Partidul România Unită
-
Tupeu de partid: Să ai chirie 200 de lei și să nu plătești de patru luniALDE Sibiu nu și-a mai plătit chiria pe cele două sedii pe care le are închiriate de la Urbana de patru luni. La fel și Partidul România Unită. Partidul Popular Maghiar stă ceva mai bine: n-a mai plătit chiria de -
A început campania pentru europarlamentare. Cine sunt sibienii de pe listeAstăzi a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Pentru cele 33 de locuri alocate României în Parlamentul European vor concura 13 formaţiuni politice şi trei independenţi. Pe 25 mai, la ora 7,00, campania electorală se va încheia, iar cei peste -
Criză în politica sibiană. Partidele acuză șocul alegerilorPrimarii social-democrați au pornit o răzmeriță internă prin care cer decapitarea organizațiilor municipale Sibiu și Mediaș, dar și a conducerii organizației județene. În PMP, după fuziunea cu UNPR nu a fost deloc liniște, iar după alegeri conducerea județeană a fost -
Fostul deputat Gheorghe Frăticiu s-a retras din politică. ”E momentul să fac un pas în spate, să-mi dedic mai mult timp familiei, lecturii, muzicii”Deputat de Sibiu în legislatura 2012 – 2016, Gheorghe Frăticiu și-a anunțat retragerea din politică. După ce anul trecut și-a dat demisia din PSD, fostul deputat s-a înscris în Partidul România Unită (PRU), iar acum a anunțat că nu mai -
Rateu cu poarta goalăMai sunt trei zile. Iar rezultatul e previzibil. Nu trebuie să fii Mafalda ca să vezi rateul gigant pe care l-a dat dreapta politicii românești. Și nici un foarte fin analist politic ca să deslușești campania extrem de eficientă făcută
-
Cine candidează la parlamentareDupă un vot pe colegii uninominale, acum patru ani, în urma căruia am depășit recolta de aleși în Parlament, la sfârșitul acestui ani suntem chemați din nou la urne pentru a ne decide aleșii în legislativ. De această dată, ne -
Ioan Axente și Gheorghe Frăticiu. PRU Sibiu a depus lista de candidațiPartidul România Unită (PRU) Sibiu a depus luni dosarele necesare înscrierii în cursa pentru Parlamentul României. La Senat lista este deschisă de către deputatul ex-PSD, Axente Ioan, preşedintele partidului, iar la Camera Deputaţilor de către deputatul ex-PSD, Frăticiu Gheorghe. Lista -
Doar jumătate din cei 12 parlamentari de Sibiu și-au menținut partidulDin cei opt deputați și patru senatori de Sibiu, doar șase au rămas în cadrul partidului pe listele căruia au fost votați la alegerile din 2012. Majoritatea covârșitoare a celor care n-au trădat sunt liberali: Ioan Tămâian, Mircea Cazan, -
PSD Sibiu rămâne cu un singur parlamentar: Viorel Arcaș, rămas fără organizațieDupă deputatul Gheorghe Frăticiu plecat la Partidul România Unită, astăzi a fost anunțată încă o demisie din PSD Sibiu: deputatul Ioan Axente. Acesta a luat la fel ca și colegul său drumul PRU. ”Partidul România Unită îşi creşte „zestrea” de -
Prima mișcare a lui Gheorghe Frăticiu în PRU. A semnat pentru PontaNumele fostului social-democrat Gheorghe Frăticiu, înscris în Partidul România Unită (PRU), apare pe o listă de semnături a parlamentarilor care susțin numirea lui Victor Ponta pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. Victor Ponta și-a dorit funcția după ce Valeriu Zgonea -
Alegeri pentru nouăÎn urmă cu două, trei luni, lucrurile erau destul de clare: liberalii pregăteau în tihnă candidaturile, social-democrații stăteau la fel de liniștiți și numărau oamenii pentru listele de la Senat și Camera Deputaților, UNPR-iștii încă așteptau izbăvirea lui Oprea pentru
-
Frăticiu a demisionat din PSD. ”Bine ai venit Gheorghe Frăticiu. De astăzi suntem mai puternici”Deputatul Gheorghe Frăticiu a demisionat din PSD și s-a înscris în Partidul România Unită (PRU), formațiune politică al cărei lider de Bogdan Diaconu. „Bine ai venit, Gheorghe Frăticiu! De astăzi Partidul România Unită mai are un parlamentar. Deputatul (PSD Sibiu) -
Rezultate parțiale, Consiliul Județean. FDGR, praf în județ: 4,51%După numărarea finalizată în 92 de secții de votare din cele 340, cât sunt în total, FDGR are pentru Consiliul Județean doar 4,51%. PNL are 43,47%, iar PSD 37,69%. Conform acestor date, un alt partid, în afara celor trei, nu -
Cât au cheltuit partidele în campania electorală. FDGR a ajuns la 32 mii de euroAutoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat astăzi publicității lista cu cheltuielile înregistrate de formațiunile politice în campania electorală pentru alegerile locale. Datele sunt cele raportate până în 29 mai, iar partidul cu cei mai mulți bani cheltuiți este PNL. Liberalii -
Lista candidaților. Cei 245 care vor la primărie245 de sibieni și-au depus candidatura pentru funcția de primar pentru una din cele 64 de localități din județ. PNL are cu cei 63 de candidați cei mai mulți dintre toate partidele care s-au înscris în această cursă electorală. PSD -
Averile candidaților la Primăria Sibiu. Un independent e cel mai înstărit11 candidați aspiră la fotoliul de primar al Sibiului la alegerile din 5 iunie. Dintre aceștia, doar la unul singur a ajuns la București, la Agenția Națională de Integritate, dosarul cu declarația de avere. E vorba de candidatul independent Ana -
15 candidați la Primăria Sibiu. Și o surpriză: Teodor TulpanPână în această dimineață au fost validate candidaturile a 15 candidați care vor să ocupe fotoliul de primar al municipiului Sibiu, după alegerile din 5 iunie. Pe lângă reprezentanții partidelor parlamentare, și-au anunțat candidatura la alegerile locale trei candidați independenți, dar și

















