Monica Beca
-
FOTO-VIDEO | Au gustat mâncăruri din 20 de bucătării diferite, la SibiuNu mai puțin de 65 de cadre didactice din toate colțurile lumii au luat cina împreună, la aceeași masă. În cadrul Săptămânii Internaționale, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a avut loc așa numita „Cină internațională”, unde au fost -
Ceilalți studenți ErasmusErasmus+, cel mai de succes program de mobilități al Uniunii Europene, se adresează nu doar studenților din țările membre UE, ci și altor câtorva țări cu care universitățile europene au parteneriate. Prin urmare, în cadrul Erasmus+ la Universitatea ”Lucian Blaga” -
Încep înscrierile pentru Erasmus+. Programul prin care ”te schimbi”De la jumătatea acestei luni, studenții Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu sunt invitați să se înscrie în procedura de selecție pentru mobilitățile oferite prin Erasmus+. Pentru a prezenta avantajele ”celui mai de succes program al Uniunii Europene pentru studenți”, reprezentanții -
Erasmus+. Un sir de experiente se incheie, altele stau sa inceapaAu venit din diferite țări să învețe în cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, s-au minunat de locuri, au învățat limba română, și-au tatuat coordonatele GPS ale Pieței Mari, acolo unde unii au ales să își ceară prietenele în căsătorie.
-
Studentii Erasmus au gatit o cina internationala caritabila pentru Crucea RosieSupă de linte siriană, crumble de căpșuni franțuzesc sau Kaleji de pui din Pakistan au fost printre preparatele gătite de studenții internaționali veniți la Sibiu prin programul Erasmus+ în cadrul unei cine caritabile. Fondurile astfel strânse au fost direcționate către
-
Experienta Erasmus: ce invata tinerii studenti din Spania sau Franta de la romani?În Joia Mare, câteva zeci de tineri din alte țări ale Europei s-au întâlnit în jurul unei mese mari și au învățat să vopsească ouăle de Paști, după cum e încă purtată tradiția la români. Veniți prin intermediul burselor Erasmus -
"Va schimba viata si va deschide mintea". Experienta care schimba studentiaErasmus+ este, în cuvinte simple, o bursă cu finanțare europeană, prin intermediul căreia studenții pot studia în alte țări. Cei care au beneficiat sau beneficiază de astfel de granturi depun mărturie, însă, că este vorba de mult mai mult. ”Îți
-
ULBS. Luminita. Erasmus+. O alta experienta unicaSibiul a ”dominat” ziua premiilor acordate de Liga Studenților Români din Străinătate, prin cele trei diplome oferite tot atâtor studente ale Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Luminița Biserică, studentă în anul VI la Medicină, este printre cele trei tinere premiate
-
Erasmus, programul care mobilizeaza studentimea prin toata EuropaDe ce să alegi o bursă de șase luni sau un an în străinătate prin programul Erasmus? Câți bani primești lunar? Cum te poți descurca dacă nu știi bine limba locală? În ce țări poți merge? Câteva din întrebările care
-
Ce asteptari au studentii Erasmus de la SibiuAlți aproximativ 100 de studenți au venit din această toamnă să studieze în cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, prin intermediul programului de mobilități Erasmus+, susținut din fonduri europene. Din semestrul viitor alte câteva zeci li se vor alătura și
-
Un sfert de veac de mobilitate. In centrul SibiuluiCâteva zeci de tineri din multe țări ale Europei și nu numai s-au reunit în Piața Mare a Sibiului pentru a arăta că și aici există Erasmus Student Network: acea asociație a studenților care călătoresc și învață în alte țări.
-
Un nou inceput de an universitar inseamna, mai nou, si Erasmus+Alături de miile de studenți care vin din toată țara la Sibiu pentru noul an universitar, de câțiva ani crește și numărul celor care vin din alte țări pentru a studia aici. Sunt studenții care beneficiază de bursele Erasmus. Mai
-
Experienta studentilor Erasmus la Sibiu: "ma intorc acasa ca o persoana total diferita"În câteva zile, mai bine de 100 de studenți veniți din întreaga lume să studieze la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu se vor întoarce la casele lor. Înaintea plecării, câțiva dintre ei au împărtășit ceea ce a devenit cunoscut sub
-
Erasmus Student Network Sibiu prezenta la Annual General Meeting –ESN International–Milano, 2014Asociația Erasmus Student Network (ESN) Sibiu a fost prezentă la începutul lunii aprilie 2014, prin participarea Monicăi Beca și a Georgianei Brădescu, la Adunarea Generală Anuală (AGM) a Erasmus Student Network. Annual General Meeting este un eveniment statutar, principalul organism
-
Studentii Erasmus vin la Sibiu sa invete limba romanaE al șaselea an în care studenți din întreaga Europă vor veni la Sibiu pentru a participa la Cursul intensiv de limba română dedicat studenților care aplică în cadrul programului Erasmus. Și de această dată, musafirii vor fi întâmpinați de






