PAPA
-
Mesajul papei la slujba din duminica Paștelui: Iisus este viu și rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferăPapa Francisc a afirmat că Iisus ”plânge lacrimile celor care suferă”, în omilia pregătită pentru liturghia din duminica Paștelui și care, în absența sa, din cauza convalescenței după infecția respiratorie care l-a afectat recent, a fost citită de cardinalul Angelo -
Papa Francisc: ”Trăim al treilea război mondial (…) Trebuie să ne îndepărtăm de tiparul obişnuit conform căruia Scufiţa Roşie era bună şi lupul era rău”Papa Francisc a declarat că ”trăim al treilea război mondial” şi că războiul din Ucraina în urma invaziei Rusiei ”a fost poate într-un fel provocat sau nu a fost împiedicat”, potrivit transcrierii unei conversaţii pe care a avut-o în urmă -
”Nu duceţi Umanitatea la distrugere, vă rog”. Papa Francisc cere ”negocieri adevărate” pentru o încetare a focului în UcrainaPapa Francisc a cerut duminică să se desfăşoare „negocieri adevărate” care să permită ajungerea la „o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă” în Ucraina şi a invitat „responsabilii naţiunilor” să nu ducă „Umanitatea la distrugere”, transmite Agerpres, care citează -
Papa Francisc afirmă că ar putea face o vizită la KievPapa Francisc a declarat sâmbătă că ar putea face o vizită la Kiev, transmite Agerpres, care citează Reuters. Întrebat de un reporter care îl însoţea la bordul aeronavei Vaticanului dacă are în vedere să răspundă invitaţiei autorităţilor civile şi religioase -
Papa Francisc, mesaj de Bobotează: Există lideri în societate care seamănă moarte şi ucid oameni nevinovaţiOamenii nu trebuie să închidă ochii în faţa nedreptăţii, a pledat papa Francisc, joi, în mesajul său de Bobotează, informează Agerpres, care citează DPA. „Încă există lideri în societate care seamănă moarte şi ucid oameni nevinovaţi”, a declarat suveranul pontif, -
Papa şi-a anulat tradiţionala vizită de Anul Nou la ieslea amenajată în Piaţa Sfântul PetruPapa Francisc şi-a anulat vizita de Anul Nou de la ieslea amenajată în piaţa Sfântul Petru, unde urma să se întâlnească cu credincioşii, din cauza riscurilor legate de contaminarea cu noul coronavirus, a anunţat joi Vaticanul, transmite AFP, citat de -
Papa Francisc, mesaj de Paște: ”Dumnezeu poate să construiască o operă de artă, chiar şi din resturile prăfuite ale umanităţii noastre”Suveranul Pontif i-a îndemnat pe credincioși la slujba oficiată la Vatican, sâmbătă seara, să nu își piardă speranța „în aceste luni întunecoase de pandemie”. Anul trecut, Papa Francisc a vorbit despre reducerea sau chiar anularea datoriei țărilor sărace. „La ceas -
Mesajul pascal transmis de Papa Francisc. Cere anularea datoriilor țărilor săracePapa Francisc a vorbit astăzi, în cadrul mesajului său pascal, despre terorism, datorii externe, solidaritate europeană, migrație și criza mondială provocată de noul coronavirus. Papa a propus reducerea şi chiar anularea datoriei ţărilor sărace. Suveranul Pontif a susţinut „relaxarea sancţiunilor -
Un tifon cu urme din sângele Papei Ioan Paul al II-lea va fi purtat într-o procesiune pe străzile BucureștiuluiO relicvă a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, de fapt o bucată de pânză cu urme de sânge, este purtată astăzi într-o procesiune organizată de Arhidieceza Romano-Catolică de București, pe străzile Capitalei, cu ocazia sărbătorii Sfântului. Potrivit unui comunciat -
A apărut prima ediție a revistei Centrului de Studii Globale. GeoPolBriefProfilul noului președinte al Ucrainei, proiecții pentru activitatea Parlamentului European în perioada 2019-2024, felurile în care Papa Francisc poate influența viitorul Europei, o analiză despre proiectul armatei europene sunt câteva din subiectele propuse în primul număr al revistei GeoPolBrief, editată -
Un preot a găsit 5000 de euro într-o toaletă, în timpul vizitei Papei la BlajUn preot invitat la ceremoniile oficiate duminică de Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj a găsit în toaleta pentru VIP-uri un plic în care erau 5.000 de euro. Preotul a predat banii Poliției, iar până joi aceștia nu fuseseră revendicați, -
VIDEO Papa Francisc a ajuns printre sibieni: ”m-a impresionat că s-a dus și spre ceilalți angajați”În drumul său spre Câmpia Libertății din Blaj, Papa Francisc a aterizat la Sibiu, de unde și-a continuat drumul cu mașina. La aeroport l-au așteptat autoritățile locale, care s-au arătat impresionate de cordialitatea Suveranului Pontif. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, prefectul -
Papa Francisc în fața a sute de mii de români: ”Aici, lângă voi, se simte căldura de a fi în familie”Peste 80.000 de credincioși l-au ascultat pe Papa Francisc la Șumuleu Ciuc, în dimineața zilei de sâmbătă. Alți peste 150.000 l-au așteptat la Iași, în cea de-a doua zi a istoricei vizite a Suveranului Pontif. Duminică, Papa Francisc se va -
CFR introduce tren Sibiu-Blaj special pentru vizita PapeiCFR Călători anunță o serie de modificări în circulația trenurilor cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, inclusiv o legătură directă Sibiu-Blaj. În perioada desfăşurării călătoriei apostolice a Papei Francisc în România, CFR Călători informează că are în circulaţie capacitatea -
Papa Francisc vine în România peste cinci luniAdministraţia Prezidenţială a anunţat astăzi că Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Acesta va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, -
Iohannis, în vizită la VaticanÎn această seară, președintele Klaus Iohannis și alți șefi de state și guverne din Europa au fost primiți la Vatican, de Papa Francisc. Sâmbătă, la Roma, vor fi sărbătoriți 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, momentul -
Papa Francisc: Crăciunul a fost luat ostatic de materialismPapa Francisc a oficiat mesa de Crăciun sâmbătă seara, Suveranul Pontif îndreptându-şi gândurile către copiii aflaţi în dificultate, care suferă înfometarea şi pericolul în teatrele de război ale lumii, mai ales în Siria, dar şi către marginalizaţi şi refugiaţi, informează

















![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2019/05/tren-gara-sibiu-non7.jpg)


