Pentru Merit
-
Directorul TNRS și președintele FITS, Constantin Chiriac, împlinește astăzi 62 de aniActorul Constantin Chiriac își serbează ziua de naștere, împlinind 62 de ani, timp în care a jucat în 40 de spectacole de teatru. A susținut one-man show-uri și recitaluri de poezie în peste 50 de țări. Este președinte al Festivalului -
Maia Morgenstern vine în Sibiu în cadrul conferințelor FITSMaia Morgenstern a fii prezentă în Sibiu vineri, 27 septembrie la prima conferință specială FITS. În cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2019 actrița a fost onorată cu o stea pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății. Maia Morgenstern -
Alpinistul Zsolt Torok a fost decorat post-mortem de Klaus IohannisPreşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Torok. „În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru importantele performanţe sportive obţinute de-a lungul timpului, pentru determinarea şi pasiunea cu care şi-a desăvârşit poziţia de alpinist la -
FOTO Sibiul are șase stele noi. Maia Morgenstern: „Faptul că e o stea pe pământ este bine”Șase noi stele au fost inaugurate în această seară, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, pe Aleea Celebrităților. Numele noi introduse sunt: Michael Thalheimer, Stain Lai, Sidi Larbi Cherkaoui, Pippo Delbono, Emmanuel Demarcy-Mota și Maia Morgenstern. Aleea -
Maia Morgenstern și alte cinci personalități primesc câte o stea pe Aleea CelebritățilorGala Celebrităților 2019, care va avea loc în 22 iunie, de la ora 19:00, la Filarmonica de Stat din Sibiu, îi sărbătorește pe cei șase artiști care primesc stele pe Aleea Celebrităților, dar și personalitățile care vor fi distinse cu -
Constantin Chiriac a fost decorat cu cel mai înalt ordin japonez acordat cetățenilor străiniConstantin Chiriac, actor și director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a fost decorat de către Guvernul Japoniei cu „Ordinul Soarelui Răsare”, decorație conferită pentru contribuția adusă la promovarea culturii -
A murit un cetățean de onoare al Sibiului. Hermann Richard SchmidtFost inspector școlar general, director al Liceului Brukenthal, director adjunct la Liceul ”Gheorghe Lazăr”, Hermann Richard Schmidt a încetat din viață săptămâna trecută, la vârsta de 91 de ani. Înmormântarea va avea loc marți, la Cimitirul Municipal, iar de luni -
Actrița Melania Ursu, născută la Sibiu, s-a stins din viațăCunoscuta actriță clujeancă Melania Ursu s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, au anunțat marți reprezentanții Teatrului Național Cluj-Napoca, potrivit Agerpres. Melania Ursu s-a născut în 16 iunie, la Sibiu și a urmat cursurile Institutului de Artă -
Pensiile foştilor mari campioni ai Sibiului. Cât primesc de la stat: 6000 lei/lună, cea mai mare rentă viagerăLegea Sportului prevede ca sportivii care au cucerit medalii la Campionatele Mondiale, Europene sau la Jocurile Olimpice au dreptul de a solicita rentă viageră, pentru acest lucru fiind obligaţi să se retragă din activitate. Pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului -
1937 – Incepe vacanta autoritatilor publice1955 – S-au deschis lucrările celui de-al II-lea Congres al PMR. 1959 – S-au sărbătorit 15 ani de la apariţia ziarului „Flacăra Sibiului”. 1964 – Corul întreprinderii poligrafice împlineşte 80 de ani de activitate 1966 – Întreprinderile sibiene şi-au îndeplinit
-
Johannis despre decoratia de la Basescu: "Recunoaste ca si primarii fac ceva bun"Primarul Sibiului, Klaus Johannis a declarat astăzi că se simte onorat de distincția cei îi va fi înmânată de președintele României, Traian Băsescu. ”În primul rând, vreau să remarc că mă simt onorat de această distincție și în al
-
Basescu il va decora pe Johannis. Primarul nu comenteazaPreşedintele Traian Băsescu îl va decora pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, pentru eforturile depuse în activitatea de primar de-a lungul mandatelor sale. Johannis nu a dorit să comenteze gestul președintelui, deoarece încă nu a primit o înștiințare oficială.











