Ionel Bucur
-
Ionel Bucur, expert în echitaţie, explică cum doi sibieni au fost răniţi grav de cai: neatenţie şi neglijenţăUnul dintre cei mai valoroşi călăreţi şi antrenori de călărie din România, Ionel Bucur, maestru al sportului de 37 de ani, recomandă tuturor celor care călăresc sau sunt căruţaşi să fie atenţi cu caii lor, deoarece aceste animale sunt foarte -
Gruparea Maricuța rămâne cu terenurile: Tribunalul a respins confiscarea specială. Redeschiderea unui nou dosar, amânatăTribunalul Sibiu a respins cererea de confiscare specială formulată de DNA în cel mai mare dosar de corupție din județ. La Judecătorie, cererea de redeschidere a urmăririi penale pe numele grupării Maricuța a fost amânată. Procurorii anticorupție au și depus -
Procurorii cer confiscări speciale de la gruparea Maricuța și redeschiderea dosarului cu cel mai mare păgubitTrimis în judecată alături de secretara Primăriei din Șelimbăr și alți presupuși complici în dosarul de corupție deschis acum opt ani, fostul primar Daniel Maricuța face obiectul altor două procese aflate deja pe rol. Cel mai recent are în vizor -
Primăria Sibiu a premiat sportivii cu performanțe în 2019Primarul Astrid Fodor a înmânat joi, 20 februarie un număr de 46 de diplome și premii celor mai bune echipe sportive, celor mai buni antrenori și celor mai buni sportivi sibieni în cadrul unei ceremonii care a avut loc în -
Ecoul vizitei ministrului Sportului la Sibiu: E păcat să punem această bază la pământDarius Mara, directorul Clubului Sportiv Municipal Sibiu, se pregătește să plece la București ca să pună pe masa ministrului Tineretului și Sportului devizul de cheltuieli necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii sportive din Sibiu – baza hipică și terenul de rugby, ambele -
Cei mai buni sportivi și antrenori ai Sibiului, premiați la Gala Sportului 2019Cei mai buni sportivi și antrenori din județul Sibiu în anul 2018, olimpici și neolimpici, s-au reunit joi seara la Consiliul Județean Sibiu, unde a fost organizată Gala Sportului. În cadrul evenimentului s-au oferit 47 de premii și mențiuni, la categoriile: -
Sportivii sibieni ai anului au fost premiați. S-a desemnat și cel mai bun antrenorSportivii sibieni ai momentului au fost premiați în cadrul Galei Tineretului Sibian, organizată la Teatrul Gong. S-au acordat distincții atât pentru sporturile neolimpice, precum și celor olimpice. Nici antrenorii echipelor sibiene nu au fost uitați. Sporturi neolimpice Mențiune Andreea Pavel: -
„Gala Tineretului Sibian” și-a ales câștigătoriiTineri, instituții, grupurile nonformale şi alte structuri care au participat la activități în folosul tinerilor și al comunității au fost premiate, miercuri, 7 decembrie, în cadrul „Galei Tineretului Sibian”, organizată de DJST Sibiu în colaborare cu Consiliul Județean. Începând cu -
Ionel Bucur de la CSM Sibiu reprezintă România la Balcaniada de sărituri peste obstacoleBalcaniada de sărituri peste obstacole va avea loc anul acesta în România, iar unul dintre sportivii care vor reprezenta ţara noastră este sibianul Ionel Bucur, legitimat la CSM Sibiu. Competiția va avea loc în perioada 1-4 septembrie la Clubul Regatul -
Cum ne distrăm weekend-ul acesta în SibiuÎn Piața Mare sunt așteptați câteva zeci de mii de sibieni dornici să asculte muzică populară. În Piața Mică avem turneu de volei pe plajă. În Parcul Subarini este cinema în aer liber și evenimente pentru întreaga familie. Iar acestea -
Concurs de echitație – Marele Premiu al Municipiului SibiuÎntre 5 și 7 august, Clubul Sportiv Municipal Sibiu împreună cu Federația Ecvestră Română organizează “Concursul Național de Sărituri peste Obstacole – Marele Premiul al Municipiului Sibiu”. Competiția are loc la baza hipică din Sibiu, începând cu ora 10:00 în -
Zestrea celor mai buni trei sportivi din judeţul Sibiu pe anul 2015 şi dorinţele de Crăciun pentru 2016La fiecare sfârşit de an, decembrie e luna cadourilor. Luna când sportivii îşi primesc laudele, pentru un sezon care le-a stors din energie picătură cu picătură. Unii primesc aplauze ritmate, diplome, trofee şi bani, alţii câte o vorbă bună şi -
FOTO | Andreea Dragoman și Dorian Neagu, sportivii anului 2015 din judeţul SibiuCei mai buni sportivi ai judeţului Sibiu au fost premiaţi la Gala Sportului Sibian 2015, organizată de către Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Sibiu. În clasamentul sporturilor olimpice, jucătoarea de tenis de masă Andreea Dragoman (CS Romgaz Mediaș) a fost -
Dosarul Maricuța. În loc de-o poveste de CrăciunÎn urma noilor acțiuni DNA în Dosarul Maricuța, despre gruparea infracțională care acționează de 15 ani în Șelimbăr au început să apară numeroase dezvăluiri. Cum ar fi cea a Anei Poplăcean, bătrâna care după ce a rămas fără moștenire, după -
Ioana Paştiu – sportivul anului 2015 de la CSM Sibiu. Clubul sibian şi-a premiat sportivii şi antrenoriiClubul Sportiv Municipal Sibiu şi-a desemnat cei mai buni sportivi ai anului 2015, în cadrul unei gale de premiere. De asemenea, au fost premiaţi şi cei care au contribuit decisiv la rezultatele sportivilor: antrenorii. La eveniment, au luat parte şi -
Dosarul Maricuța. Tribunalul Sibiu confirmă redeschiderea a patru dosare penalePatru dosare penale închise cu ”neînceperea urmăririi penale” au fost redeschise de către DNA, iar Tribunalul Sibiu a confirmat, marți, redeschiderea urmăririi penale împotriva primarului Șelimbărului, Daniel Maricuța, secretarului Primăriei Șelimbăr, Elena Scumpu, notarului public Mariana Tolciu, finului primarului Maricuța, -
Dosarul Maricuța. Tribunalul Sibiu amână din nou pronunțarea. DNA: ”Cercetarea penală a avut caracter superficial”Soluționarea cererii DNA Serviciul Teritorial Alba Iulia referitoare la confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosare care vizează grupul infracțional constituit în jurul primarului Șelimbărului, Daniel Maricuța, a fost amânată din nou. Potrivit reprezentanților Tribunalului Sibiu, judecătorul de caz va publica -
Dosarul Maricuța. Cel mai mare dosar de corupție din SibiuNu doar amploarea valorii la care sunt estimate fraudele – peste 114 milioane de euro -, ci și numărul mare de personaje cercetate penal fac din Dosarul Maricuța cel mai mare dosar de corupție instrumentat de procurori, până acum, în -
Cei mai buni sportivi ai Sibiului in ultimii 40 de aniGimnasta Claudia Presecan (foto) este sportivul sibian cu cele mai multe prezențe în ”Top 10” cei mai buni sportive sibieni. Tradiția ca în fiecare an să se facă un top al celor mai buni sportivi ai Sibiului, clasament ce a
-
Alexandra Ungur a fost desemnata cea mai buna sportiva a CSM in 2013Clubul Sportiv Municipal Sibiu și-a premiat astăzi sportivii cu cele mai bune rezultate înregistrate în 2013. Ceremonia a avut loc în sala festivală a Bibliotecii Astra, evenimentul fiind unul cât se poate de simplu și fugitiv. Premiul întâi a revenit





















