Papa Ioan Paul
-
Un tifon cu urme din sângele Papei Ioan Paul al II-lea va fi purtat într-o procesiune pe străzile BucureștiuluiO relicvă a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, de fapt o bucată de pânză cu urme de sânge, este purtată astăzi într-o procesiune organizată de Arhidieceza Romano-Catolică de București, pe străzile Capitalei, cu ocazia sărbătorii Sfântului. Potrivit unui comunciat -
Vizita Papei Francisc în România. Nu vrea decât mâncare italianăPapa Francisc va opta pentru un meniu mediteraneean – italienesc pe durata vizitei sale în România şi „nu va avea timp să savureze mâncarea românească”, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul Bisericii Catolice din România. Suveranul Pontif va avea -
Papa Francisc vine în România peste cinci luniAdministraţia Prezidenţială a anunţat astăzi că Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Acesta va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, -
Răzvan Suma și Adrian Mantu în concert la Biblioteca ASTRA: „Vă plaCello?”Răzvan Suma și invitatul său, Adrian Mantu, doi dintre cei mai talentați violonceliști români ai prezentului, propun publicului sibian o incursiune nonconformistă în repertoriul pentru violoncel printr-un concert cu totul excepțional, parte din turneul național „Vă plaCello?” Evenimentul va avea -
Spații mentale europeneSfintele Sărbători ale Întrupării Domnului, Botezului și Sfinților Arhidiacon Ștefan, Vasile și Ioan Botezătorul, ne aduc, pe lângă sporul sufletesc, prilejul unui popas din goana zilelor, spre rememorare și reașezarea tuturor încercărilor de peste an… Gravele probleme ale Europei și
-
Coriolan Brad, cetățean de onoare al județului Sibiu, de Ziua NaționalăMedic, fost director al Spitalului județean, veteran de război și activist politic în exil, Coriolan Brad – născut acum 92 de ani la Gura Râului – este primul Cetățean de onoare al județul Sibiu din mandatul de președintă a CJ -
Primul cetățean de onoare în mandatul Danielei Cîmpean: ”am contrazis politica iredentistă maghiară”Medic, fost director al Spitalului județean, veteran de război și activist politic în exil, Coriolan Brad – născut acum 92 de ani la Gura Râului – este prima propunere pentru titlul de Cetățean de onoare al județului făcută în mandatul -
Maica Tereza, canonizată astăzi la Vatican. 100.000 de oameni vor asista la ceremonieMaica Tereza va fi canonizată într-o ceremonie desfăşurată la Vatican duminică, la ora locală 10.30, oficiată de Papa Francisc. În Piaţa Sfântul Petru sunt aşteptate sute de mii de persoane, iar la Calcutta vor avea loc, de asemenea, ceremonii -
BANCUL ZILEI: În avionGeorge W. Bush, Michael Jordan, Papa Ioan Paul al II-lea şi un elev călătoresc cu avionul. Dintr-o dată, pilotul anunţă că motorul s-a defectat şi că va trebui să sară cu paraşuta. Problema este că există doar trei paraşute pentru -
Constantin Necula: Nu biserica a inventat reclama cu turnarea Aghiasmei in bateria automobilului. Imaginea ridicola se vinde bine?Părintele Constantin Necula răspunde astăzi la câteva întrebări care se referă la relațiile dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică, numele credincioșilor ortodocși, dar și una din imaginile cu care religia este luată ”peste picior”: sfințirea obiectelor din jurul nostru.
-
E religia cea mai mare minciuna? Nici macar ateii nu acuza religia de constructie mincinoasa…O întrebare simplă: ”e religia cea mai mare minciună?”. Părintele profesor Constantin Necula încearcă un răspuns la seria de trei întrebări săptămânale propuse de cititorii Turnul Sfatului. Despre raportul dintre numărul preoților și credincioși și posibilitatea unirii Bisericilor creștine, vedeți
-
Este clar: Papa Ioan Paul al II-lea este sfant!Papa Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt de către Biserica Catolică, a anunţat vineri Vaticanul. Papa Francisc a semnat un decret prin care Papa Ioan Paul al II-lea va fi sanctificat, informează CNN. Ioan Paul a fost Papă
-
Statuie uriasa pentru Papa Ioan Paul al II-lea!Cea mai mare statuie din lume a Papei Ioan Paul al II-lea a fost ridicată duminică în ţara sa natală Polonia, informează Daily Mail, citat de Agerpres. Construcţia de culoare albă, care măsoară 14 de metri înălţime, este ridicată în
-
Inalta tradareSfîrșitul de săptămînă ce a trecut ne-a oferit două evenimente mondiale din sfera cea mai înaltă și, totodată, cea mai normală: pe de o parte, căsătoria regală din cea mai veche monarhie a lumii civilizate – este vorba de
-
Semnal editorial – Victor Sebestyen ,1989 prabusirea imperiului sovieticSemnal editorial – Victor Sebestyen ,1989 prăbuşirea imperiului sovietic Moto: „Comunismul este denaturarea unui vis de justiţie” (Adlai Stevenson) La 20 de ani de la căderea zidului Berlinului sau de la Revoluţia română din 1989 planează întrebări majore asupra contextului
-
Toate au un inceput si un… sfarsitMotto: Fiecare moment al vieţii este un nou punct de început care ar trebui sa ne îndeparteze de ceea ce este vechi Citeam zilele trecute in nici nu mai stiu ce ziar, un articol, destul de mare, care-l readucea in











