Peste Pădure
-
Oficial avem al doilea focar de pestă porcină. Sibianul care a adus boala s-ar fi plimbat prin județ cu portbagajul plin de carne infestatăÎn timp ce autoritățile sibiene își dau cu părerea și se uită unii la alții citind din regulamente și legi, pesta porcină africană ia amploare în județul Sibiu. Comitetul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit astăzi în sala mare -
Pești piranha prinși într-un lac din MaramureșUn pescar din nordul țării a avut surpriza să prindă în undiță un pește piranha originar din America de Sud. Autoritățile din judeţul Maramureş sunt în alertă, după ce un pescar a prins un peşte piranha în apele barajului Firiza din -
La Dobrun, pe terasă. Specificul românesc care nu se mai schimbăChiar dacă a trecut printr-un incendiu care a dus la un nou La Dobrun, restaurantul de pe strada cu același nume nu face parte din rândul celor în care schimbările de meniu țin pas cu sezonul. De fapt, La Dobrun -
FOTO-VIDEO Braconieri profesioniști din Vâlcea prinși pe Olt. Ce spune PolițiaAngajații și voluntarii AJVPS Sibiu, însoțiți de poliție, au prins în cursul nopții trecute patru braconieri din județul Vâlcea în timp ce scoteau aproape o jumătate de tonă de pește din râul Olt. Actualizare: Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului -
FOTO-VIDEO Populare cu peste 1,5 tone de crap de OltAJVPS a desfășurat luna trecută o amplă acțiune de populare a râului Olt, în județul Sibiu, cu peste 1,5 tone de crap. Aceasta este prima acțiune de acest gen din acest an organizată de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor -
FOTO-VIDEO Acțiune anti-braconaj pe Olt, la ColunAngajații și membrii AJVPS Sibiu au desfășurat noaptea trecută o acțiune împotriva braconajului, o plasă pe peste 200 de metri fiind scoasă din Olt. Acțiunea a demarat ieri în jurul orei 22:00. Reprezentanții Filialei Pescarilor fost informați cu privire la o prezență suspectă -
Tour-managerul trupei Vunk păzește Oltul de braconieri și strânge gunoaie la Sibiu. ”E singurul loc din țară rămas…”E bucureștean sută la sută și pasionat de pescuit. În cea mai mare parte a timpului pregătește concerte și colindă țara în lung și lat cu trupa Vunk. Iar când are timp liber merge la pescuit. E membru în Asociația -
FOTO-VIDEO Acțiune împotriva braconajului pe Olt. Zeci de kg de pește eliberatFiliala Pescarilor Sibiu a desfășurat în cursul nopții trecute o acțiune împotriva braconajului pe râul Olt, în județul Sibiu. În cursul acestei dimineți, în jurul orei 5:30, angajații Filialei au reușit să depisteze câteva plase, de diferite calibre, care însumau -
Invitație la masa cu lipovenii de la Mila 23Lipoveni din comuna Mila 23, județul Tulcea, vin de marți în Muzeul Astra pentru a le pregăti sibienilor pește la plitkă, printre alte bunătăți culinare din Deltă. Totodată, lipovenii vor face demonstrații de meșteșuguri locale. Vor repara plase şi lotci -
Latura nevăzută a unei acțiuni anti-braconaj. Telefonul: Zbrr! „Salut, vezi că azi vin oltenii! Posibil pe Racovița”Conducerea Filialei Pescarilor Sibiu a desfășurat zilele trecute o acțiune ani-braconaj pe râul Olt. Nimic deosebit până aici, astfel de acțiuni au loc săptămânal sau la câteva zile. Acțiunea a durat însă aproape zece ore și a presupus ca angajații -
Am fost în control cu Protecția Consumatorului la Carrefour. Ce trebuie să știm când cumpărăm carneComisariatul pentru Protecția Consumatorului Sibiu a făcut astăzi o serie de controale la marile magazine din Sibiu, în două cazuri inspectorii acceptând să ia și presa după ei. O echipă s-a deplasat la supermarketul Penny Market de pe Șoseaua Alba -
Reguli noi pentru pescuitul recreativ în județul Sibiu. Intră în vigoare din 2017Filiala Pescarilor Sibiu a prezentat noul regulament privind pescuitul recreativ și sportiv în apele administrate din județul Sibiu. Spre deosebire de anii trecuți, noile reglementări vizează o mai mare implicare a pescarilor sibieni în protejarea mediului înconjurător și a peștilor. -
La Turnu Roșu oamenii încalcă legea sub nasul polițieiLa orice oră din zi mergi, adesea și din noapte, pe podul peste Olt de la Turnu Roșu se încalcă legea. Totul cu buna știință a polițiștilor din localitate, care au mai și făcut sesizare la București pentru a permite -
VIDEO – Încă un braconier cu plase de un km pe Olt. Filiala Pescarilor: Ne luptăm cu morile de vânt, bunul statului este prăduit și nimănui nu-i pasă!Angajații Filialei Pescarilor Sibiu au scos noaptea trecută din râul Olt, în zona localității Glâmboaca, o plasă de peste un kilometru lungime și au eliberat înapoi în apă peste o sută de kilograme de pește. Peștii care au supraviețuit. Acțiunea s-a -
Taxi de la 942 abandonat pe malul Oltului. Șoferul a fugit în tufeAngajații Filialei de Pescuit Sibiu au desfășurat azi-noapte o acțiune anti-braconaj pe râul Olt. Braconierii au reușit să fugă în beznă, în ultima clipă, abandonând pe malul apei mai multe plase ilegale de pescuit, în care erau prinși pești, precum -
FOTO – VIDEO Zeci de kilograme de pește eliberat pe Olt. Din plasele braconierilorFiliala Pescarilor Sibiu a desfășurat marți seară o ampla acțiune anti-braconaj pe râul Olt, cu sprijinul Jandarmeriei Sibiu. Sute de metri de plase ilegale au fost descoperite în zona localității Porumbacu de Jos, din care au fost eliberate cantități mari -
Rezultatul a zece ore de pândă, în beznă, târâș pe arătură: Trei braconieri din Vâlcea prinși cu un km de plasă pe OltAngajații Filialei Pescarilor Sibiu au petrecut noaptea trecută pe un teren agricol din vecinătatea barajului pe Olt de la Arpașu, pândind și reușind să prindă asupra faptei trei braconieri din județul Vâlcea cu șapte saci de pește și plase ilegale. -
Braconier din Sibiu prins 12 kg de pește capturat la curent continuuÎn cursul nopții trecute polițiștii Postului de Poliție Ciugud, din județul Alba, au prins un sibian, însoțit alți patru bărbați, din județul vecin, în timp ce se întorceau de la braconaj pe râul Mureș. Polițiștii au oprit în trafic o -
(P) Astra Film Festival 2015 a debutat luni seară cu o premierăCea de-a XXII-a ediție a Astra Film Festival a debutat luni seară, de la ora 18:00, la Sala Thalia, cu spectacolul de teatru documentar Double Bind, de Kincses Réka şi Alina Nelega al Teatrului Național din Târgu Mureș. Double Bind este -
Astra Film Sibiu 2015: 7 zile de evenimente cinematografice, teatru, concerte și dezbateriÎn premieră, Astra Film Festival se deschide luni, 5 octombrie 2015 (ora 18:00, Sala Thalia) nu cu un film, ci cu spectacolul de teatru documentar Double Bind de Kincses Réka şi Alina Nelega al Teatrului Național din Târgu Mureș. Double -
Editia aniversara 20 de ani de Astra Film Festival a adus in patru sali de proiectii 80.000 de spectatoriAstra Film Festival 2013, ediţia aniversară de 20 de ani, a ajuns la final. Timp de şapte zile, Sibiul a devenit capitala internaţională a filmului documentar: proiecţii, concerte, expoziţii, conferinţe, masterclass-uri. Sărbătoarea filmului s-a resimţit şi în afara sălilor de
-
GOOGLE SI CREIERUL MONDIAL in deschidere la ASTRA FILM FESTIVAL 2013Luni, 14 octombrie 2013, începe Astra Film Festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19:00 va fi proiectat, în premieră în România, filmul Google şi creierul mondial, în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire
-
GOOGLE si CREIERUL MONDIAL in deschidere la ASTRA FILM FESTIVAL 2013Luni, 14 octombrie 2013, începe Astra Film Festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19:00 va fi proiectat, în premieră în România, filmul Google şi creierul mondial, în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire






















