Mărginimii Sibiului
-
Grupul de Muzică Tradițională „JUNII”, o epopee a cântecului popular autenticGrupul „JUNII”, înființat din dragoste pentru folclorul autentic românesc, un profesor de canto popular, specializat ca cercetător și povești de viață spuse prin cântec este ceea ce „ascunde” Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”. Cosmin Verde este profesor -
Mariana Anghel, despre Sergiu Cipariu: „Cum să plece așa repede un om atât de bun, valoros, talentat?”Trecerea în neființă a unuia din cei mai apreciați cântăreți de muzică populară, Sergiu Cipariu, a îndoliat atât comunitatea sibiană cât și numeroși artiști din restul țării care au avut plăcerea de a interpreta alături de regretatul artist. Aceștia și-au -
Obiecte inedite adunate într-un nou muzeu din județul Sibiu – inaugurat de un preotÎn localitatea Hamba a fost inaugurat duminică, 22 decembrie 2019, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Muzeul „Sf. Ierarh Nicolae”. Muzeul se află în incinta casei parohiale, lângă Biserica Ortodoxa „Sf. Nicolae”, și a luat ființă la inițiativa părintelui paroh Ioan-Remus Răsvan. -
Tramvaiul către Rășinari se pune din nou în mișcare pentru o plăcintă dulce, cu urdă și mărar”Vărzarul” – o plăcintă dulce din urdă și mărar – este motivul pentru care, la sfârșitul acestei săptămâni, tramvaiul care leagă Sibiul de Rășinari va fi pus din nou în circulație. Sibienii și toți musafirii orașului sunt invitați în dimineața -
Daniel Constantin, eveniment la PRO România Sibiu. Problemele fermierilor și agricultorilor sibieni, în atenția prim-vicepreședintelui partiduluiDaniel Constantin, prim-vicepreședintele PRO România, a fost prezent ieri, 15 mai, în Sibiu. În prima parte a zilei, liderul PRO România a vizitat viticultori, pomicultori și crescători de animale din zona Mărginimii Sibiului, fiind vizate podgoria Gorgandin, depozitele de mere -
Mărginimea Sibiului este rezervată aproape 100% de PaștiDeși mai este aproape o lună de zile până la Paști, majoritatea pensiunilor din Mărginimea Sibiului sunt ocupate. Telefoanele au început să sune imediat după Crăciun, iar de la începutul lui ianuarie au început rezervările. Mielul, fie la proțap, fie sub -
”Cununie lângă lac” – cel mai nou concept oferit de Conacul Maria TheresaDevenit în scurt timp una dintre principalele atracții turistice din zona Sibiului, Conacul Maria Theresa din Orlat anunță lansarea unei noi locații și a unui nou concept pentru evenimente speciale. ”Nuntă la conac – Cununie lângă lac” este un concept -
Sibienii sunt așteptați la Sărbătoarea Recoltei, în Muzeul ASTRAMuzeul ASTRA organizează duminică, 30 septembrie 2018, Sărbătoarea Recoltei, un eveniment care face parte din cadrul programului Târgul de țară. Inițiativa va fi derulată sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural și a Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. 3 -
La ce festivaluri puteți merge în luna august în județul SibiuSpectacole la Palatul Brukenthal din Avrig, bere la Mediaș, muzică și dans în centrul Sibiului sau filme horror la Biertan – sunt câteva dintre ofertele din care vor putea alege sibienii sau turiștii care se vor afla în județul Sibiu în -
Aproape 15.000 de vizitatori la Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de BistriţaTârgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Bistriţa organizat în perioada 18– 23 iulie 2018 a avut loc în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de ţară și a atras un număr de 14.695 de vizitatori. În cadrul -
Demonstrații culinare la Muzeul ASTRA, în weekendDemonstrații culinare vor avea loc la Târgul de ţară din Muzeul în aer liber de astăzi și până duminică, în cadrul evenimentului FRUMOS. CERAMIC. FOLOSITOR. CERAMICA DE BISTRIŢA. Olarii-bucătari vor găti în vase de lut pe vatră deschisă sau în cuptor -
Festivalul Brânzei și Țuicii de la Rășinari premiat la BruxellesFestivalul Brânzei și Țuicii de la Rășinari a fost recunoscut și la nivel European prin câștigarea Locului 3 la Secțiunea “Cele mai bune practici pentru dezvoltarea economiei locale în Destinațiile EDEN”. Premiul vine în cadrul concursului lansat de Asociația EDEN, -
Calcă pe urmele lui Daea: Angajații Ministerului Agriculturii cumpără sute de perechi de șosete din lână de la TilișcaMinistrul Petre Daea și angajații Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale care au comandat peste 600 de perechi de ciorapi de lână din Tilișca. Pentru a plasa comanda, prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, și consilierul ministrului Agriculturii, Ionuț Diaconeasa, au mers -
Tură în Natură inaugurează două noi trasee de drumeție, la marginea SibiuluiAsociaţia Tură în Natură Sibiu alături de Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari invită iubitorii de drumeție la o tură pe traseele de drumeție marcate în acest an în zona localității Rășinari. Cei interesați sunt așteptați duminică în fața Primăriei Rășinari -
O gospodină din Rășinari gătește plăcintă cu mere. De Ziua Recoltei, la Muzeul AstraDuminică, 17 septembrie, între orele 10-17, în cadrul Târgului de țară, de la Muzeul Astra, se organizează Ziua Recoltei. Pentru vizitatori, o gospodină din Rășinari va pregăti zacuscă, magiun de prune și plăcinte cu mere. Ziua Recoltei este cel al -
Sărbătoare în Piața Mare FOTO VIDEOMii de sibieni au asistat aseară la recitalul a peste 600 de artiști care au invadat ieri centrul Sibiului, la parada portului popular și spectacolul extraordinar „Junii Sibiului și invitații lor”, programate în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. -
TIFF 2017. Zeci de filme bune și proiecții în locații specialeCea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe miercuri, 21 iunie, la Sibiu. Timp de cinci zile, cinefili sibieni și turiștii pot urmări o selecție de peste 40 de titluri. TIFF Sibiu 2017 va avea proiecții în -
Ce face Sibiul atrăgător în ochii turiștilor?Standul Sibiului de la Târgul de Turism al României a fost vizitat de peste 3000 de oameni. Orașul nostru a fost reprezentat de Asociația Județeană de Turism Sibiu, Muzeul ASTRA, Centrul de Informare Turistică Avrig, Fundaţia Biserici Fortificate şi operatori -
O oaie, hamsteri și țapi – premii la Zilele Platoșului de IarnăPrima ediție a Zilelor Platoșului de Iarnă va avea loc sâmbătă, 11 februarie, la Păltiniș. Arena Platoș Păltiniș a lansat în vară o provocare către toate satele din Mărginimea Sibiului. S-au prezentat multe echipe la apel pentru a da start -
Un sibian a votat în costum popular în Shanghai. “Acum realizez cât de important este să fii liber, să ai dreptul de a alege”Îmbrăcat în costum popular specific Mărginimii Sibiului. Așa s-a prezentat Ovidiu Oltean, un sibian în vârstă de 27 de ani, la vot. Lucrează de două luni ca inginer de teste în China, iar astăzi a pus ștampila pe buletinul de -
Casa tradițională de 150 de ani, în valoare de 10.000 de euro din Muzeul Astra, a fost cumpăratăScoasă la vânzare la sfârșitul lunii august de Complexul Național Muzeal Astra, replica unei case tradiționale vechi de 150 de ani din Mărginimea Sibiului și-a găsit cumpărător. Conducerea muzeul discută în prezent cu numeroși alți români și străini interesați. Modelul -
Drumul dintre Rășinari și Poplaca s-a surpat. Încă nu a ieșit din garanție | foto videoCratere este cuvântul corect, deloc exagerat, pentru gropile care s-au căscat pe drumul dintre Rășinari și Poplaca. Asfaltul pe acest tronson de drum a fost așternut abia în anul 2012, iar administrația județeană de atunci se mândrea cu această realizare. -
Acțiune pe două roți, Tură în Natură. În jurul RășinariuluiAsociaţia Tură în Natură alături de Asociația Pensiunilor Agroturistice din Rășinari și Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România invită sibienii amatori de mersul pe bicicletă la o nouă tură ușoară de biciclete pe traseele de bicicletă marcate în acest -
Olimpiada Mărginimii, provocare prin sport pentru eleviA devenit o tradiție ca, în vinerea cea mai apropiată de Ziua Armatei Române, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaş” Sălişte să organizeze Olimpiada Mărginimii. Astfel, pentru câteva ore, sportul a pus stăpânire, vineri, 28 octombrie, pe localităţile Sălişte şi Mag. Elevii -
Locuitorii din Mărginime se întrec la Păltiniș. Cu muzică populară, oi și rațeLocuitorii satelor din Mărginimea Sibiului sunt provocați, duminică, la o întrecere tradițională pe cinste, la Arena Platoș. Fiecare echipă înscrisă în concurs vor avea de trecut probe precum tragerea funiei sau aruncarea toiagului. Atmosfera va fi completată de mâncare și -
Variante de duminică. Bulzul festivalului, la Rășinari și atmosferă medievală, în Piața MareÎn ultima zi de weekend puteți profita încă de ofertele celor două mari festivaluri care au loc în Sibiu și la Rășinari. Dacă dați fugă până la Festivalul Brânzei și al Țuicii, puteți gusta din produsele tradiţionale specifice Mărginimii Sibiului -
Bulz gigant, tradiții și voie bună la Festivalul Brânzei și al Țuicii de la RășinariImportanța tradițiilor din zona Mărginimii Sibiului vor fi marcate, și anul acesta, la Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari. Sâmbătă și duminică, turiștii vor avea posibilitatea să deguste renumitele preparate tradiționale din zonă, printre care și uriașul bulz -
Casă tradiţională de 150 de ani scoasă la vânzare în Muzeul AstraReplica unei case tradiţionale de 150 de ani, din Mărginimea Sibiului, a fost scoasă la vânzare, aceasta putând fi demontată şi montată într-un alt loc în doar câteva ore, iar costul proiectului se ridică la 45.000 de lei, potrivit MEDIAFAX. -
Începe „Târgul de case – Grădină şi peisaj în satul tradițional”, la Muzeul AstraCei care sunt curioși să vadă cum se construieşte o casă tradiţională au oportunitatea să o facă în acest weekend la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Acțiunea are loc în cadrul evenimentului Târgul de case – Grădină şi -
„Ceata Junilor” participă la Festivalul Inimilor. Spectacol inedit cu 60 de dansatoriAnsamblul Folcloric „Ceata Junilor” va reprezenta Sibiul la Festivalul Inimilor, o manifestare folclorică internațională ce este organizată la Timișoara. Astfel, prin această participare la festival, „Ceata Junilor” marchează primul mare spectacol din seria celor menite să celebreze cei 25 de -
Ziua Universală a IEI, sărbătorită la Muzeul ASTRA„Îmbracă planeta în IE şi spune lumii cea mai frumoasă poveste despre România!” De la acest îndemn va porni ediţia din acest an a evenimentului Ziua Universală a IEI, o acţiune organizată la Sibiu de Muzeul ASTRA în parteneriat cu -
Tamara Buciuceanu, premiată pentru întreaga carieră la TIFF SibiuUna dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România, Tamara Buciuceanu-Botez, va fi celebrată la Festivalul Internațional de Film Transilvania, care se va desfășura în perioada 22 – 26 iunie, pentru impresionanta sa carieră de peste 60 de ani -
Daniela Cîmpean, PNL: ”Județul Sibiu are resursele necesare pentru a deveni destinație turistică de top!”Județul Sibiu are un patrimoniu natural și cultural special, care poate contribui la dezvoltarea accelerată a județului, în special în mediul rural, este opinia Danielei Cîmpean, propunerea PNL pentru președinția Consiliului Județean. În opinia ei, valorificarea patrimoniului Sibiului prin dezvoltarea turismului -
Fiecare gest contează! Zeci de persoane, împreună pentru IulianaIuliana Finica, tânăra educatoare diagnosticată cu hipertensiune pulmonară severă, a reuşit să adune un număr mare, luni seara, de studenţi, profesori şi sibieni care au venit să îi dea o mână de ajutor. Timp de două ore, pe scena sălii -
”Cindrelul – Junii” organizează la Sibiu un festival folcloric dedicat Lucreției CiobanuPrima ediţie a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” va avea loc între 6 și 8 aprilie, la Sibiu, și este gândit ca un omagiu adus marii artiste a Mărginimii. Festivalul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi -
Mărginimea Sibiului premiată la Târgul de Turism al RomânieiMărginimea Sibiului a fost premiată și promovata în cadrul Târgului de Turism al României, târg care s-a desfășurat în perioada 12-15 noiembrie la București și care a avut ca scop promovarea valorilor și tradițiilor autentice românești. În cadrul târgului a -
Cum strica Guvernul branza de Sibiu: vor sa faca branza de TeleormanOrganizația Oamenilor de Afaceri din PNL Sibiu atrage atenția că fermierii din județul Sibiu vor avea dificultăți în a accesa fonduri europene, din cauza unei decizii a Ministerului Agriculturii. ”Ministerul Agriculturii și-a propus să răstoarne tradițiile acestei țări, transformă Mărginimea
-
Marginimea, fief Klaus IohannisKlaus Iohannis a câștigat detașat turul doi al alegerilor prezidențiale de duminica trecută. În județ, cu excepția comunei Alțîna, Victor Ponta a fost înfrânt în toate localitățile. Zona în care Ponta a stat ceva mai bine sunt cele de pe
-
Zilele culturale ale judetului ajung in Marginimea SibiuluiCea de-a patra săptămână a Zilelor culturale ale județului Sibiu – ediția de primăvară, 2014 – va avea loc în mai multe localități din Mărginimea Sibiului, cele mai importante evenimente fiind programate în comuna Rășinari. Săliștea și Cristianul sunt, de
-
Cea mai mare competitie sportiva a judetului intra in faza finalaDacă fi să judecăm după numărul echipelor implicate și al sportivilor care iau parte la competiție, Cupa liceelor la fotbal poate candida cu succes la titlul de cea mai mare competiție sportivă a județului Sibiu. Cam la acest nivel a
-
Asociatia Tura in Natura inaugureaza maine un nou traseu de biciclete intre Sibiu si RasinariMembrii Asociației Tură în Natură și-au propus să identifice un traseu ușor de parcurs și de pitoresc, care să ofere posibilitatea bicicliștilor sibieni să ajungă din Rășinari în Sibiu, pe drumuri de țară sau de pădure de-a lungul cărora să
-
Marginimea Sibiului a ajuns in inima BucurestiuluiO expoziţie dedicată Mărginimii Sibiului s-a deschis marţi, la Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR). Expoziţia, care ilustrează trecutul şi prezentul zonei Mărginimii Sibiului, punând în valoare tradiţii şi aspecte mai puţin cunoscute, prin expunerea a 200
-
Muzica de inalta tinuta si festival dedicat bucatelor traditionale in acest weekend la SibiuSibienii nu se pot plânge de lipsa evenimentelor nici în acest weekend, când ca de obicei oraşul găzduieşte alte festivaluri care nu trebuie ratate. Ziua de vineri începe cu „Festivalul de pe scări”, care se va desfăşura pe strada Turnului
-
Demonstratii culinare realizate de producatori din opt judete la Targul de bucate traditionale "Branduri transilvanene"Producători din Arad, Alba, Brașov, Harghita, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Sibiu vin în acest weekend în Muzeul în aer liber pentru a aduce la cea de-a doua ediţie a Târgului de bucate tradiţionale „Branduri transilvănene” cele mai bune produse,
-
Ambasadorul Norvegiei a ales Sibiul pentru ultima vizita oficiala in Romania. "In Sibiu putem observa cele mai bune aspecte ale Romaniei"Øystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei în România, a vizitat Sibiul și s-a plimbat cu trăsura prin Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. În muzeu ambasadorul a văzut și Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, un centru de ultima generație, pentru conservarea si păstrarea obiectelor
-
Primii cetateni de onoare ai judetului: Lucretia Ciobanu si Ion BesoiuLa două luni de la înființarea titlului de ”Cetățean de onoare al județului Sibiu”, conducerea Consiliului Județean Sibiu va anunța primele nume propuse pentru a primi această distincție. Este vorba de interpreta de muzică populară Lucreția Ciobanu și de actorul
-
Demonstratii culinare si produse traditionale la Targul de TaraTârgul de Ţară revine în acest weekend în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, cu demonstraţii culinare în cadrul cărora pot fi servite gustoase specialităţi tradiţionale. De asemenea de la standurile producătorilor prezenţi pot fi achiziţionate produse care respectă normele ecologice.
-
UPDATE Noaptea Muzeelor: Peste 50000 de vizitatori in muzeele sibiene!Actualizare 2 Complexul Național Muzeal Astra raportează un nou record, cu ocazia Nopții Muzeelor, nu mai puțin de 19607 vizitatori trecându-le ieri pragul. ”Noaptea Europenă a Muzeelor a adus Muzeului ASTRA un număr impresionant de vizitatori (19607), care au avut






































