Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
-
Facultatea de Teologie din Sibiu și-a sărbătorit hramul. De ce tinerii aleg să studieze teologiaSfânta Liturghie, o sesiune de comunicări științifice, înmânarea unei distincții de către ÎPS Laurențiu Streza și o agapă frățească la cantina Arhiepiscopiei Sibiului au fost evenimentele prin care s-a marcat Hramul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, care activează -
Ultimele detalii despre vizita Papei în România, inclusiv la SibiuPreședintele Klaus Iohannis îl va însoți pe Papa Francisc în cea mai mare parte a vizitei sale prin România, inclusiv la Sibiu. Programul vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc poate fi consultat aici. Guvernul va adopta, în şedinţa de joi, o ordonanţă -
Peste 2000 de copii și nevoiași vor mânca la cantina de la Goga. Patriarhul Daniel a sfințit loculCantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului, amenajată la demisolul Școlii Gimnaziale nr. 15 din Sibiu, a fost inaugurată astăzi, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Locația va avea dublu rol – de cantină școlară dar și cu -
Funeraliile Reginei Ana. Ultimele omagii, în Piaţa Palatului din Bucureşti, urmate de înmormântarea de la Curtea de ArgeşSâmbătă este zi de doliu în România cu ocazia funeraliilor Reginei Ana. O serie de ceremonii religioase au loc în ceastă dimineaţă la Palatul Regal din Capitală, dar şi în Piaţa Palatului, iar sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei va -
Patriarhul Daniel le ureaza romanilor sa aiba parte de ani multi si binecuvantati, cu sanatate, mantuire, pace si bucurieLa începutul lui 2015 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, urează românilor ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precizând că în noul an îşi doreşte intensificarea vieţii spirituale şi a misiunii pastorale a BOR
-
Mesajul Patriarhului BOR Daniel catre familiile indoliate in urma accidentului de la MalancravPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române a ținut să transmită luni un mesaj, printr-un comunicat de presă, familiilor îndoliate ale celor opt militari morți în urma tragicului accident aviatic din județul Sibiu. ”Îndurerate familii, Cu multă tristețe am aflat vestea trecerii neașteptate
-
Vadim Tudor sustine ca s-a politizat canonizarea lui Saguna intrucat Basescu a vorbit in bisericaLiderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, sâmbătă, după canonizarea Mitropolitului Andrei Şaguna, că reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au politizat evenimentul întrucât i-au permis preşedintelui Traian Băsescu să ia cuvântul în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde a avut loc ceremonia. Preşedintele
-
Strada Mitropoliei se inchide traficului. Intrare de gala pentru PF DanielA mai rămas doar o zi până la ceremonialul deosebit pregătit de Mitropolia Ardealului şi Patriarhia Română cu ocazia canonizării Mitropolitului Andrei Şaguna. Conform programului prezentat de organizatori, vineri şi sâmbătă strada Mitropoliei va fi mai mult închisă traficului iar
-
Mitropolitul Saguna a fost deshumat. Sibienii se pot ruga la el in Catedrala MitropolitanaPreşedintele Traian Băsescu şi PF Patriarh Daniel sunt doar doi din sutele de oaspeţi de seamă aşteptaţi săptămâna aceasta la Sibiu, la ceremonia de canonizare a Mitropolitului Andrei Şaguna. Puţină lume ştie însă că pentru acest eveniment osemintele Mitropolitului Şaguna
-
Enciclopedia Ortodoxiei Romanesti se lanseaza la SibiuBiserica Ortodoxă Română va lansa săptămâna viitoare la Sibiu Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti. Evenimentul va avea loc miercuri, 17 martie, de la ora 17:00, în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu. „Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti” (Editura






