga si Turcan. Ce fac perdantii Udrea si Ariton?Apelurile la unitate în cadrul PDL, făcute în timpul campaniei pentru alegerea președintelui partidului, sunt socotite acum istorie, după ce Congresul partidului s-a lăsat cu acuzații de fraudă. Senatorul Vasile Blaga a fost reales preşedintele PDL cu 2.344 de
-
Turcan o "someaza" pe Ecaterina Andronescu sa dea o solutie in cazul plagiatului lui PontaDeputatul Raluca Turcan i-a solicitat public ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu să nu mai amâne decizia în cazul plagiatului Ponta. Turcan a transmis miercuri un comunicat de presă în care îi transmite ministrului Educației că după toate datele prezentate în acest
-
Raluca Turcan candideaza pentru al treilea mandat de parlamentar de SibiuVicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că va candida pentru al treilea mandat de deputat în colegiul 2 din municipiul Sibiu, fiind primul parlamentar în funcţie care şi-a anunţat noua candidatură. "Avem luni un Colegiu Director şi se stabileşte
-
Raluca Turcan si-a depus candidatura pentru functia de vicepresedinte al PDLDeputatul Raluca Turcan şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL, considerând că partidul are nevoie de "mobilizarea tuturor energiilor pentru a se bate cu USL, dar mai ales pentru un mesaj convingător". Turcan a precizat că a
-
Ar trebui ca Ariton sa candideze la locale? Turcan: “In mod normal, da"Deputatul Raluca Turcan a declarat aseară la Eveniment TV, întrebată dacă după parerea sa liderul Organizatiei Județene a PDL, Ion Ariton, ar trebui să-și asume o candidatură la alegerile locale, că “în mod normal, da”, adăugând, însă, că poate
-
Popa: Turcan candideaza in Moldova. Turcan riposteazã: Popa face aluzii ieftineAdversari în alegerile din 2008, când amândoi au candidat în Colegiul 2,Virgil Popa (PNL) și Raluca Turcan (PDL) au început atacurile. Virgil Popa a declarat joi, în cadrul conferinței de presă a primarului Klaus Johannis, că fosta sa contracandidată, Raluca
-
Turcan: Daca se facea remaniere, nu se ajungea aici. Demisia lui Boc e ultima solutieDeputatul Raluca Turcan, susține că protestele din ultimele zile sunt un semnal de alarmă pentru partid şi pentru coaliţia de guvernare, însă acestea puteau fi evitate dacă se schimbau din timp o parte din miniștri. „La nivelul PDL, aş opera
-
Turcan a daruit cadouri de CraciunDeputatul Raluca Turcan le-a trimis luni daruri copiilor de la Grădiniţa nr. 17 din Sibiu cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă de această dată Raluca Turcan nu a putut fi prezentă, ea le-a transmis micuţilor urările ei de
-
Turcan: PDL nu trebuie sa cedeze in fata UDMR!Deputatul Raluca Turcan afirmă că PDL nu poate accepta niciun compromis în fața pretenţiilor UDMR referitoare la crearea unui Ţinut Secuiesc cu statut propriu. "Compromisul, aşa cum şi-ar dori UDMR-ul pe un anumit segment, nu poate fi acceptat sub nicio
-
Raluca Turcan, ”a facut-o”: ”vom ajunge ca Germania sau Olanda”Deputatul Raluca Turcan a participat la ”Let’s do it, România!”, cea mai amplă campanie de implicare a voluntarilor din țară. Alături de colegi de partid, Turcan a strâns gunoaie din zona Cisnădioarei. ”A fost o declaraţie de încredere în România.
-
TepeleAcum câteva zile, îmi potoleam setea pe centru, așezat incomod pe mai multe gânduri, la o terasă. Vizavi, la sediul PDL, un membru activ al partidului tăia atent frunzele din copac și râdea de câini. Soarele apăsa puternic și liniștea
-
UPDATE 3 : Ariton – secretar executivUPDATE 3: Consiliul Național de Coordonare al PD-L a stabilit aseară târziu și ultimele funcții: șase secretari executivi și trei secretari generali adjuncți. Președintele organizației PD-L Sibiu, Ion Ariton, a fost ales în funcția de secretar executiv. Deputatul Raluca Turcan
-
Bairam electoral in 2012: 180 de zile de campanieCampania electorală pentru toate tipurile de alegeri va dura 90 de zile, anunţă un proiect al unui nou Cod Electoral propus de Autoritatea Electorală Permanentă. Şi cum la anul vor fi şi locale şi parlamentare, campanile din 2012 s-ar
-
Alegeri in PD-L Sibiu: Sa nu ne imbatam cu apa rece!Liderii locali ai PD-L Sibiu s-au ales. L-au aşteptat preţ de jumătate de zi pe premierul Emil Boc, însă acesta nu a mai venit, aşa că s-au apucat de treabă. Au candidat fiecare pe câte o funcţie, iar oamenii aduşi
-
Oare ii doare?Da, ei sunt la putere și își asumă…. răspunderea. Cum naiba, nimeni nu simte, căci nici măcar banalele conferințe de presă ale celor de la PDL nu se mai țin. Nu să dea socoteală mucoșilor din presa locală, ci să
-
PDL-istii multumiti de prezenta mare la votReprezentanţii sibieni ai PDL s-au arătat mulţumiţi de prezenţa destul de mare la vot de până acum. Ziua decurge destul de liniştită şi fără probleme pentru membrii Partidului Democrat Liberal. Marea majoritate a PDL-iştilor prezenţi la sediul central al prtidului
-
Trei Doamne! Si cati dupa ei!Traian Băsescu – un om politic lucid, el reprezintă direcţia bună pentru România. Crin Antonescu – un politician altfel, un om al inovaţiilor. Mircea Geoană – luptă pentru o singură Românie, în care să nu mai existe diferenţe între bogaţi









