My Dying Bride
-
Fish, Port Noir și Testament, confirmați la ARTmania FestivalFish, Port Noir și Testament continuă seria confirmărilor la cea de-a 15-a editie ARTmania Festival, care va avea loc în perioada 24-25 iulie 2020, în Piața Mare. Cele trei noi confirmări vor urca pe scena ARTmania Festival alături de seria de -
Festivalul ARTmania a anunțat primele trupe care vor cânta în Piața Mare în 2020Festivalul ARTmania a anunțat primi artiști care vor urca pe scena din Piața Mare. Evenimentul a ajuns la cea de a XV-a ediție și va avea loc în perioada 24 – 25 iulie. Primi artiști anunțați sunt Amon Amarth, My -
Record de participanti ARTmania Festival Sibiu 2012Concertele din weekend au atras la Sibiu peste 12.000 de participanți veniți din toate colțurile țării și de peste hotare săîși vadăartiștii preferați, cei mai mulți invitați din afara granițelor venind în special din Germania, Spania, Italia, Bulgaria și țările
-
Peste o mie de rock-eri din strainatate au fost aseara in Piata Mare | FOTOPeste o mie de rockeri din străinătate sunt veniţi de vineri la Sibiu, unde are loc până duminică, cea de a şaptea ediţie a Festivalului ARTmania, care a debutat vineri seara. Primele concerte din centrul oraşului, au fost susţinute de
-
Sibiu – orasul rock-ului timp de trei zile! | FOTOVineri, 10 august se dă startul la rock în fosta Capitală Culturală, care timp de trei zile, devine capitala rock-lui, capitală care găzduieşte cel mai important festival rock din ţară – ARTmania! Nume noi, dar şi trupe care au mai
-
Artmania, editia a saptea: sa fie rock in Piata Mare / FOTOCea de-a șaptea ediție a unuia dintre cele mai importante festivaluri rock din ţară, Artmania, îşi are startul luni, 6 august. Din 2006, Sibiul este gazda Artmania, eveniment devenit o reală tradiţie în centrul istoric al Sibiului. În ultimele trei
-
My Dying Bride, catre Sibiu: "suntem onorati, pregatim un spectacol special" | VideoDoi dintre membrii extraordinarei trupe britanice My Dying Bride au postat pe pagina oficială de Facebook un mesaj către publicul din Sibiu. Într-un film de 30 de secunde, realizat de cei de la Artmania, Aaron (voce) și Hamish (chitară) se
-
My Dying Bride si Edguy concerteaza la ARTmania Festival Sibiu 2012ARTmania Festival Sibiu 2012 anunță o premieră și o revenire: Edguy și My Dying Bride își dau întâlnire cu publicul Festivalului ARTmania, sâmbătă, 11 august. Programul concertelor din Piața Mare se definitivează astăzi pe afișul celei de-a șaptea ediții a
-
Sirenia, prima trupa de sambata confirmata la ARTmania Festival 2010Cea de-a treia premieră pentru România vine la ARTmania Festival 2010 pentru a deschide concertele de sâmbătă, 14 August. Sirenia (Norvegia) se definește printr-o infuzie de gothic metal și rock cu influențe clasice perfect împletite cu ramurile întunecatului stil black
-
sisters of mercy canta in Piata MareCea de-a doua trupă care va concerta în cadrul ArtMania Festival de la Sibiu este sisters of mercy. „Cu luminile din scenă inspirate de marele Big-Bang, inventând pe parcurs și atmosfera stilului “Rave”, the sisters of mercy nu au niciun
-
Kamelot canta in Piata Mare la ARTManiaKamelot (SUA) va canta vineri, 13 august, în Piaţa Mare din Sibiu, fiind prima trupă anunţată de organizatorii festivalului pentru ediţia din acest an. Festivalul ARTmania 2010 va avea loc în perioada 13-15 august. Ajuns la cea de a cincea
-
Lenti Chiriac: „Fac facultatea la Sibiu. Este un hobby al meu”Dacă eşti rocker în România şi nu ai auzit de Lenţi Chiriac, sau măcar de Studio Rock, primeşti imediat un bocanc în faţă. Şi treci la colţ, porcule! Săptămâna trecută Lenţi Chiriac a aniversat 20 de ani Studio Rock, ocazie
-
Stirile de alta data. „Phoenix”, linsati la SibiuÎntre fanfara din Poiana Sibiului din 1937, concertul ratat al Phoenix din 1976 şi până la un alt concert ratat şi cel al lui Guţă, din 2008, nu sunt decât câteva rânduri. Şi totuşi, între aceste evenimente sunt aproape 300




