Ministerului Educației Naționale
-
Cei mai buni elevi și profesori din Sibiu vor fi premiați. Care sunt condițiileCei mai buni elevi și profesori din județul Sibiu vor fi premiați de către autoritățile județene. Aceștia vor fi selectați în conformitate cu rezultatele obinute la concursuri și olimpiade naționale și internaționale. Gala performaneței în învățământul sibian va fi organizată -
Raluca Turcan, posibil viitor ministru al Educației în guvernul PNLMass-media centrală o dă ca sigură pe Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, ca făcând parte din viitorul cabinet asumat de liberali. ”Sigură de un scaun de ministru este Raluca Turcan. Aceasta a fost de altfel anunțată ca ministru încă de -
Ministerul Educației, amendat pentru că ar fi discriminat elevii maghiariConsiliul Național de Combatere a Discriminării a amendat cu 2.000 de lei Ministerul Educației pentru că nu a asigurat programe școlare și manuale de limbă română speciale pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul -
Fostul șef al Casei Corpului Didactic s-a înscris în PNL. ”Completăm echipa cu un profesionist cu experiență”Liberalii sibieni anunță înscrierea în partid a lui Alexandru Dumbravă, cel care a fost înlocuit de la șefia Casei Corpului Didactic Sibiu cu un consilier local PSD chiar în anul în care instituția a reușit să obțină cele mai bune -
„E finita la commedia” – șefia Casei Corpului Didactic Sibiu a ajuns la PSD. Dumbravă: „Cum a fost posibil acest lucru? Simplu”Alexandru Dumbravă a fost înlocuit de la șefia Casei Corpului Didactic Sibiu cu un consilier local PSD, în anul în care instituția a reușit să obțină cele mai bune rezultate din țară: a câștigat proiecte europene de milioane de euro, benefice în -
Rectificare bugetară. De unde se taie baniGuvernul a adoptat în şedinţa de luni rectificarea bugetară pentru anul 2019, anunță Mediafax. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la începutul şedinţei Executivului, că ministerul Educaţiei va primi fonduri mai mari cu 42.4% faţă de anul 2018.În prezentarea oferită de -
Corpul de control al Ministerului Educației vine să inspecteze școlile. Când încep verificările în SibiuȘcolile din întreaga țară vor fi inspectate de experți din corpul de control al minnistrului Educației Naționale. Aceștia vor să identifice de ce tinerii abandonează școala, dar și cum pot fi îmbunătățite rezultatele școlare. Inspecțiile în școli ar fi trebuit să -
Interes slab în Sibiu pentru disciplina Educație financiarăSibiul se află printre județele în care disciplina opțională „Educație financiară” este cel mai puțin studiată. „Din păcate, Sibiul, care are potențial și este orientat către vest, nu are rezultate remarcabile”, spune Ligia Goloșoiu, președintele Asociației pentru Promovarea Performanței în -
În cât timp pot primi bani de la stat elevii și studenții sibieni din familii cu venituri reduse pentru a-și cumpăra un computerInspectoratul Școlar Județean Sibiu a făcut public calendarul „pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare” pentru anul 2019. Ajutorul financiar se poate acorda tinerilor din familii cu venituri reduse. Însă poate dura până la aproape jumătate de an până -
Ovidiu Ganț cere măsuri imediate: ”În ultima perioadă s-au înmulţit atacurile antisemite”FDGR, prin vocea deputatului Ovidiu Ganț, condamnă cu vehemență atacurile antisemite din ultima perioadă și cere autorităților statului să ia măsurile necesare, pentru a-i pedepsi pe făptași și a preîntâmpina astfel de acțiuni. Astăzi, deputatul FDGR Ovidiu Ganț a susținut -
Faceți mișcare și postați pe internet. Județul Sibiu ar putea câștiga un festivalJudețul Sibiu este reprezentat de două orașe – Mediaș și Sibiu – în competiția „Hai în Pauza de Mișcare”, ce are drept miză câștigarea unui festival Bucurie în Mișcare pentru oraș. Cele 32 de orașe participante sunt împărțite în patru -
Sala de sport a ULBS, la a treia încercare. Totul stă în semnătura premierului DăncilăUniversitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a reluat demersurile pentru construirea unei săli de sport dedicată studenților proprii, după cinci ani și două tentative eșuate. Senatul Universității ”Lucian Blaga”, întrunit în ședința din data de 14 februarie 2019, a aprobat preluarea -
E oficial: Elevii din Sibiu vor începe de mâine să recupereze vacanța din săptămâna SummituluiElevii din Sibiu vor recupera zilele libere din săptămâna în care va avea loc Summitul UE în zilele de sâmbătă. Prima zi de recuperare va avea loc chiar mâine, 2 martie, conform unei dispoziții a Ministerului Educației Naționale transmisă Inspectoratului -
Totul despre înscrierea la grădinițele din Sibiu: program, reguli și locuri disponibileÎnscrierea la grădiniță este un eveniment de care este interesat orice părinte, în special de perioada disponibilă, de programul pe care îl vor avea copii, dar și de condițiile de repartizare sau de locurile libere. Împreună cu profesorii Delia Stoicescu -
Noua structură a anului şcolar. Dispare una dintre vacanţeElevii nu vor mai avea parte de vacanţa intersemestrială din luna februarie, potrivit unui anunţ al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Astfel, vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de -
Înlocuirea disciplinei „Educația fizică” cu „Joc și mișcare”: De la Sibiu se văd trei dezavantaje și un avantajIdeea discutată în ultimele 2 zile la Ministerul Educației, privind scoaterea profesorilor de Educație fizică, respectiv eliminarea acestor ore și înlocuirea cu „Joc și mișcare”, are mai multe dezavantaje decât avantaje, cred profesorii din Sibiu. Edupedu.ro a anunțat la începutul săptămânii -
Elevii de la „Lazăr”, cei mai buni din județ la Științele Pământului și la Mate-Bio-FizicăElevii de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” au luat aproape toate premiile puse în joc în cadrul ultimei olimpiade județene la proba „Științele Pământului”, dar și în cadrul concursului interjudețean de matematică, biologie și fizică „Aurel Vlaicu”. Cele două competiții -
Centenarul Marii Uniri, în școlile din Sibiu. Ce sunt îndemnați să facă profesorii și eleviiAzi și mâine în școlile din Sibiu, dar și în cele din întreaga țară, orele vor începe cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!”, conform unei note a Ministerului Educației Naționale. Într-un document transmis inspectoratelor școlare județene se menționează că „celebrarea -
Tot mai multe școli tehnice vor să implementeze învățământul dual în SibiuLa nivelul municipiului Sibiu s-a mărit numărul unităților de învățământ tehnic care și-au propus, pentru anul școlar 2018 – 2019, înființarea de clase de învățământ profesional dual, anunță Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu. Colegiul Tehnic ”Independența” Sibiu a propus trei -
Sindicaliștii sibieni pleacă la București. Pichetează în fața Ministerului EducațieiO delegație a Sindicatului Învățământului Preuniversitar Sibiu va participa miercuri, 31 ianuarie, alături de colegi din alte organizații județene, la un pichet de protest organizat de către Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în fața Ministerului Educației Naționale. Acțiunea va -
Medicii de familie și dascălii din Sibiu s-au pus de acord în privința adeverințelor medicale pentru orele de sportLa invitația conducerii Instituției Prefectului, reprezentanții medicilor de familie, cei ai Direcției de Sănătate Publică și inspectorul școlar general s-au aflat față în față vineri, singurul punct al agendei fiind situația adeverințelor pentru ordinea de zi. Întâlnirea a fost stabilită -
Ministerul Educației l-a dat afară pe inspectorul școlar general din Ialomița pentru greșelile celui din AradInspectorul şcolar general din Ialomiţa, Luminiţa Barcari, a fost anunţat, printr-un anunţ transmis de Ministerul Educaţiei Naţionale, că va fi demis, fiind invocat un motiv ce îl vizează pe inspectorul şef şcolar din judeţul Arad, anunță Mediafax. Ministerul Educaţiei a -
Pe 11 septembrie începe școala. Structura anului școlarImediat începe școala. Conform ordinului de ministru, cursurile anului şcolar 2017-2018 încep luni, 11 septembrie și însumează 167 de zile lucrătoare (35 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018) şi semestrul al -
Cele trei eleve care au luat 10 la bacalaureat și la evaluarea naţională primesc bani de la GuvernElevii care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat vor primi stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei, iar absolvenţii de gimnaziu cu nota maximă la evaluarea naţională vor primi 1.000 de lei, a decis miercuri Guvernul, informează -
23,20% promovabilitatea la Bac-ul de toamnă. O singură medie peste opt, la SibiuActualizare: Elevii care au dat Bacalaureatul în sesiunea de toamnă au aflat, astăzi, ce note au luat. În județul Sibiu, procentul de promovabilitate este de 23,20 %. Dintre cei 500 de elevi prezenți la examen, doar 116 candidați au reușit -
Concurs pentru funcția de inspector școlar general adjunct, la SibiuMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu. Candidații își pot depune dosarul în perioada 22 august – 04 septembrie, iar probele de concurs se -
Sesiunea specială a Bacalaureatului începe pe 16 maiSesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru elevii din clasa a XII-a/ a XIII-a participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale, precum și pentru absolvenții care susțin examenul de admitere în universitățile din străinătate va avea -
Reînscrierile la grădiniță au început astăzi, înscrierile pe 23 maiReînscrierile copiilor la grădiniță se vor face în perioada 4 – 20 mai, iar înscrierile vor începe pe 23 mai, precizează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. “Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a -
Concurs pentru posturile de inspector școlar general adjunct și director la casa corpului didactic din SibiuMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează concurs pentru ocuparea a două funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu şi a funcţiei vacante de director la Casa Corpului Didactic Sibiu. Concursul se organizează în -
Turcan: Avem dovada exacta ca educatia si cercetarea au fost doar promisiuni de campanieGuvernul Ponta propune românilor un buget al stagnării. Aceasta este concluzia la care a ajuns deputatul PDL Raluca Turcan după cee a văzut bugetul propus de Guvern pentru anul 2015. ”Prin bugetul pe 2015 avem dovada exactă că educaţia şi
-
Gaura in buzunarele parintilor: fiecare navetist ar trebui sa primeasca 1600 de leiElevii sibieni care fac naveta ca să meargă la școală nu au primit niciun leu pentru decontul transportului pe anul 2013. Nu mai puțin de 3,5 milioane de lei ar trebui să primească Inspectoratul Școlar, ca să acopere abonamentele de
-
ULBS: Scurtul drum de la Sibiu, in Irlanda. Si in Germania. Si in ScotiaEra un student român obișnuit, la Facultatea de Inginerie din Sibiu. Nu făcea mare lucru. Cursuri, acasă, cursuri, acasă, cursuri. Până în anul al III-lea, când un anunț postat pe holurile facultății i-a schimbat viața. Valentin Grecu, acum asistent la
-
Raluca Turcan cere Ministerului Educatiei sa plece urechea la invatatoriDeputatul PDL Raluca Turcan solicită Ministerului Educaţiei Naţionale să prelungească perioada de dezbatere publică a proiectului de plan-cadru de învăţământ pentru ciclul primar, susţinând că ministerul nu respectă prevederile legale în privinţa transparenţei decizionale. "Atragem atenţia asupra faptului că





























![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2016/05/elevi-liceu-bacalaureat-qir2.jpg)

