Monica Macovei
-
Despre cum s-a gândit Iohannis să fie ca BăsescuPreședintele s-a decis după votul absolut umilitor obținut de PSD și Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale că România vrea altceva la nivelul conducerii executive și legislative a țării, față de ce a decis votul din 2016. E un argument corect
-
Justiție în 2019: Tribunalul și Judecătoria din Sibiu ajung în stradăÎn anul în care se împlinesc opt ani de când sediul Tribunalului și Judecătoriei a intrat în reabilitare, în anul în care termenul de finalizare a acestor lucrări este imposibil de previzionat, cele două instituții care împart dreptatea în Sibiu -
Vladimir Tismăneanu îl vede pe Radu Vancu drept simbol al rezistenței civiceScriitorul Vladimir Tismăneanu îl vede pe sibianul Radu Vancu ca fiind o figură marcantă a rezistenței civice împotriva PSD. Chestionat de site-ul psnews.ro în legătură cu personalitățile politice care au adus un plus pentru România, Vladimir Tismăneanu a enumerat numele -
Dragnea, atac violent la USR. Partid de extremă dreapta, cu protecție din partea organelor statuluiPreședintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că USR este un partid de extremă dreapta, care vrea să conducă dictatorial România. Întrebat cum comentează faptul că opoziția îi cere demisia din fruntea Camerei Deputaților, după decizia -
INTERVIU Trif, despre OUG privind legile justiției și despre protestele „Vă Vedem din Sibiu”Legile privind justiția întotdeauna sunt urgente, iar cei care acuză PSD de dorința de a controla instituțiile anticorupție nu au argumente – crede liderul interimar al social-democraților de la Sibiu, Bogdan Trif. Într-un scurt interviu l-am întrebat pe Trif părerea sa -
Demisia lui Liviu Dragnea. Cine sunt sibienii care cer acest lucru120 de organizații, personalități și grupuri civice din țară cer demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, semnând textul unei scrisori deschise inițiate de grupul civic „Vă Vedem din Sibiu”. „După a doua condamnare a lui Liviu Dragnea; după discursul -
„Conform cu originalul“. Suspiciunile de plagiat ale Emiliei Șercan sunt susținute de lucrarea de diplomă din arhiveNu stau în picioare semnele de întrebare ridicate de Emilia Șercan referitor la veridicitatea lucrării de diplomă ce îi poartă semnătura și care conține pasaje întregi plagiate din alte cărți. Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu a furnizat, la cerere, o -
Lucrarea de licență a Emiliei Șercan, ținută la secret. DeocamdatăLucrarea de licență a jurnalistei Emiliei Șercan, asupra căreia sunt ridicate semne de plagiat, nu poate fi consultată fără acordul ei, au decis reprezentanții mediului academic din Sibiu. Iar Emilia Șercan nu vrea să facă declarații publice până nu își -
Document: jurnalista specializată în denunțarea plagiatelor și-a copiat lucrarea de licențăEmilia Șercan, absolventa în 2003 a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi din lucrarea sa de licență intitulată „Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare”, se arată într-un document transmis -
Zece ani de la programul care a schimbat istoria recentă a Sibiului | Video și fotoDupă un Revelion dedicat aderării României la Uniunea Europeană, în seara zilei de 1 ianuarie 2007 45.000 de oameni se strângeau în centrul Sibiului pentru a celebra intrarea orașului în anul Capitalei culturale europene. Faptul că Sibiul a fost primul -
Cât de schimbător este (uneori) cugetul omenescE bine? E rău? E bine vor zice unii. De ce s-o ții prostește într-o rână când împrejurările se schimbă? Devenirea însăși implică schimbare în raport cu care ieri am gândit una, azi gândim alta. Corect vor zice alții, tactica
-
Macovei: Ministrul Justiției are 700 de motive să îl revoce pe procurorul generalEuroparlamentarul Monica Macovei consideră că informațiile apărute în presă potrivit cărora Tiberiu Nițu ar fi beneficiat ilegal de coloană oficială în aproximativ 700 de deplasări reprezintă tot atâtea motive pentru ministrul Justiției să înceapă procedura de revocare a procurorului general, -
Moda alegerilor. Votul cetateanului conteaza tot mai putinDupă ce în 2011 Guvernul Boc a decis ca primarii să fie aleși într-un singur tur de scrutin, majoritatea PSD dorește acum ”lărgirea” ideii și propun prin noua lege a alegerilor locale ca președinții de consilii județene să nu mai
-
Catalina, Londra, la miezul zilei: ”cei care ajung acum la coada nu cred ca mai apuca sa voteze””Acum e haos. Oamenii au început să fie nervoși și se înjură. Cei care ajung acum la coadă nu cred că mai apucă să voteze”. Asta ne povestește Cătălina, aflată la sediul ICR din Londra, pentru a vota în turul
-
Votul "emotional" din primul tur. Unde a castigat PontaVicepreședintele PSD Sibiu, consilierul județean Adrian Besoiu, a motivat săptămâna trecută votul de sub 20%, înregistrat de Victor Ponta, la nivelul județului, punând totul sub vina votului emoțional. Pentru turul doi, social-democrații știu sigur un lucru: nu poate fi mai
-
REZULTATE FINALE. Cum s-a votat in localitatile din judetVă prezentăm mai jos datele defalcate pe localități, rezultate în urma votului de duminică. Sunt prezentate scorurile obținute de principalii candidați: Klaus Iohannis, Victor Ponta, Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu și Monica Macovei. Sibiu Klaus Iohannis – 69.954voturi,
-
REZULTATE FINALE IN SIBIU: Iohannis – 69,87, Ponta – 19,35ACTUALIZARE – Biroul Electoral Județean a comunicat în această dimineață rezultatele finale la votul de duminică. Klaus Werner Iohannis – 151.841 voturi – 69,87% Victor – Viorel Ponta – 42.050 voturi – 19,35% Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu – 5.018
-
Toata lumea a castigatDeși încă nu se cunosc la această oră rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, pot spune cu mâna pe inimă că la finalul zilei, toată lumea își va declara victoria absolută. Victor Ponta va fi zâmbitor, iar cei din jurul
-
Exit Poll – variantele ACL si PSDMai multe site-uri prezintă o serie de exit-poll-uri a căror sursă este atribuită ACL și PSD. În varianta PDL, distanța dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis etse de șapte procente, în timp ce în varianta PSD, distanța dintre cei doi
-
Date exit-poll: Ponta – 39, Iohannis – 30Potrivit unui Exit Poll realizat de ACL, publicat de site-ul hotnews, după datele strânse până la orele 13.00 Victor Ponta are 39%, Klaus Iohannis 30%, Monica Macovei 8%, Călin Popescu Tăriceanu 5%, iar Elena Udrea 4%. Potrivit datelor obținute de
-
Prezidentiale. Ce spun agentiile de pariuriPrimarul Sibiului, Klaus Johannis, este cotat cu șansa a doua la alegerile prezidențiale de către casa de pariuri ”Winner”. Agenția a mărit cotele în ultimele săptămâni de campanie electorală, mărind diferențele de cote dintre Victor Ponta și Klaus Johannis. Agenția
-
Duelul sondajelor. PSD: conducem detasat. ACL: Amandoi sunt cu trei in fataDacă social-democrații țin șampania la rece în așteptarea încheierii alegerilor prezidențiale, liberalii și democrat-liberalii insistă pe ideea că lupta electorală este departe de a fi încheiată. Vicepreședinte PSD Sibiu, Adrian Besoiu, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că Victor
-
Programe electorale. Ce-si propun candidatiiKlaus Johannis vorbește despre ”lucrul bine făcut”, despre reducerea TVA și justiție. Victor Ponta promite în programul său electoral reforma clasei politice, justiție și reconstruția spațiului civic. Elena Udrea își amintește cu drag de vremurile când era ministru și vorbește
-
Pariezi 500 de lei pe Johannis, castigi 1100. Daca devine presedintePrimarul Sibiului, Klaus Johannis, este cotat cu șansa a doua la alegerile prezidențiale de către casa de pariuri ”Winner”. Dealtfel, ”Winner” este singura casă care propune acest pariu. Johannis este cotat cu 2.2 la câștigarea alegerilor, după Victor Ponta, care
-
S-a stabilit ordinea pe buletinele de vot. Johannis, pozitia doi, Ponta pe patruBiroul Electoral Central a stabilit ordinea în care vor fi trecuţi candidaţii la preşedinţie pe buletinele de vot, la alegerile din 2 noiembrie. Primele patru poziţii sunt ocupate de candidaţii formaţiunilor parlamentare. Celelalte 10 poziţii aparţin candidaţilor independenţi şi candidaţilor
-
Johannis la lansarea oficiala pentru prezidentiale: Sibiul e cartea mea de vizita!Candidatul ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Johannis, a făcut din Sibiu și sibieni unul din punctele centrale ale discursului său pe care l-a rostit la mitingul de lansare, desfășurat sâmbătă, în Piața Victoriei din București. Înainte să le vorbească românilor
-
Ponta le poate multumi calduros lui Basescu si lui BlagaÎn plină (pre)campanie electorală asistăm la ciudate contre politice cărora nu e uşor să le dai de căpătâi. În ultima vreme cele mai multe s-au cantonat în zona dreptei. Disputa dintre Băsescu – PMP de o parte şi Blaga –
-
S-au inscris 14 pentru prezidentiale. Lista candidatilorToate cele 14 candidaturi pentru alegerile prezidențiale au fost admise de Biroul Electoral Central, a declarat, miercuri purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț. Îm cursa electorală s-au înscris 11 candidați sprijiniți de organizații politice și trei independenți. Până pe
-
Ce spun intelectualii sibieni despre candidatura lui Klaus JohannisDincolo de gargara nesărată a multor oameni politici, am căutat să aflăm și poziția unora dintre intelectualii Sibiului despre intenția primarului Klaus Johannis de a deveni președinte al României. Poetul Radu Vancu ar vota cu Johannis doar în turul doi,
-
Eleva de limba romana din Transnistria, la Sibiu: "avem o problema cu alimentatia. Noi de ce nu primim o masa?"În fața europarlamentarului Monica Macovei, 30 de tineri care urmează cursurile puținelor școli de limba română din Transnistria sunt invitați să își spună păsurile. Într-un final, una dintre eleve îndrăznește. ”Am dori să primim cu toții o masă la prânz,
-
Ei sunt alesiiÎn cazul în care se vor confirma datele prezentate de sondajul prezentat de Digi24, Alianța Electorală PSD+PC+UNPR va avea 17 europarlamentari, PNL – 6, PDL – 4, PMP – 2, UDMR – 2 și un independent, în persoana actorului Mircea
-
Stolojan: Sibienii sunt mintiti si de PSD si de PNL! (P.E.)La PSD candidează soția lui Ponta. Ea este și acum europarlamentar și spune că reprezintă Sibiul. Nu știu să fi făcut vreun proiect pentru Sibiu. încearcă încă o dată să-i păcălească pe sibieni. PSD spune că Macovei a făcut rău
-
Interviu. Daniela Cimpean: Voi face o prioritate din atragerea banilor europeni (P.E.)Daniela Cîmpean este candidatul propus de PDL Sibiu pentru Parlamentul European: ”Sibiul are nevoie ca de aer de fonduri europene destinate reducerii somajului în rândul tinerilor şi pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare. În Sibiu, şomajul în rândul tinerilor este
-
Interviu. Raluca Turcan: Sibiul merita un europarlamentar de-al locului. PDL, singurul partid care il poate da (PE)Deputatul PDL, Raluca Turcan, face o comparație, în cadrul interviu, între listele democrat-liberalilor și cele ale altor partide: ”Există o diferență uriașă între candidații propuși de PDL și cei altor partide. PDL vine cu profesioniști și cu un sibian, ceilalți
-
Zoologie politicaÎn urmă cu o săptămână am luat decizia ca în preajma alegerilor să nu mai scriem despre politică și politicienii implicați în cursa electorală. Pentru cei care nu ne-au înțeles decizia, vă prezentăm mai jos câteva titluri apărute într-o singură
-
„Tate” si badaraniDe la înălţimea fotoliului prim ministerial precum şi cel al preşedinţiei celui mai mare partid, dl.Victor Ponta a împărţit parlamentarele noastre europene precum şi candidatele la această înaltă demnitate în doamne şi „ţaţe”. Doamne ar fi candidatele şi actualele deputate
-
Daciana Sarbu: Nu vreau sa primesc lectii de la cei care si-au denigrat taraEuroparlamentarul PSD, Daciana Sârbu a declarat astăzi la Sibiu că nu va răspunde atacurilor PDL la adresa sa în campania electorală pentru Parlamentul European. Pe de altă parte, Corina Crețu, la rândul ei europarlamentar PSD, a lansat un atac la
-
Turcan, intalnire cu Angela MerkelO delegaţie a PDL condusă de preşedintele formaţiunii, Vasile Blaga, şi de candidatul democrat-liberal la prezidenţiale, Cătălin Predoiu, a avut marţi la Berlin o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel, în cadrul vizitei la grupul CDU-CSU din Bundestagul german. Întâlnirea a
-
Miting PDL in Bucuresti. Participa 200 de sibieniPeste 7000 de persoane s-a strâns sâmbătă la începutul mitingului PDL organizat în București. Mitingul are ca punct de plecare piaţa de lângă Ateneul Român, Din Sibiu au plecat 200 de persoane. ”Vom protesta împotriva guvernării iresponsabile, a politicilor falimentare
-
Se rupe PDL? Cum pot pleca primarii la Miscarea PopularaPrimarul Aradului, democrat-liberalul Gheorghe Falcă, a declarat sâmbătă că este posibil să se înscrie în Fundaţia ”Mişcarea Populară”. ”Mi-aş dori ca forţele de dreapta să se unească într-un proiect politic până la europarlamentare (…) Am o responsabilitate în Arad, unde
-
Johannis, dupa Ponta in topul increderiiPotrivit unei cercetări realizate de CSOP la comanda PDL în perioada 20 – 27 noiembrie 2013, şeful Guvernului este creditat cu 25% la capitolul încredere, la fel ca și Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cei doi fiind urmaţi de primarul Sibiului,
-
Turcan – presedinte, sustinuta involuntar de Stirbet | FotoAlegeri cu sare și piper, dar fără răsturnări spectaculoase de situație la PDL Sibiu. Concluzia celor care au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Consiliul de Coordonare Județean al organizației a fost că: ”a câștigat cine s-a pregătit să câștige”.
-
Cornel Stirbet: Alegerea doamnei Turcan e o mare greseala!Fostul coleg de partid în PNL, PLD și mai apoi în PDL al Ralucăi Turcan, Cornel Știrbeț, și-a încheiat vineri seară discursul la Consiliul de Coordonare Județean al PDL Sibiu într-un cor de huiduieli. Știrbeț a atacat-o pe Raluca Turcan,
-
Turcan in Guvernul din umbra. Predoiu, premierPrim-ministrul guvernului alternativ al PDL, Cătălin Predoiu, a anunţat, luni, componenţa guvernului din umbră, printre miniştrii "din umbră" aflându-se Raluca Turcan la Educație, Monica Macovei, la Justiţie, Gheorghe Ialomiţianu – Finanţe, Andreea Paul – Economie, Gheorghe Ştefan – Agricultură şi
-
Febra europarlamentarelorLiberalii și-au propus să facă lobby în partid pentru a avea un sibian în primele 10 poziții la europarlamentare. Social-democrații merg pe mâna soției ”șefului”. Conservatorii cred că vor obține impozibilul: 7%, iar Forța Civică trăiește în suprarealism: vor 10%.
-
Ce poate urma?Suntem adesea tentaţi să judecăm politica prin prizma personalizării ei când de fapt, fondul este determinat de evoluţia societăţii în ansamblu. În privinţa stadiului în care a ajuns România politică s-au emis nişte diagnostice eufemistice: spre exemplu România „altfel”, sau
-
Ce poate urma?Suntem adesea tentaţi să judecăm politica prin prizma personalizării ei când de fapt, fondul este determinat de evoluţia societăţii în ansamblu. În privinţa stadiului în care a ajuns România politică s-au emis nişte diagnostice eufemistice: spre exemplu România „altfel”, sau
-
Au castigat Blaga si Turcan. Ce fac perdantii Udrea si Ariton?Apelurile la unitate în cadrul PDL, făcute în timpul campaniei pentru alegerea președintelui partidului, sunt socotite acum istorie, după ce Congresul partidului s-a lăsat cu acuzații de fraudă. Senatorul Vasile Blaga a fost reales preşedintele PDL cu 2.344 de












