Partidul Popular Maghiar
-
Tupeu de partid: Să ai chirie 200 de lei și să nu plătești de patru luniALDE Sibiu nu și-a mai plătit chiria pe cele două sedii pe care le are închiriate de la Urbana de patru luni. La fel și Partidul România Unită. Partidul Popular Maghiar stă ceva mai bine: n-a mai plătit chiria de -
Alegeri în Spania 2019. Socialiştii câştigă scrutinul parlamentar anticipatDupă numărarea a peste 99% din voturi, Partidul Socialist al premierului Pedro Sanchez a câştigat alegerile parlamentare anticipate desfăşurate duminică în Spania, obţinând 123 de locuri în Parlament, insuficiente, însă, pentru a avea majoritate, potrivit Euronews, citat de Mediafax. Pedro -
Pact pentru autonomia Ținutului SecuiescCele trei formaţiuni politice maghiare din România, UDMR, PPMT şi PCM, vor semna, luni, la Cluj-Napoca, o luare de poziţie comună în vederea alinierii conceptelor de autonomie, transmite Mediafax. Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că -
Cât au cheltuit partidele în campania electorală. FDGR a ajuns la 32 mii de euroAutoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat astăzi publicității lista cu cheltuielile înregistrate de formațiunile politice în campania electorală pentru alegerile locale. Datele sunt cele raportate până în 29 mai, iar partidul cu cei mai mulți bani cheltuiți este PNL. Liberalii -
Primăria Sibiu împarte patru sedii de partid. Pentru PPU, PPMT, PFDIN și BUNNu mai puțin de patru partide vor primi spații publice de la Primăria Sibiu, spre închiriere, pentru funcționarea organizațiilor județene, dacă aleșii locali vor încuviința prin vot acest lucru, în ședința de joi. Potrivit proiectelor de hotărâre aflate pe masa -
Ariton despre plecarea la Miscarea Populara: In acest moment, sigur nu plecPresa centrală a scris despre organizația PDL Sibiu că ar putea pleca în Mișcarea Populară, după ce va fi înregistrată ca organizație politică. Gandul.info a scris că potrivit unor surse democrat-liberale, primul pas ar fi plecarea bucată cu bucată
-
Sibiul poate deveni capitala regionala in Transilvania de Sud, sustine PPMTPartidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) propune, ca formă de regionalizare, o împărţire în trei regiuni istorice mari – fostele principate Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, divizate în 14 regiuni integrate, a afirmat, marţi, preşedintele formaţiunii, Toro T. Tibor. "În
-
USL stabileste viitorul guvernator al regiuniiJudețul Sibiu este pe locul trei ca număr de locuitori în Regiunea Centru, după județele Brașov și Mureș, iar în stabilirea viitorului guvernator al zonei votul va fi principalul criteriu. În cazul în care se va stabili că viitorul guvernator
-
Alegeri parlamentare: concurenta de 5,33 pe un loc48 de candidați luptă în județul Sibiu pentru un loc în Parlamentul României. Cei 48 de candidați au nouă locuri în întreaga circumscripție Sibiu, iar cel mai ”aglomerat” colegiu este colegiul 3 de la Senat unde sunt șapte candidați.
-
Ei sunt candidatii de la parlamentare. BEJ a publicat lista candidaturilor acceptateBiroul Electoral de Circumscripție nr. 34 Sibiu a transmis astăzi lista candidaților pentru alegerile parlamentare ce se vor desfășura în 9 decembrie. Au fost acceptate 48 de candidaturi, iar două au fost respinse. Candidaturi acceptate: UDMR CAMERA DEPUTATILOR:
-
Cod rosu de panica politicaE Săptămâna Mare. S-ar cuveni să trecem pe linia moartă politica, de la A la Z, măcar într-o săptămână sfântă. Și așa aș face dacă n-ar fi an electoral. Dacă anul acesta nu s-ar decide viitorii patru pentru fiecare dintre
-
Trist dar adevaratPD-L si Traian Basescu au trecut din prezent la capitolul istorie. Partidul stat al ultimilor opt ani se va lupta strans cu UDMR si Partidul Popular pentru procentele minoritare. PSD va reinstaura dictatura din momentele de trista amintire cand lui
-
Varianta PDL din Spania a castigat clar alegerilePartidul Popular, aflat în prezent în opoziţie, a obţinut majoritatea absolută în urma scrutinului parlamentar desfăşurat în Spania, conform unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne. Potrivit sondajelor de tip exit-poll difuzate de postul public de televiziune (TVE), Partidul







