Herman Oberth
-
Spitalul solicită sprijinul populaţiei în vederea donării de sânge. Specialiștii spun că măsura este sigură în contextul epidemiologic actualReprezentanții spitalului fac apel pentru donarea de sânge. Nevoia de sânge este permanentă, iar activitatea de donare este sigură și poate continua, după cum transmit aceștia. Toți cei care vor și pot să doneze sunt așteptați de luni până vineri, între -
Olimpiada Meșteșuguri artistice tradiționale, faza județeană. Listă premianți/ secțiuniÎn perioada 26-28 martie 2019, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a organizat evenimentul Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, ediția a XXIV-a, faza judeţeană. Inițiativa a avut loc în Muzeul în aer liber din -
Băiat de 16 ani prins noaptea băut la volan, la MediașPolițiștii medieșeni au prins azi-noapte un tânăr de 16 ani care conducea o mașină prin oraș, deși consumase alcool și, bineînțeles, nu avea permis. Băiatul era pe strada Herman Oberth din municipiul Mediaș, în jurul orei 23:45, atunci când nu -
Băut la volan, a fugit de polițiști și a intrat cu mașina în poarta unei caseUn tânăr de 19 ani din Mediaș a fost sancționat de polițiști azi-noapte, după ce s-a urcat la volan sub influența alcoolului, a refuzat să oprească mașina la semnalele autorităților și a intrat în poarta unui imobil. Potrivit Poliției Sibiu, -
Sibienii distrug și murdăresc peste 90.000 de euro pe anPeste 90.000 de euro este bugetul alocat de Primăria Sibiu pentru repararea și igienizarea mobilierului stradal, pe perioada a 12 luni. Sumele sunt în creștere: spre comparație, anul trecut cheltuielile alocate acestor operațiuni au avut un total de aproximativ 60.000 -
Evaluare Națională 2018. Locul pe care îl ocupă Sibiul la nivel naționalElevii sibieni ai clasei a VIII-a au trecut de Evaluarea Națională în proporție de 76,8%. Astfel, din acest punct de vedere, județul Sibiu se situează pe locul al 8-lea la nivel de țară după rata de promovabilitate. În comparație cu anul -
Rezultate Evaluare Națională 2018. Școlile din Sibiu cu cele mai mari și cele mai mici note mediiConform rezultatelor de la cele trei probe la Evaluarea Națională din anul 2018, cele mai mari note din județ au fost obținute de elevii din Sibiu, Mediaș și Avrig. Niciun elev nu a reușit să obțină o medie de 10 -
Cum a decurs proba de Limba maternă la Evaluarea Națională în județul SibiuLa cea de-a treia probă din cadrul Evaluării Naționale 2018, de limba maternă, au fost prezenți toți elevii înscriși. În județul Sibiu a fost vorba despre 320 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Între orele 9.00 și 11.00, a avut loc proba de -
Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” și-a ales câștigătorii la etapa județeanăMuzeul ASTRA a organizat în perioada 27-29 martie faza județeană a Olimpiadei ,,Meșteșuguri Artistice Tradiționale”, faza județeană. În cadrul Olimpiadei au participat 108 elevi din 119 înscrişi, din 33 unităţi şcolare, ateliere particulare, cluburi ale elevilor, reprezentând 12 localităţi, Arpaşu -
Sibiul, reprezentat de 27 de elevi la faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”Olimpiada de „Meșteșuguri artistice tradiționale” desfășurată săptămâna trecută și-a ales câștigătorii. La competiție au pastricipat 127 de elevi din 35 de unități școlare, iar câștigătorii locului I vor concura la faza națională ce va avea loc în luna august. Ediţia a -
Primăria Sibiu schimbă iluminatul public pe strada Președintelui. Fără fire aeriene1,1 milioane de lei, fără TVA, este valoarea estimată a lucrărilor de modernizare a iluminatului public pe străzile Bâlea și Herman Oberth din Sibiu. Lucrarea face obiectul unei achiziții publice tocmai lansată și include și realizarea cablajului metropolitan pe cele -
După ciclism, străzile sunt restricționate pentru hard enduro. Bulevardul Coposu – închis de duminicăPentru desfășurarea evenimentului sportiv Red Bull Romaniacs, mai multe artere importante ale Sibiului vor fi închise total sau parțial circulației rutiere începând cu ziua de duminică, 10 iulie, anunță reprezentanții administrației locale. Totodată, administrația locală a avizat și închiderea mai -
Șofer de 85 de ani, cercetat după ce a lovit o tânără pe trecereUn șofer sibian în vârstă de 85 de ani este cercetat de polițiștii Serviciului Rutier, după ce a lovit o tânără pe trecerea de pietoni. Șoferul, care era la volanul unui Audi A4, ieșea din giratoriul de la Spital, spre -
Calea Poplacii se deschide pentru TursibCadoul Primăriei pentru sibienii care locuiesc în cartierele Valea Aurie şi Ştrand, de 1 Decembrie, vine cu Tursibul. Calea Poplăcii, arteră care nu a fost încă inaugurată oficial, se va deschide pentru traseele de transport în comun. Potrivit unui proiect
-
Campanie de informare si constientizare a angajatorilor si lucratorilor din IMM, desfasurata la SibiuInspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, împreună cu Inspecţia Muncii, desfăşoară campania naţională de informare şi conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din IMM privind riscuri noi şi emergente la locul de muncă, mijloace de aplicare a prevederilor legale şi bune practici
-
Liviu Banea, intre golgheter la handbal si modelOriginar din satul Hamba, Liviu Banea este, alături de Bogdan Verza, unul dintre golgeterii echipei de handbal a Clubului Sportiv Școlar din Sibiu, care s-a calificat la turneul semifinal al Campionatului Național de Juniori I, de pe poziția secundă. Pe
-
Johannis, pe bicicleta. Asta-seara inaugureaza noile pistePrimarul Sibiului așteaptă cât mai mulți sibieni să i se alăture la o plimbare pe bicicletă, pe noile trasee amenajate în Sibiu. Scopul acestei plimbări este de ”a marca finalizarea primei etape de amenajare și marcare a pistelor de biciclete
-
Sibieni, pregatiti bicicletele: a inceput marcarea pistelorReprezentanții DPC au început marcarea pistelor de biciclete, prevăzute să aibă o lungime totală de aproape 35 de km. Angajații societății Consiliului Local au început marcarea pistelor pe strada Alba Iulia, din dretul tipografiei Polsib către strada Andrei Șaguna.
-
Sibiul devine raiul biciclistilor: 17,38 km de piste de biciclete. Update: ce spun biciclistiiZece tronsoane de piste pentru bicicliști vor fi amenajate, în această primăvară, în întreg Sibiul. Lungimea totală a pistelor va fi de aproape 35 de km (câteva 17,38 de km pe fiecare sens de mers). Pistele vor fi amenajate pe
-
Maine mediesenii fac curat pe Goraslau, Neajlov, Posada…Serviciul Public de Ecologizare alături de SC ECO-SAL SA vor derula timp de patru săptămâni activităţi de igienizare a parcurilor, de colectare a deşeurile vegetale din grădini şi a deşeurilor voluminoase (mobilier, ferestre, etc). „Ca în fiecare an începem campania















