Judecătoria Agnita
-
La Sibiu, protestul unora dintre judecători a fost prelungit până joi. La Avrig, magistrații și-au reluat activitatea „temporar”Nu toate instanțele de judecată din Sibiu și-au reluat activitatea normală după decizia de luni Curții Constituționale a României (CCR), care a respins reforma pensiilor din domeniul Justiției. În timp ce judecătorii Tribunalului Sibiu au reluat, de miercuri, ședințele de -
Beat, un tânăr de 21 de ani a furat o mașină și a făcut accident. Nu avea nici carnet de conducereUn tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni, fiind cercetat penal pentru furt, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. „La data de 10 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Agnita -
Actualizare. Sibianul urmărit pentru promovarea fascismului îl avea pe Hitler în fereastră. „E foarte pasionat de oamenii care au condus o țară așa cum trebuie”Gabriel Popovici, sibianul urmărit penal pentru confecționarea și utilizarea de simboluri fasciste în public, a fost reținut pentru 24 de ore, declară fratele său. Care îl descrie drept un om pasionat de dictatori, cu care avea numeroase fotografii și portrete. -
Casa ridicată vizavi de Judecătoria Agnita a fost decorată cu o zvastică la intrare și sigla SS pe gard. „A fost sesizat Parchetul”Un locuitor al orașului Agnita, reîntors din SUA, și-a reabilitat casa aflată vizavi de Judecătorie cu o zvastică pe pragul de intrare din stradă. Context în care simbolurile de pe gard au fost asociate cu sigla SS, organizația paramilitară a -
Brădeni: s-au luat de gât cu polițiștii care le-au cerut să păstreze distanța socială. Trei mașini, avariateTrei autospeciale ale forțelor de ordine au fost avariate în cadrul unei altercații între forțele de ordine și doi bărbați din Brădeni și din Laslea. Incidentele au avut loc în cursul zilei de luni, 20 aprilie, și au avut drept -
Control judiciar pentru un tânăr care a intrat cu forța în locuința fostei iubite și a amenințat o altă persoanăUn bărbat în vârstă de 25 de ani a fost reținut de polițiștii din Agnita, apoi pus sub control judiciar, după ce a încălcat un ordin european de protecție, a intrat fără drept în casa în care locuiește fosta iubită -
Cum lucrează instituțiile publice din Sibiu în această perioadă și cum pot fi contactate de la distanțăÎn cursul zilei de marți mare parte dintre instituțiile publice din Sibiu au transmis comunicate de presă prin care informează sibienii cum pot fi contactate în perioada următoare și ce măsuri se iau pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus. -
Tânăr jefuit pe stradă, la Chirpăr. Hoțul l-a atacat cu spray lacrimogenUn tânăr de 19 ani a fost atacat în urmă cu câteva zile, în Chirpăr, de un bărbat care s-a apropiat de el sub pretextul că are nevoie de un foc să-și aprindă o țigară. Agresorul i-a furat telefonul și -
Sibian prins la furat la doar o zi după ce ieșise din pușcărieUn bărbat de 34 de ani din județul Sibiu a fost prins ieri de polițiști după ce a încercat să intre ilegal într-o locuință. Bărbatul fusese eliberat din Penitenciarul Deva cu doar o zi înainte. Conform reprezentanților IPJ Sibiu, la -
Condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, pentru conducere fără permisÎn data de 21 noiembrie, pe raza localității Agnita, polițiștii au identificat și prins un localnic în vârstă de 36 de ani, pe numele căruia Judecătoria Agnita a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 1 an și 6 -
Un tânăr de 19 ani, urmărit național, a fost prins de polițiștii sibieniUn tânăr de 19 ani, urmărit național pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, a fost prins ieri de polițiștii din Merghindeal, pe raza localității Netuș. „În data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 23,15, polițiștii Postului de Poliție -
Județul Sibiu are, din nou, administrator: Sebastian Dotcoș. ”Cu bani, poate oricine”Singurul candidat pentru funcția de administrator public al județului Sibiu, Sebastian Dotcoș (primar al comunei Marpod), a fost declarat admis în urma concursului organizat de Consiliul Județean Sibiu. ”Cu bani poate oricine”, spune despre el președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, -
Tânără de 22 de ani, sechestrată de propriul soț. Polițiștii l-au adus cu escortă la SibiuO tânără de 22 de ani a fost luată cu forța de pe marginea drumului, de propriul soț și urcată într-o mașină, cu care acesta a dus-o mai apoi până în județul Neamț. Nu este pentru prima dată când tânăra -
Guvernul propune iarasi desfiintarea Judecatoriilor Avrig si AgnitaMinisterul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind desființarea, de la 1 iunie 2014, a 30 de instanțe judecătorești împreună cu parchetele de pe lângă acestea. Printre nominalizări se regăsesc și Judecătoriile Avrig și Agnita. Printre
-
Cum frunctioneaza o judecatorie propusa spre desfiintare de ani de zileLa prima vedere, clădirea în care funcționează Judecătoria Agnita arată ca majoritatea caselor din oraș: veche și dărăpănată. Odată intrat înăuntru devine un spațiu al contrastelor, cu gresie spartă și lambriuri comuniste, însă cu sistem de supraveghere video și muncitori
-
Justitia sibiana isi cauta sefi noiTrei candidați s-au înscris la examenul pentru funcția de președinte al Tribunalului Sibiu, unde mandatul actualului președinte, Marcel Rusu, se va încheia la finele acestui an. Printre pretendenți este și judecătoarea Dana Tițian, fosta consilieră a fostului Procuror general al
-
Referendum 2012: Procurorii ii cauta in Sibiu pe cei care au obstructionat prezenta la votDupă referendumul din 29 iulie s-au deschis la nivelul județului Sibiu 10 dosare de urmărire penală pentru împidicarea dreptului de participare la vot și pentru promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a
-
ACTUALIZARE Un leton a fost talharit de un cuplu in Ravasel. Agresorii sunt arestati preventiv pentru 29 de zileactualizare 26.07.2012: După ce au fost prinși, agresorii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita și Judecătoriei Agnita, cu propunere de arestare preventivă. Instanțele au dispus arestarea preventivă a învinuiților pentru o perioadă de 29 de zile. Un
-
De doua ori mai multe procese noi, in ultimii trei aniNumărul proceselor nou înregistrate pe rolul Tribunalului Sibiu în ultimii trei ani aproape că s-a dublat. În tot acest timp, numărul judecătorilor nu s-a schimbat. La sfârșitul anului 2011, Tribunalul Sibiu dispunea de 30 de judecători, cifră identică cu
-
Miting PSD la Agnita pentru spital si judecatorieSocial-democraţii au planificat acţiuni de protest la Agnita. Deputatul Ioan Cindrea şi senatorul Viorel Arcaş anunţă că împreună cu Organizaţia teritorială PSD Agnita şi organizaţiile teritoriale PSD de pe Valea Hârtibaciului, susţinuţi de cetăţenii acestor localităţi, vor organiza un miting
-
Agnitenii strang semnaturi sa nu le inchida JudecatoriaPrimăria oraşului Agnita şi Asociaţia „Valea Hârtibaciului” au demarat o campanie de strângere de semnături, în speranţa că acţiunea lor va împiedica desfiinţarea Judecătoriei Agnita. Judecătoria Agnita şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita urmează să fie desfiinţate, potrivit propunerii
-
Coruptia noastra, cea de toate zilele, tratata cu suspendareDin cele nici 20 de dosare de instrumentate de DNA și făcute publice în ultimii 20 de ani nu a rezultat nicio condamnare la închisoare cu executarea pedepsei. Fie pentru că dosarele sunt ”subțiri”, fie pentru că întortocheatele legi ale
-
Doua pistoale si mai multe cutii cu munitie, confiscate din casa unui barbatDouă pistoale şi mai multe cutii cu muniţie au fost confiscate, joi, de poliţiştii sibieni, din casa unui bărbat din Veştem, care este suspect într-un caz de furt de motorină, transmite corespondentul Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie
-
Dosar penal la GhijasaUn sibian s-a ales cu dosar penal şi va fi cercetat de autorităţi pentru că a oferit bani persoanelor care intrau în secţia de votare pentru a pune ştampila pe un anume candidat. Dănuţ I., din localitatea Alţâna, a fost

















