Keith Schilling
-
Investiție de 124 de milioane de euro, 50 de km de pârtie. Ce s-a întâmplat cu ”planul pentru Păltiniș” în ultimii opt aniStațiunea Păltiniș intra pe lista de priorităţi a administraţiei locale în anul 2011. Județul era condus de Martin Bottesch, iar la primăria Sibiu primar era Klaus Iohannis. S-a înfiinţat atunci Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Păltiniş-Cindrel, din care făceau parte Sibiul, -
VIDEO-Deszăpezire pe Transfăgărășan, schi la PăltinișDupă săptămâni de așteptări, iarna pare că își intră încet în drepturi și în ajunul Crăciunului avem zăpadă în județ. În zilele următoare sunt mai șanse să ningă și în Sibiu. Până atunci însă, drumarii au avut o noapte agitată -
Complexul Arena Platoș deschide vineri sezonul de schiComplexul de schi și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide oficial un nou sezon de schi și snowboard cu nocturna de vineri, în 6 decembrie. În ultima săptămână, tunurile de zăpadă au funcționat la capacitate maximă și cel puțin una dintre -
Experții Băncii Mondiale au venit la Bâlea Lac pentru proiectul domeniului schiabilMai mulți specialiști ai Băncii Mondiale au vizitat zona Munților Făgăraș în luna iulie pentru a analiza în teren oportunitățile zonei de dezvoltare. Ei vor oferi asistența tehnică proiectului „200 de zile cu zăpadă pe an – Dezvoltarea durabilă în -
Schimbarea la față a Lacului lui Binder. Prima plajă artificială din orașCea mai mare lucrare a Sibiului aflată în curs de derulare și cu șanse reale de a fi terminată în cursul acestui an este amenajarea Lacului lui Binder, pentru a fi transformat într-o zonă de agrement și sport. Investiția marchează -
Trif îi răspunde lui Dumitra: El e singurul care nu a făcut absolut nimicMinistrul Turismului, Bogdan Trif, susține într-un drept la replică transmis după acuzațiile lui Lucian Dumitra, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraș Bâlea-Capra că acesta este cel care nu a făcut absolut nimic pentru realizarea domeniului schiabil. ”În ciuda dorinței -
Trif, demolat de Lucian Dumitra: ”Un turist pe fotoliul de ministru”Declarația ministrului Turismului, Bogdan Trif, legată de noua stațiune ce ar urma să se ridice în munții Făgăraș a declanșat un o reacție extrem de agresivă a președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Monte Făgăraș Bâlea – Capra, Lucian Dumitra. ”În ultima perioadă, -
Cea mai lungă pârtie de schi din nordul țării, inaugurată sâmbătăCea mai lungă pârtie de schi din nordul țării, situată în Masivul Rarău, va fi inaugurată sâmbătă, după 10 ani de la începerea lucrărilor. Investiția ajunge la 15 milioane de euro. Pârtia din Masivul Rarău, de dificultate medie, are o -
Iohannis, vacanță pe schiuri la PăltinișPreşedintele României, Klaus Iohannis, s-a distreat pe pârtiile din Păltiniş, în ultima zi din an.Președintele a fost surprins de turiști în clăpari, pe schiuri şi foarte zâmbitor, scrie Digi24.ro. Între mai multe ture pe pârtia de schi, Iohannis a făcut -
Cu Tursib-ul la schi? “Autobuzele nu sunt în concordanță cu programul Păltinișului și nevoile turiștilor“Autobuzele societății de transport public din Sibiu nu sunt corelate cu programul de funcționare al pârtiilor, arată operatorii turistici din Păltiniș. Prin urmare, tinerii care folosesc aceste mijloace de transport stau câte două ore afară, după ce coboară din autobuze, -
Unde schiem iarna aceasta: Facilități noi și tarife vechi la PăltinișReprezentanții complexului de schi și snowboard Arena Platoș anunță că au achiziționat un nou tun de zăpadă și pregătesc inaugurarea sezonului 2018-2019 la data de 1 decembrie cu un eveniment special. De partea cealaltă, administratorii pârtiei Oncești anunță că păstrează -
Complexul turistic Bâlea intră la Comisia Națională de Strategie și PrognozăGuvernul a adoptat astăzi, prin Hotărâre, al doilea pachet de investiții strategice care urmează să fie pregătite și atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Printre aceste investiții: un nou complex turistic pentru schi în masivul -
Licitația pentru Lacul lui Binder: trei firme sibiene interesate de contractO singură asociere de firme sibiene s-a arătat interesată de contractul estimat la 9,3 milioane de lei, fără TVA, pentru transformarea Lacului lui Binder într-o zonă de agrement și de practicare a unor sporturi pe apă. Asocierea dintre firma de -
Ministrul Turismului explică de ce n-a dat bani pentru pârtia de schi din Jina. ”N-au cerut”În urma unei întrebări adresate de deputatul PNL Constantin Șovăială cu privire la viitorul pârtiilor de schi, ministrul Turismului, Bogdan Trif susține că în perioada 2009-2017 ministerul a plătit 583 de milioane de lei pentru ”realizarea și modernizarea domeniilor schiabile -
TSTV Alexandru Barbu despre Olimpiada de Iarnă: ”Nu a fost un eveniment așa de mare cum a fost în Rusia”Sibianul Alexandru Barbu, campionul național la slalom uriaș, a vorbit la Turnul Sfatului TV despre experiența de la Olimpiada de Iarnă de la PyeongChang. În opinia lui, pentru majoritatea sportivilor, această ediție a fost sub cea din Rusia, de la -
FOTO-VIDEO Distracție în ”piscină” la Arena PlatoșZeci de schiori, snowboarderi și temerari au participat duminică la cel mai spectaculos concurs al sezonului în complexul de ski și snowboard Arena Platoș. Concursul s-a dorit a fi o probă de rezistență împotriva frigului însă a devenit mai mult -
FOTO-Cum se relaxa președintele Iohannis în timpul Congresului PSDÎn vreme ce participanții la Congresul PSD de la București îl atacau în discursuri aprinse, preşedintele Klaus Iohannis era sâmbătă la schi, în stațiunea pe care a frecventat-o toată iarna. Potrivit unor fotografii postate pe reţelele de socializare de un -
VIDEO Scandal pe bani publici: asfaltarea străzilor, înlocuită cu proiectul unei pârtii de schiO majoritate formată din consilierii PSD, PMP și FDGR a decis modificarea proiectului de buget pe anul în curs, prin înlocuirea unor investiții în infrastructura rutieră cu cele necesare pentru pregătirea amenajării unei pârtii de schi. Pârtie pentru a cărei -
Iohannis a fost azi la schi. Protestul nu l-a deranjatPreşedintele Klaus Iohannis a fost fotografiat, sastăzi, la schi în Munţii Şureanu, pentru a treia oară în acest an. Şeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aştepta să urce cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul -
Cât de dispusă e Daniela Cîmpean să colaboreze cu PSD-ul pentru proiectul de la Bâlea după ce au vrut s-o demită?În interval de câteva zile reprezentanții PSD Sibiu au dat țării un nou ministru al turismului și au avut o tentativă eșuată de a o demite din funcție pe președinta Consiliului Județean pe Daniela Cîmpean. Primul proiect anunțat de liderul -
Comparație Făgăraș – Bansko. Ce s-ar fi putut face în România și nu s-a realizat niciodată”Dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil, Munţii Făgăraş (200 zile cu zăpadă pe an – Dezvoltare Durabilă în Masivul Făgăraş” este numele proiectului pentru care fostul Ministru al Turismului, Mircea Dobre, a ajuns în Sibiu la sfârșitul anului trecut. Noul ministru, sibianul -
Zeci de participanți la Cupa Speranțelor la schiCâteva zeci de copii au participat, în ultimele două săptămâni la Cupa Speranțelor, competiție de schi alpin care se adresează copiilor de până la 12 ani. Concursul s-a desfășurat, până acum, pe parcursul a două etape, programate în ultimele două -
Iohannis a mers la schi. În AlbaPreşedintele Klaus Iohannis s-a aflat astăzi la schi în munţii Sebeşului, în masivul Şureanu. Resortul se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu Sibiu şi Vâlcea, pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din -
Ministrul Turismului vine în Sibiu pentru un proiect faraonic. ”E un vis de-al meu personal”Dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil, Munţii Făgăraş (200 zile cu zăpadă pe an – Dezvoltare Durabilă în Masivul Făgăraş este numele proiectului pentru care Ministrul Turismului, Mircea Dobre, va veni mâine la Sibiu. „Eu ţin foarte mult la chestia asta cu -
Crăciunul pe pârtie: La Păltiniș se schiază ca-n poveștiSibienii și turiștii care vor să facă puțină mișcare după masa de Ajun sunt așteptați la Păltiniș, unde zăpada se prezintă în condiții bune și se poate schia. La Arena Platoș sunt deschise toate pârtiile, gazdele organizând pentru ziua de -
Ministrul Turismului anunță un domeniu schiabil nou la Bâlea, cu 150 de km de pârtiiMinistrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat marți, la Poiana Brașov, că masterplanul de investiții al ministerului pe care îl reprezintă cuprinde 146 de proiecte, dintre care trei sunt de interes național. ”Unul dintre proiecte este pentru domeniul schiabil din -
CFR anunță noul Mers al Trenurilor și introduce Trenurile Zăpezii. Aproape 4 ore de la Sibiu la SinaiaCFR Călători anunță că noul Mers al Trenurilor va intra în vigoare în noaptea din 9 spre 10 decembrie și aduce ca noutate Trenurile Zăpezii. Trenurile Zăpezii circulă din 11 decembrie către destinații montane: Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamț -
FOTO Sezonul de schi, oficial deschis. Programul lunii decembriePrimii schiori au încercat deja pârtia deschisă, vineri, la Arena Platoș. Tunurile de zăpadă au funcționat la foc continuu în ultimele zile, dar administratorii au avut parte și de un ajutor din partea vremii. A nins la Păltiniș, la final -
Arena Platoș deschide noul sezon de schi. Vezi programul instalațiilor de transport și prețuriComplexul de schi și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide oficial un nou sezon în 1 decembrie, chiar de Ziua Națională a României. Ca în fiecare an, sezonul se deschide cu Get United Party la care sunt așteptați toți prietenii Arena -
FOTO-VIDEO La Păltiniș ninge ca-n povești. În câteva zile începe sezonul de schiStratul de zăpadă măsoară câțiva centimetri la Păltiniș și meteorologii anunță că va continua să ningă și în perioada următoare. Cel puțin deocamdată există premisele pentru ca mini-vacanța de 1 decembrie să ne găsească pe pârtie. Reprezentanții Complexului Arena Platoș -
Ministerul Turismului vrea să finanțeze de la zero o stațiune nouă de schi în Munții Făgăraș: 150 de km de pârtiiMinisterul Turismului a aprobat la finalul săptămânii trecute un Masterplan pentru turism, document care prevede atât o serie de proiecte locale de investiții, precum și trei investiții majore la nivel național. La nivelul județului Sibiu Masterplanul Ministerului Transportului cuprinde cinci -
Interviu – Marius Olariu: ”Doar pe domeniul schiabil se pot strânge sume cu 7 sau 8 zerouri”Cinci instalații de telegondolă, șapte instalații de telescaun, patru instalații de teleschi, 15 pârtii de schi de diferite grade de dificultate, teren de hochei, pistă de patinaj viteză, hoteluri, cazino, sală de sport, bazin de înot. Foarte pe scurt acesta -
CJ Sibiu justifică propunerile pentru turism. ”Au fost transmise de primării, fără ca CJ să poată să cenzureze în vreun fel”Consiliul Județean Sibiu a transmis un punct de vedere legat de propunerile pe care le-a făcut Ministerului Turismului cu privire la proiectele pe care județul Sibiu le propune pentru Masterplanul elaborat de minister. Conducerea CJ Sibiu se disculpă explicând că -
Cerințele Sibiului către București: 5 stațiuni de schi în județ. ”Ca și când ai face un centru SPA în Vurpăr”Ministerul Turismului a cerut autorităților locale și asociațiilor unităților administrativ-teritoriale propuneri pentru a întocmi masterplanul pe turism pe anul în curs. Consiliul Județean Sibiu a trimis la București o listă cu 23 de proiecte. Șapte dintre acestea se referă la -
Interviu cu Ioana Chitea, director Arena Platoș: Sezonul acesta am avut peste 250.000 de turiști. Am trecut de mult de faza „capra vecinului”Arena Platoș tocmai a încheiat poate cel mai bun sezon din istorie. Ocazie numai bună pentru a sta de vorbă cu Ioana Chitea, managerul complexului, despre cum se face turism de iarnă la Sibiu și cum se poate dezvolta și -
FOTO Sezonul de schi s-a prelungit la PăltinişPentru pasionaţii sporturilor de iarnă, nici primăvara nu e un sezon rău pentru schi. Vremea ţine cu ei anul acesta, aş că şi resortul de la Arena Platoş prelungeşte sezonul, cu cel puţin încă o săptămână. Pe pârtii este un -
FOTO-VIDEO: Concurentele de la Bikini Race 2017Cea de-a patra ediție a concursului Bikini Race a adus la start 14 concurente care s-au întrecut pentru premiul cel mare: o excursie all-inclusive la surf, în Tenerife. Pe lângă excursia la surf în Tenerife, ocupanta locului întâi a plecat -
Președintele Iohannis se află la schi, în ”Elveția României”Președintele Klaus Iohannis s-a aflat vineri la schi în Munții Sebeșului, în Masivul Șureanu, în extremitatea sudică a județului Alba, aproape de limita cu Sibiu și Vâlcea, pe domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din țară, potrivit unei -
Au început înscrierile pentru cupa de schi a Universității „Lucian Blaga” din SibiuEdiția a patra a concursului este organizată de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, prin specialiştii Facultăţii de Ştiinţe în colaborare cu studenţii reprezentanţi în senatul ULBS şi asociaţiile ALUMNI ULBS. Competiția va avea loc pe data de 18 februarie 2017, -
Record doborât în weekend la PăltinişÎn urma concursului organizat în weekend la Complex Arena Platoş Păltiniş, participanţii au stabilit un nou record privind numărul de ture date pe o pârtie de schi în şase ore. 53 de concurenți s-au înscris la categoria ski, iar 35 -
FOTO Arena ”Full” PlatoșO liniuță peste limita de îngheț, un soare imens și două zile date liber de la stat a făcut ca Arena Platoș, în particular, și stațiunea Păltiniș, în general, să fie practic blocate în această zi. La oficiul pentru eliberarea -
VIDEO În Brașov, vara va fi ca iarna. Simulator de schi în mallUn simulator de schi va funcționa în cel mai nou mall din Brașov, Superland. Simulatorul va avea o suprafață care poate susține trei persoane simultan și poate fi închiriat cu sau fără instructor, dar este recomandabil să vă faceţi rezervare -
FOTO VIDEO Pârtie de schi nouă, la trei ore de Sibiu. S-a deschis Ski Resort TransalpinaPârtia de la Vidra, de pe șoseaua Transalpina, a fost deschisă la sfârșitul acestei săptămâni. Cea mai nou deschisă pârtie din România, Schi Resort Transalpina, a avut peste 3.000 de turiști, încă din prima zi de funcționare, iar administratorii se -
Pârtia de schi în care aleșii Sibiului au investit 12 milioane de lei e închisăDe aproape două săptămâni la Păltiniș se schiază. Temperaturile scăzute, ninsoarea ocazională și interesul administratorilor complexului Arena Platoș, care au folosit la maxim tunurile de zăpadă, toate au făcut ca turiștii să se bucure deja de iarnă. La Jina condițiile -
Arena Platoș deschide mâine sezonul de schiComplexul de ski și snowboard Arena Platoș Păltiniș deschide mâine prima pârtie și anunță debutul oficial al unui nou sezon de ski și snowboard în 3 decembrie. Sezonul se deschide cu petrecerea Get United Party la care sunt așteptați toți -
FOTO VIDEO A început sezonul de schi!22 de centimetri de zăpadă au fost considerați a fi foarte nimeriți pentru câteva zeci de schiori care au urcat astăzi la Bâlea. O vreme perfectă pentru schi, cu soare și fără vânt, a făcut ca toată lumea să fie -
Schioarea Laura Vӑleanu a câștigat medalia de aur la Campionatele Naţionale ale AustrieiSchioarea Laura Vӑleanu a încheiat sezonul cum nu se putea mai bine: locul 1 la Super G, Super Combinatӑ și Slalom uriaș– la Naţionalele Austriei. “În acest weekend am participat la Naţionalele Austriei şi am ieşit pe locul 1 la -
Pârtia Oncești, scoasă la licitație anul viitorÎn luna august 2017 expiră contractul de închiriere a pârtiei Oncești, iar primarul comunei Poplaca anunță o nouă licitație, anul viitor. ”În luna august 2017 expiră contractul de închiriere. Vom organiza o licitație publică pentru un nou contract”, a anunțat


















































