Ioan Mureşan
-
Sibianul Mircea Mureşan, regizorul serialului „Toate pânzele sus”, a murit la 91 de aniRegizorul sibian Mircea Mureşan a murit vineri dimineaţă la vârsta de 91 de ani, a declarat pentru AGERPRES Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România. Cetățean de Onoare al municipiului și al județului Sibiu, Mircea Mureșan s-a năcut în noiembrie -
Polițistul Berbeceanu. Acum pensionar. Și scriitor. La Sibiu. ”Țara asta mai are o șansă”A fost neîncăpător spațiul librăriei ”Constantin Noica” în seara zilei de joi, când Traian Berbeceanu, cu a lui poveste devenită carte, și-a dat întâlnire cu sibienii. A fost plin și de polițiști sibieni (în glumă râdeau că niciodată nu a -
TSTV Să alergi pentru bivolițe. ”Tendința e de a face lucruri mari și de a renunța la lucruri mici”Asociația Culturală Villa Abbatis va participa la semi-maratonul ce se va desfășura în Sibiu, în 28 mai, pentru o cauză puțin obișnuită: salvarea bivolițelor de pe Valea Hârtibaciului. Sau operațiunea ”Bivolița contraatacă”. Tinerii din cadrul asociației își propun să strângă -
Un weekend cu festivaluri, concerte si mult teatruNu te-ai decis încă dacă să rămâi în acest weekend în oraş? Atunci poate ar trebui să vezi cât de multe evenimente se întâmplă zilele acestea la Sibiu, iar decizia va fi cu siguranţă mai uşor de luat. Dacă vrei
-
De-a hotii si vardistii. Cine-s hotii si cine-s vardistii?Până acum știam cât de cât cum să primim informațiile primite de la DIICOT, Poliție și procuratură: unii au făcut o fărădelege, alții i-au prins. În ultima săptămână, însă, odată cu apariția cazului comisarului șef de poliție Traian Berbeceanu apele
-
Regizorul care "a ridicat toate panzele sus" a primit titlul de Cetatean de onoare al SibiuluiÎn prezența actorului Ion Besoiu și în urma unui Laudatio in integrum citit de primarul Klaus Johannis, regizorului de film Mircea Mureșan i-a fost înmânat titlul de Cetățean de onoare al Sibiului, distincție acordată în urma unei hotărâri a Consiliului
-
Notarul Simion Bexa nu a fost retinut in dosarul camatarilor din SibiuNotarul public sibian Simion Bexa nu se află printre persoanele reținute de procurorii DIICOT Alba, în cazul înșelăciunilor cu un prejudiciu total de un milion de euro. De asemenea, împotriva lui Simion Bexa nu s-a dispus nici măsura obligării de
-
Sase persoane au fost retinute in dosarul de camatarie de la Sibiu. Printre ele si notarul Razvan MargineanProcurorii DIICOT Alba au hotărât, în urma audierilor de noaptea trecută, reținerea pentru 24 de ore a șase persoane în cazul înșelăciunilor cu un prejudiciu total de un milion de euro. Printre acestea se află și notarul public sibian Răzvan
-
Ministrii sunt supra-cetateni?Cazul miniştrilor Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, rezolvat de Parlament prin blocarea cercetării penale tocmai într-o perioadă în care România este în atenţia specială a organismelor europene, aduce în discuţie cu cea mai mare seriozitate atât prevederile legislative
-
Cioaba face un apel public la premierul PontaAutointitulatul rege al romilor Florin Cioabă i-a cerut public premierului Victor Ponta să intervină în cazul romilor din Baia Mare care au fost mutaţi "forţat" într-un bloc din incinta fostei societăţi Cuprom, unde peste 20 de copii s-au intoxicat. Potrivit
-
Augustus Constantin arbitreaza Steaua – VointaMeciul de mâine, de pe Național Arena, dintre FC Steaua București și CSU Voința Sibiu, va fi arbitrat de o brigadă condusă, de la centru, de vâlceanul Augustus Constantin. Arbitrii de tușă vor fi craioveanul Mihai Dragoș Iliescu și brașoveanul
-
Lucian Rusandu arbitreaza Vointa – BrasovArbitrul Lucian Rusandu, din Sfântu Gheorghe, va oficia, de la centru, partida dintre CSU Voința Sibiu și FC Brașov, din etapa a XIII-a a Ligii I. La cele două tușe se vor afla Daniel Hulubei, din Vaslui, și Gero Szabo,





