national
-
Flavia și Claudia sunt elevele de la Școala Nr. 18 care reprezintă Sibiul la etapa națională a Olimpiadei de Educație SocialăFlavia Cristescu și Claudia Teriș au obținut locul I la faza județeană a Olimpiadei de Educație Socială, cu un punctaj de 97 de puncte. Fetele sunt eleve la Școala Gimnazială Nr. 18 și au fost pregătite de profesoara Laura Costeiu, -
Parlamentarii vor ca zilele de 6 și 7 ianuarie să fie libere. Reprezentanții mediului de afaceri reacționează: „Este nevoie de moderație”Directorul Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, consideră că este nevoie de moderaţie şi o viziune de ansamblu a tuturor zilelor libere din România şi costurilor asociate acestora, în contextul adoptării de către Parlament a unei legi care prevede acordarea de -
GRAFIC 7,09 milioane de turiști au vizitat Sibiul în ultimii 21 de ani. Am fost în 2022 cu peste 20% sub recordul din 2019Din anul 2002 au vizitat județul Sibiu 7,093 de milioane de turiști, ceea ce înseamnă o medie de 322.400 de turiști pe an. Sibiul a înregistrat un recul al numărului de turiști în 2020, pe fondul restricțiilor provocate de pandemia -
Peste 2.500 de cazuri de COVID 19 la nivel național și 10 deceseÎn ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.599 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 534 mai multe față de ziua anterioară. 462 din cazurile noi din 24 de ore sunt -
Peste 2.200 de cazuri de COVID 19 la nivel național și 9 decesePeste 2.200 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore la nivel național, transmit autoritățile. În același interval de timp au fost prelucrate 1.719 teste RT-PCR și 7.306 teste rapide antigenice. Nouă oameni infectați cu virusul -
Peste 1.000 de cazuri de COVID 19 au fost raportate la nivel național și 21 de deceseÎn ultimele 24 de ore au fost înregistrate, la nivel național, 1.046 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 209 mai puțin față de ziua anterioară. 127 dintre cazurile noi din 24 -
Peste 7.600 de cazuri noi din 32.354 de teste efectuate la nivel naționalPeste 7.600 de cazuri de Covid 19 au fost anunțate la nivel național în ultimele 24 de ore. De asemenea, sunt 68 de decese anunțate (42 bărbați și 26 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință. Din totalul de -
Coronavirus în România: 15.374 de cazuri noi și 125 de pacienți decedați, în ultimele 24 de oreÎn ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.374 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.073 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.914 dintre cazurile noi din 24 de ore -
Firea: Tratamentul pentru proceduri de fertilitate a femeilor, decontat cu 4.500 euroMinistrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a prezentat astăzi un proiect care prevede decontarea procedurilor de fertilitate pentru femeile între 20 şi 45 de ani, în valoare de 4.500 de euro, anunță Agerpres. „Am publicat pe site-ul -
Brăila: Se caută peste 300 de figuranţi pentru filmul Sibiu 89, despre Revoluţia din 1989Echipa de filmare pentru proiectul „Sibiu 89”, un lungmetraj inspirat din evenimentele reale ale Revoluţiei din 1989, care se va filma anul acesta la Brăila, caută peste 300 de persoane dornice să participe la filmări ca figuranţi, anunță Agerpres. „Regizorul -
Bilanț coronavirus în România: 19.371 de cazuri noi și 44 de pacienți decedați, în ultimele 24 de oreÎn ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19.371 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 278 mai puțin decât în ziua anterioară. Totodată, în ultimele 24 de ore au fost -
Peste 4.700 de noi cazuri de COVID 19 la nivel național și 14 decese în ultimele 24 de oreÎn intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate peste 4.700 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, la nivel național. De asemenea, au fost raportate 14 decese. Nu sunt raportate decese anterioare. De la ultima raportare au fost efectuate -
119 – numărul de telefon la care pot fi raportate cazurile de neglijență și abuz asupra copiilorServiciul de Telecomunicaţii Speciale a operaţionalizat numărul unic naţional 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului. Începând de astăzi apelurile care semnalează diferite situaţii care afectează copiii vor putea fi preluate, -
Peste 1.400 de cazuri de COVID-19 au fost raportate la nivel naționalAutoritățile naționale anunță peste 1.400 de infectări cu virusul SARS CoV-2 în ultimele 24 de ore din 10.632 de teste RT-PCR efectuate. De asemenea, au fost raportate 27 de decese (11 bărbați și 16 femei), dintre care unul anterior intervalului -
Rafila: Sperăm ca patogenitatea variantei Omicron să fie redusă şi să trecem uşor peste valul cinci al pandemieiMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, speră ca patogenitatea variantei Omicron a virusului SARS-CoV-2 să fie redusă şi valul cinci al pandemiei să poată fi depăşit „mai uşor” decât cel anterior, relatează Agerpres. „Nu vom putea să oprim creşterea numărului de cazuri, -
Bilanț România, joi: 1.497 cazuri noi și 36 de morți1.497 persoane au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus, iar 36 de pacienți au murit, în ultimele 24 de ore, în țara noastră. Totodată, au fost efectuate 10.848 de teste RT-PCR (4.841 în baza definiției de caz și a -
Crește numărul infectărilor cu SARS CoV-2 la nivel național. Peste 1.200 de noi cazuriAutoritățile naționale anunță 1.271 de cazuri noi de COVID 19, față de 1.144 raportate ieri, 28 decembrie. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.702 de teste RT-PCR. De asemenea, au fost raportate 35 de decese (15 bărbați și -
Timp de două zile, de sărbători, poșta va fi închisă. Programul completPoșta Română va avea un program special, de sărbători. Timp de două zile, subunitățile poștale din toată țara vor fi închise. Iată programul stabilit pentru perioada de Crăciun şi Anul Nou: · În ziua de 24 decembrie 2021, -
Bilanț coronavirus în România: 5.416 de cazuri noi și 303 pacienți decedați, în ultimele 24 de oreÎn ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.416 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Totodată, au fost efectuate 17.114 teste RT-PCR (9.748 în baza definiției de caz și a protocolului medical -
Coronavirus în România: 6.291 de cazuri noi și 397 de pacienți decedați, în ultimele 24 de oreÎn ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.291 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Totodată, au fost efectuate 18.259 de teste RT-PCR (10.350 în baza definiției de caz și a -
Bilanț coronavirus în România: 4.255 de cazuri noi din 25.935 de teste, în ultimele 24 de ore4.255 de persoane au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus, iar 241 de pacienți au murit, în ultimele 24 de ore, în țara noastră. Totodată, au fost efectuate 7.702 teste RT-PCR (4.737 în baza definiției de caz și a -
Coronavirus în România: 6.993 de cazuri noi din 28.209 de teste și 311 decese, în ultimele 24 de oreÎn ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.993 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Totodată, au fost efectuate 9.201 teste RT-PCR (5.855 în baza definiției de caz și a protocolului -
Peste 7.400 de noi cazuri și 427 de decese la nivel naționalAutoritățile naționale anunță peste 7.400 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore. De asemenea, 427 de decese au fost înregistrate de ieri și până astăzi la persoane testate pozitiv pentru virusul SARS CoV-2, dintre care 33 anterioare intervalului -
Peste 12.100 de persoane testate pozitiv și 413 decese înregistrate la nivel național12.106 persoane au fost testate pozitiv în ultimele 24 de ore, la nivel național, dintre care 1.268 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. De asemenea, 413 persoane infectate cu virusul SARS Cov-2 sunt raportate ca decedate. 18 dintre aceste decese -
Record de cazuri noi și de pacienți decedați, în România. 442 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, dublu față de ieri16.473 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.586 de teste RT-PCR (14.434 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.152 la cerere) -
10.400 de noi cazuri de COVID-19 și 211 decese la nivel naționalÎn ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 10.400 de noi infectări cu virusul SARS CoV-2 și 211 decese. Dintre persoanele decedate 193 erau nevaccinate și 18 vaccinate. În acest moment, în spitalele din România sunt internate -
Coronavirus în România: 4.478 de cazuri noi și 73 de decese, în ultimele 24 de ore4.478 de persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar 73 au decadat, în ultimele 24 de ore în România. În acest interval au fost efectuate 19.108 teste RT-PCR (7.782 în baza definiției de caz și a protocolului medical -
11 decese și 1.242 persoane testate pozitiv, la nivel național, în ultimele 24 de oreSunt 1.242 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore și 11 decese raportate, transmit reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. Potrivit acestora, două dintre persoanele decedate nu prezentau și alte boli. De ieri și până astăzi au fost prelucrate -
Peste 1.560 de persoane au fost infectate cu SARS CoV-2 în ultimele 24 de ore, la nivel naționalPeste 1.560 de noi cazuri au fost raportate, la nivel național, în ultimele 24 de ore, transmit autoritățile. De asemenea, au fost anunțare și 28 de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu COVID 19. Un număr de 16.107 teste RT-PCR -
Coronavirus în România: 181 de cazuri noi, 3 decese și 13.340 de teste181 de cazuri noi de coronavirus și trei decese au fost raportate în ultimele 24 de ore în țara noastră. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.451 de teste RT-PCR (1.880 în baza definiției de caz și a -
România se întoarce de la Jocurile Olimpice cu o medalie de aur și trei de argintJocurile Olimpice de la Tokyo s-au încheiat anul acesta pentru România cu o medalie de aur și trei de argint, relatează g4media. Întrucât astăzi nici un sportiv român nu mai participă la competiții, țara noastră și-a încheiat parcursul la Jocurile -
152 cazuri noi de COVID-19 și niciun deces recent au fost raportate la nivel naționalUn număr de 152 de noi infectări cu virusul SARS CoV-2 au fost raportate de autoritățile naționale, ca fiind înregistrate în ultimele 24 de ore. De asemenea sunt trecute cinci decese, însă, cu precizarea că sunt anterioare perioadei, fiind din -
156 de persoane infectate cu SARS CoV-2 și trei decese raportate în ultimele 24 de ore, la nivel naționalAutoritățile naționale raportează 156 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2 și trei decese, înregistrate în ultimele 24 de ore. În spitale mai sunt internate 403 persoane bolnave de COVID – 19, dintre acestea 56 fiind pe Secția -
Coronavirus în România: 170 de cazuri noi din 28.514 testeÎn țara noastră, în ultimele 24 de ore au fost identificate 170 de infectări, din 28.514 teste. În același interval, a fost înregistrat un singur deces. La ATI sunt internați 49 de pacienți. În ultimele 24 de ore au fost -
Coronavirus: 46 de cazuri noi, un deces și 10.973 de teste efectuate în ultimele 24 de ore46 de persoane au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus, iar un pacient a decedat, în ultimele 24 de ore, în țara noastră. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.081 de teste RT-PCR (1.798 în baza definiției -
Mai multe tipuri de înghețată retrase de pe piață. Dacă ați cumpărat una de pe listă, veți fi rambursațiMars retrage de pe piața din România o serie de produse de înghețată, din cauza prezenței oxidului de etilenă prezent la niveluri mai mari decât cele permise de legislația Uniunii Europene, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit -
Grevă pe aeroporturile din Portugalia, duminică. MAI: Sunați înainte să porniți la drumMinisterul Afacerilor Externe le recomandă românilor care vor să plece în Portugalia astăzi să contacteze aeroportul pe care ar trebui să aterizeze. Lucrătorii unei companii care efectuează servicii de manipulare sunt în grevă, afectând activitatea aeroporturilor din Lisabona, Porto, Faro, -
33 de noi cazuri și trei decese au fost raportate la nivel național33 de persoane au fost testate pozitiv la nivel național, în ultimele 24 de ore, anunță autoritățile. De asemenea, au fost raportate trei decese, dintre care unul s-a produs în luna decembrie și a fost raportat acum. 8.713 teste RT-PCR -
58 de cazuri noi la nivel național și 27 de decese raportate58 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate de autorități la nivel național și 27 de decese. Dintre aceste decese, 23 sunt anterioare intervalului de 24 de ore fiind introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de -
Cazurile de COVID din țară continuă să scadă. 90 de decese raportate în ultimele 24 de orePuțin peste 120 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi, la nivel național. De asemenea, sunt anunțare și 90 de decese, dintre care 49 sunt bărbați și 41 femei. Peste 11.600 de teste RT-PCR au fost efectuate în -
Coronavirus în România: 392 de cazuri noi din 10.956 de teste, în ultimele 24 de ore392 de persoane au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, în țara noastră. Totodată, au fost efectuate 5.916 teste RT-PCR (3.212 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.704 la cerere) -
Comisia Europeană a propus reducerea restricțiilor pentru turiștii vaccinați completNoile reguli pe care Comisia Europeană le propune se referă la permiterea accesului turiștilor în țările Uniunii Europene, cu mai puține restricții, relatează economedia.ro. Regulile sunt menite să înlocuiască interdicția generală din prezent ce privește călătoriile neesențiale către UE, care -
Mesajul premierului Florin Cîțu, de Ziua Libertății Presei: „lupta jurnaliştilor pentru adevăr este vitală mai ales acum”În 3 mai este sărbătorită Ziua Mondială a Libertăţii Presei, ocazie cu care premierul României, Florin Cîțu, a transmis un mesaj presei din țara noastră. Premierul spune că lupta jurnaliștilor pentru adevăr este vitală acum „pentru a combate tot ce -
Peste 2.200 de cazuri în ultimele 24 de ore, la nivel național. Număr ridicat de decese2.201 cazuri de COVID-19 au fost înregistrate de autorități, în ultimele 24 de ore. Numărul de decese rămâne ridicat în țara noastră. Alte 154 de persoane și-au pierdut viața din cauza infectării cu SARS CoV-2 de la ultima raportare. În -
Peste 4.100 de cazuri noi de COVID și 87 de decese la nivel naționalÎn ultimele 24 de ore, din peste 21.000 de teste efectuate, PCR și rapide au fost depistate 4.151 de cazuri noi de COVID-19. În același interval, 97 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt -
Ministrul Mediului spune că trebuie luate măsuri în privința populației de urși: A face nimic nu e o soluție!România a luat o decizie total eronată în anul 2016, când a decis să nu mai intervină deloc în populaţia de urşi, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-un interviu acordat AGERPRES. El a precizat că non-intervenţia -
Peste 3.800 de noi cazuri din 16.800 de teste, la nivel naționalPeste 3.800 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) și 111 decese, au fost raportate în ultimele 24 de ore, la nivel național. În spitale sunt internate peste 9.800 de persoane, dintre -
Doar 4.310 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, în toată țara. Scade și numărul celor de la ATIGrupul de Comunicare Strategică anunță că 4.310 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, bilanțul epidemiei de coronavirus ajungând la 608.561, din care 523.829 de pacienți vindecați. În ultimele 24 de


















































