Luiza Zan
-
Luiza Zan & Jazzpar Trio concertează în „Chimnița”, noul spațiu al filarmoniciiLuiza Zan va concerta în închiderea Carnavalului Filarmonicii, sâmbătă 15 februarie, în „Chimnița” Sălii Thalia, un spațiu nou, inaugurat cu această ocazie. Reprezentanții filamonicii anunță că mai sunt doar câteva bilete pentru acest eveniment. Luiza Zan este considerată a fi -
Concert Luiza Zan la prima ediție a Carnavalului FilarmoniciiÎn perioada 13 – 15 februarie la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu are loc prima ediție a Carnavalului Filarmonicii. Organizatorii anunță concerte de jazz, muzică clasică, concerte pentru copii și alte surprize. Realizat împreună cu Uniunea de Creație -
Luna iulie este luna marilor concerte. Când și unde vor concerta numele mari din muzicăLista concertelor din luna iulie este lungă și include numele artiștilor care au făcut istorie. Printre acestea e numără și ultimul concert Slayer, Bon Jovi, Michael Bolton și Ed Sheeran, notează News.ro. Festivalurile îi aduc pe cei de la Florence -
AFF 2017 în cifre: Peste 70.000 de spectatoriPeste 70.000 de spectatori au participat la periplul cinematografic oferit de AFF la Sibiu, între 16 și 22 octombrie. Astra Film Festival 2017 a adus pe marele ecran peste 130 de filme, proiectate în cele 9 săli din centrul istoric al -
Record absolut de participare la Astra Film Junior. ”Asistăm la un adevărat fenomen”Cea de-a IX-a ediție Astra Film Junior se desfășoară la Sibiu din 16 până în 22 octombrie, împreună cu Festivalul internațional de cinema de non-ficțiune, Astra Film Festival. Filmul documentar este un instrument excelent pentru educația prin și pentru cinema. -
Trei zile de festivaluri si concerte la SibiuSpectacole de muzică populară, festival cu DJ din toată lumea şi concerte simfonice, sunt dor câteva dintrre evenimentele programate pentru acest weekend la Sibiu. Airfield Festival care se va desfășura în perioada 1-3 august pe Aerodromul Măgura de lângă Cisnădie,
-
Festivalul Icon Arts aduce o premiera muzicala la SibiuTimp de zece zile, Festivalul ”ICon Arts”, ce va avea loc între 24 iulie şi 2 august, aduce la Sibiu, cu ocazia acestei ediţii, artişti din Ungaria, Germania, Coreea de Sud şi Liban, alături de câţiva din cei mai apreciaţi
-
Rock-ul alternativ recucereste Piata HuetPe scena festivalului Huet.Urban au urcat, de-a lungul timpului, multe trupe din noul val al muzicii românești. Formațiile indie sau de rock alternativ s-au conectat întotdeauna cu spritul avangardist al acestui festival. În cele trei ediții anterioare sibienii și turiștii
-
Competitii sportive si festivaluri de muzica populara si simfonica in acest weekend la SibiuUn alt weekend la Sibiu dedicat sportului și muzicii. În parioada 2-4 august la Sibiu se va desfășura Hard Enduro Competition Sibiu, o competiție sportivă organizată cu scopul de a promova moto-enduro-ul în rândul tinerilor și de a-i îndruma spre
-
Concerte si recitaluri in programul festivalului "ICon Arts"În mai puţin de o săptămână debutează la Sibiu a XI-a ediţie a festivalului Icon Arts 2013. În cele opt zile ale manifestării, între 27 iulie şi 3 august, vor avea loc recitaluri şi concerte de muzică simfonică, muzică contemporană
-
Realitate augmentata la concertul ICon Arts de la SibiuCea de a X-a ediţie a Festivalului ICon Arts, organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi Exces Music, continuă seria de concerte cu un eveniment special – „Seara profesorilor de compoziţie ai Academiei ICon Arts. Concertul
-
Concerte, cursuri si expozitii la Festivalul ICon Arts 2012Cea de a X-a ediţie a Festivalului ICon Arts, care a început în 23 iulie, continuă seria evenimentelor cu concertul cameral al profesorilor Academiei ICon Arts: Ladislau Csendes, Adrian Mantu, Mircea Ardeleanu, Reinbert Evers şi Sung Jin Kim. „Suntem în
-
Astazi incepe Festivalul de arta contemporana Icon ArtsCea de a X-a ediţie a Festivalului ICon Arts, care aduce o serie de 13 evenimente deosebite la Sibiu, se pregăteşte de start. Luni, 23 iulie, festivalul debutează cu un recital de chitară care va avea loc la Biserica Cetăţii
-
Icon Arts 2012 – de la baroc la arta contemporanaCea de a X-a ediţie a Festivalului ICon Arts – Sibiu, organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) şi Exces Music, aduce la Sibiu o serie de concerte cu notă aniversară, plasate în câteva spaţiile emblematice
-
Trupa sibiana Guilty Lemon a fost invitata la Bucuresti, la Gala Premiilor de JazzCea de-a 9-a ediţie a Galei Premiiilor de Jazz, decernate de Fundaţia Muzza, va avea loc pe 6 aprilie, de la ora 19.30, la Godot Cafe-Teatru din Centrul Vechi al Bucureştiului, fiind dedicată celebrului muzician Johnny Răducanu, informează un comunicat.
-
Muzica de camera si jazz la a doua editie a “Intalnirilor IconArts Sibiu"Academia Icon Arts revine în fața publicului sibian la mai puțin de patru luni de la închiderea cursurilor de vară cu o serie de evenimente grupate sugestiv ”Întâlnirile Icon Arts” Sibiu. Aflată la a II-a ediție, manifestarea aduce în fața
-
Poezie, jazz si dans in acest weekend la "Academia Icon Arts 2011"Muzicienii de la Buroboun Jazz Unit şi ac¬tri¬ţa Ioana Flora pregătesc o seară specială de poezie şi muzică, în cadrul Festivalului de Muzică Contemporană „Academia Icon Arts 2011”. Evenimentul se va desfăşura vineri, de la ora 22:00, în Music Pub.
-
Incepe "Academia Icon Arts"Cea de-a IX ediţie a Festivalului de Muzică Contemporană „Academia Icon Arts 2011” ia startul duminică, şi timp de două săptămâni vom avea parte de spectacole, expoziţii şi cursuri, atât în Sibiu, cât şi în Mediaş, Cisnădie, Cisnădioara şi Sighişoara.
-
Turneul Synergy 2011 ajunge in SibiuMusic Pub este onorat sa va invite, sambata si duminica (11-12 iunie 2011), de la orele 21, 30, la o serie de concerte eveniment, sustinute in cadrul turneului Synergy 2011. Cu participarea trupelor Luiza Zan & Rick Condit Quartet (bossa







