Pieței Cibin
-
Primul automat de vânzare a echipamentelor de protecție a fost amplasat în Piața CibinCompania sibiană Visto International a amplasat primul automat ”vending” prin intermediul căruia sunt puse în vânzare echipamentele de protecție necesare în contextul actualei epidemii. Primul astfel de vendomat a fost amplasat în Piața Cibin, în zona standurilor cu flori. De -
FOTO Înghesuială prin piețe: ”Unii oamenii, din păcate, nu vor întotdeauna să asculte”În piețele agroalimentare ale Sibiului apar, punctual, situații în care se formează aglomerări de oameni, interzise în acest moment prin ordonanțe militare. Angajații Piețe Sibiu SA, sprijiniți de polițiștii locali, spun că astfel de situații apar din cauza unor sibieni -
O nouă ordonanță militară. Piețele agroalimentare rămân deschiseMinistrul Agriculturii, Adrian Oros, anunţă autorităţile vor adopta o nouă ordonanţă militară în care va fi prevăzută obligativitatea de redeschidere a pieţelor, astfel încât micii agricultori să poată să îşi vândă marfa. Oros spune, de asemenea, că ministerul de resort -
Circuite speciale în piețele Sibiului pentru cine vrea să cumpere carne de mielSC Piețe Sibiu SA anunță că sibienii vor putea achiziționa cu ocazia Sărbătorilor Pascale carne de miel din piețele agroalimentare ale orașului. Reprezentanții piețelor sibiene spun că, în urma consultărilor cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, -
Prețurile din piețele Sibiului, disponibile online. ”Vrem să știe oamenii ce găsesc și cât costă, să-i ajutăm”Începând de joi Piețe Sibiu SA postează online prețurile la principalele produse care se găsesc pe tarabe, astfel încât sibienii să știe înainte de a ieși din case ce găsesc și cât costă. Teodor Birț, directorul SC Piețe Sibiu SA -
Birț, după decizia de închidere a mall-urilor: piețele rămân deschiseÎn calitate de președinte al Asociației Administratorilor de piețe din România, Teodor Birț anunță că piețele agro-alimentare din Sibiu, dar și din alte părți ale țării, vor rămâne deschise. Anunțul vine la o zi după cel al autorităților centrale, care -
Târgul Obor și piețele Sibiului rămân deschise. Birț: Am luat toate măsurile posibile. Dacă nu se închide un mall, de ce am închide noi?Conducerea SC Piețe Sibiu SA anunță că nu va închide în perioada imediat următoare Târgul Obor și piețele Sibiului, de tema coronavirusului. Reprezentanții societății au explicat pentru Turnul Sfatului că au urmărit cu atenție recomandările oficiale și aplică toate măsurile -
Autoritățile sibiene și comercianții anunță scumpiri în piețePrimăria Sibiu a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre locală privind majorarea tarifelor practicate de Piețe Sibiu SA. Comercianții din cele mai mari piețe ale Sibiului că dacă vor trebui să plătească mai mult pentru a-și vinde produsele, diferența -
Primăria semnează contractele de finanțare pentru al doilea mare parc al orașului și pentru prima linie electrică de transportAdministrația locală a Sibiului anunță faptul că în a doua parte a acestei săptămâni vor fi semnate contractele de finanțare nerambursabilă pentru două proiecte majore în oraș. Este vorba de amenajarea unui nou parc în capătul străzii Islazului, în cartierul -
Investițiile serviciilor din Sibiu: de la extinderea supravegherii video prin oraș, la un nou liceuBugetul adoptat pentru anul în curs la Sibiu include, defalcat, și bugetele alocate celor 17 servicii și instituții subordonate Consiliului Local. De la Poliția locală, care cere bani pentru studierea extinderii sistemului de supraveghere video în oraș, la Serviciul de -
PRO România – filiala Sibiu: Piețele Sibiului nu sunt adaptate cerinţelor şi vremurilorOrganizația județeană a partidului PRO România atrage atenția, într-un comunicat de presă remis miercuri, că în scopul desfăşurării unui comerţ civilizat și asigurarea protecţiei populaţiei din punct de vedere a igienei susține necesitatea efectuării de investiții în proiecte de modernizare -
FOTO – Zeci de sibieni s-au înghesuit la deschiderea magazinului Q HouseVinerea trecută a fost inaugurat în vecinătatea Pieței Cibin magazinul Q House, eveniment care a atras zeci de sibieni dornici să profite de ofertele unice. Magazinul funcționează pe strada Piața Cibin, nr. 5, lângă fabrica Siemens și comercializează produse de -
Test drive în Sibiu, cu mașina, scuterul, bicicleta, trotineta și autobuzul. Care e mai rapid?Era în urmă cu opt ani când echipa Turnul Sfatului a propus primul test-drive prin Sibiu, pe diferite trasee și cu diferite mijloace de transport, pentru a vedea care este cel mai eficient mijloc de deplasare în condițiile date. Am -
Interviu. Fostul arhitect șef al Bucureștiului, consilierul lui Fodor: ”Sibiul nu a avut nicio reacție notabilă la nevoile de locuire ale orașului”Gheorghe Pătrașcu este cunoscut, la nivel național, în special pentru cei opt ani în care a fost arhitect șef al Bucureștiului. Născut la Cugir, dar crescut la Sibiu, Pătrașcu a activat, însă, în numeroase zone de decizie ale guvernelor României, -
Cursa de Rățuște a Clubului Rotaract Sibiu salvează vieți alături de Fundația PolisanoClubul Rotaract Sibiu organizează cea de-a 2-a ediție a Cursei de Rățuște pe râul Cibin. Participă și tu adoptând o rățușcă, cu doar 10 lei și astfel contribui la atingerea scopului nostru, de a opera și trata cât mai mulți -
FOTO Razie prin piețele Sibiului: carne ținută în toaletă, expirată și produse contrafăcuteMai bine de jumătate de tonă de carne a fost confiscată de autorități în urma controalelor efectuate în ultimele zile în piețele agroalimentare din Sibiu și Mediaș. 75.000 de lei este valoarea totală a celor 33 de sancțiuni contravenționale aplicate -
Schimbarea la față a Sibiului. Mașinile date afară definitiv din Piața HuetInvitată la emisiunea Turnul Sfatului TV, Astrid Fodor, a anunțat în premieră că după Summitul UE va iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru interzicerea mașinilor în Piața Huet. Anunțul vine după ce primăria a blocat în această -
Bărbat înecat în CibinAstăzi, în jurul orei 18, pompierii au fost solicitați în urma unui apel la numărul de urgență 112 să intervină pentru salvarea unui bărbat căzut în râul Cibin. S-au deplasat la fața locului câte un echipaj de pompieri și un -
Piețe Sibiu SA încheie anul cu profit și continuă investițiilePiețe Sibiu SA, cu Municipiul și Județul Sibiu în acționariat, încheie anul 2018 cu profit și anunță continuarea investițiilor demarate deja în prima parte a anului. Printre cele mai însemnate proiecte ale anului se numără modernizarea Pieței Cibin și inaugurarea -
Viața dispărută a sibienilor de acum 100 de ani. ”În zadar urcă leafa cu 500 la sută”Acum 100 de ani, când România trăia momentul Marii Uniri, Sibiul rămânea unul din orașele importante ale zonei: aici s-a stabilit să funcționeze guvernul Transilvaniei, care va asigura unirea de facto cu România. Însă dincolo de marile decizii politice, sibienii -
Cresc amenzile pentru parcări neregulamentare în SibiuȘoferii care vor parca neregulamentar sau nu-și vor achita locul de parcare în centrul istoric, în preajma Pieții Cibin, în Piața Mare, precum și în parcarea „Cazarma 90” vor plăti amenzi mai mari. Primăria intenționează să actualizeze cuantumul sancțiunilor odată cu -
A vrut să-și facă nevoile în Cibin și a picat în râuSalvatorii sibieni au intervenit de urgență în zona Pieței Cibin, pentru a ajuta un bărbat căzut în râul Cibin. Martorii spun că acesta ar fi vrut să își facă nevoile și cel mai probabil vântul l-a împins în apă. Actualizare. Potrivit martorilor, bărbatul a -
ACTUALIZARE Bărbat leșinat la Piața Cibin. SMURD-ul i-a salvat viațaUn bărbat a leșinat luni dimineața pe stradă, în zona Pieței Cibin, și a intrat în stop cardio-respirator. Medicii încearcă să-l resusciteze. Actualizare: Reprezentanții ISU Sibiu anunță salvatorii de pe echipajul SMURD au reușit să-l scoată din stopul cardio-respirator. ”Bărbatul -
Primăria schimbă regulile de circulație la Piața CibinAdministrația locală a decis să modifice, parțial, regimul de circulație în zona Pieței Cibin, unul din punctele în care se creează adesea cozi în trafic. Sensul de circulație pe strada Croitorilor va fi inversat, astfel încât se va circula dinspre -
Piața Cibin intră în modernizare. Investiții de peste 220.000 de leiSC Piețe Sibiu SA și-a propus să aducă o serie de schimbări majore anul acesta în cea mai mare și cunoscută piață din Sibiu. În perioada imediat următoare, în Piața Cibin va începe amenajarea unui spațiu pentru odihnă și degustare, -
Premieră în România: Plata cu cardul în toate piețele din SibiuConducerea SC Piețe Sibiu SA anunță că în perioada următoare va implementa plata cu cardul în toate piețe agro-alimentare din oraș. Proiectul este unul pilot pe plan național, dezvoltat în parteneriat cu furnizorul MasterCard. Sistemul trebuia testat încă din a -
Salariile directorilor din subordinea Consiliului local: între 6.900 și 13.700 de lei pe lunăO parte din indemnizațiile celor aflați la conducerea societăților deținute de Consiliul local Sibiu – Piețe Sibiu, Tursib și Urbana – au crescut în urma deciziilor luate de acționari, adică de consilierii locali. Consilierii locali ai Sibiului au de aprobat -
Primăria anunță șantiere în centrul istoric: piețe, ziduri, turnuri, scăriZiduri de fortificație, de sprijin, turnuri, piețe și scări sunt pe lista lucrărilor de reparație ce urmează a fi realizate în centrul istoric, pentru primenirea orașului în vederea Summit-ului pe care îl va găzdui anul viitor. Primele lucrări contractate sunt -
9.000 de articole pirotehnice și petarde, confiscate de polițiști, la Piața CibinPolițiștii sibieni au identificat două societăți comerciale care comercializau ilegal petarde și au întocmit două dosare penale pentru operațiuni fără drept cu articole pirotehnice, în cadrul unei razii desfășurate luni, în zona Pieței Cibin. Au fost confiscate aproximativ 9.000 de articole -
Primaria a dat 149 de amenzi, în patru zile, pentru parcări ilegale, la Piața CibinReprezentanții Primăriei Sibiu anunță că au început controalele la parcările din zona Pieței Cibin, zonă care a devenit foarte aglomerată, iar locurile de parcare foarte solicitate. Primăria a dat amenzi pentru parcare fără tichet și pentru depășirea limitei maxime de -
Foto-video | Pietonul prins între mașini în accidentului de ieri are multiple fracturi la picioarePietonul care a fost prins între mașini în urma accidentului rutier de ieri de pe strada Lungă se află într-o stare stabilă. El este internat la Spitalul Clinic Județean cu politraumatism, la secția de Ortopedie și prezintă multiple fracturi. Ieri, -
ACTUALIZARE Accident grav cu 5 mașini implicate pe strada LungăActualizare: Polițiștii spun că din primele cercetări rezultă că șoferul unei mașini conduse în direcția Pieței Cibin a vrut să depășească o altă mașină care în acel moment viral la stânga. Cea de-a doua mașină a fost acroșată și proiectată -
Femeie de 89 de ani, în stop cardio-respirator în zona Pieței Cibin. Paramedicii nu au reușit să o salvezeO femeie de 89 de ani a murit după ce i s-a făcut rău pe stradă, în zona Pieței Cibin. Un echipaj SMURD a intervenit de urgență și au încercat să o resusciteze la fața locului, dar fără succes, bătrâna fiind -
Angajatul scandalagiu al Târgului Obor și conducerea pieței, chemate în fața comisiei de disciplinăScandalul generat de un angajat al SC Piețe Sibiu SA, în care acesta a lovit un sibian după ce și-a dat pantalonii jos în fața lui, a determinat conducerea societății aflată în subordinea Consiliului local să convoace comisia de disciplină. -
VIDEO Un angajat al Piețe Sibiu SA își dă jos pantalonii și devine violent în fața unui sibian: „mă apuc de tine de îți dau niște bătute!“Un angajat al SC Piețe Sibiu SA, societatea din subordinea Consiliului local responsabilă de administrarea piețelor din oraș, a devenit vulgar și violent în dimineața zilei de duminică, lovind telefonul și fața unui sibian. Incidentul a avut loc în jurul -
Consilier local despre creșterea tarifelor din piețele Sibiului: Este mizerie mare. La Obor e dezastruConsiliul Local Sibiu a aprobat ieri creșterea de tarife solicitată de societatea Piețe Sibiu SA pentru piețele din Sibiu. Conform proiectului de hotărâre cei care vor să își vândă mașinile în Piața Obor vor plăti 30 de lei pe mijloc -
Proiect: cresc tarifele din piețele SibiuluiLa cererea conducerii societății Piețe Sibiu SA, executivul local a lansat consultării publice un proiect de hotărâre referitor la creșterea mai multor tarife practicate în piețele din Sibiu. În opinia reprezentanților Piețe Sibiu SA, creșterea de tarife se impune în -
Între 4.500 și 9.000 de lei pe lună. Salariile șefilor de la Urbana, Tursib și Piețe SibiuPotrivit bugetelor adoptate de consilierii locali ai Sibiului pentru cele trei societăți deținute de municipiu (Urbana SA, Tursib SA și Piețe Sibiu SA), cea mai mare indemnizație de director general o primește Teodor Birț, cel care conduce societatea care administrează -
Parcarea costă peste tot: primele patru amplasamente pentru automate de parcare în cartiereCartierul Hipodrom este prima zonă din afara centrului Sibiului în care Primăria va amplasa automate de parcare. Consilierii locali au aprobat, în ședința de miercuri, locurile în care aceste automate vor fi amplasate. În dreptul imobilului cu nr. 5 de -
Astrid Fodor: ”ne gândim să facem o parcare subterană în centru”Conducerea Primăriei Sibiu spune că anul viitor ar putea demara procedurile în vederea construirii unei parcări subterane în zona centrală a orașului. Declarațiile primarului Astrid Fodor, susținute marți dimineață, vin în contextul în care Planul de mobilitate urbană recent prezentat -
ACTUALIZARE. Ursul a fost împușcat! | FOTO – VIDEOActualizare ora 13 Ursul a trecut și prin Piața Mare Înainte de a fi împușcat, timp de trei ore, ursul a traversat aproape tot orașul pe diagonală. Văzut inițial în zona Ibis și strada Milea, ursul a trecut și prin -
GALERIE FOTO – Cum va arăta Piața Habermann de pe terenul fostei berăriiPe terenul fostei berării de pe strada Dobrun nu va fi piața hand-made. Aici a început deja construcția cele mai noi și moderne piețe din Sibiu, numită Habermann, ca un omagiu adus familiei care a deținut Berăria. Spațiul va avea -
“Am mâncat măr cu piper”. Aventură culinară în Piața CibinRețete vechi de sute de ani, degustări de fructe proaspete ale producătorilor locali și poveşti despre istoria Pieței Cibin. De asta au avut parte sibienii care și-au făcut astăzi cumpărăturile în piață. Unii au mâncat măr cu piper, alții au -
Viața în Sibiu. Chiriaș în propriul apartament, în clădirea OașiaFostul sediu al Băncii Oașia este cea mai emblematică și frumoasă clădire din zona Pieței Cibin. Aflat într-o stare avansată de degradare, imobilul abia mai adăpostește câțiva locatari. Aceștia sunt supărați că după ce și-au cumpărat apartamentele cu banii jos, -
Elevii de la Brukenthal și-au propus să curețe Cibinul de gunoaie. Mergem să-i ajutăm?Mai mulți elevi și profesori de la Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal”, reuniți într-un club cu aspirații ecologice, și-au propus ca în data de 9 aprilie să adune gunoaiele de pe malurile Cibinului. Inițiativa este a elevilor de clasa a -
Sibiul, survolat de Zeppelin de trei oriUn balon clasic cu aer cald de forma unui trabuc gigantic cucerea cerul în 1900, atunci când a fost testat pentru prima dată. Este vorba despre faimosul Zeppelin, dirijabilul care a ajuns și deasupra Sibiului în mai multe rânduri. La -
Cât de scumpi sunt brazii de Crăciun anul acesta în SibiuIarna aceasta preţul brazilor din piețele și magazinele sibiene variază, în funcţie de mărime şi ţara de provenienţă, între 29,99 şi 250 de lei. Cu 29,99 de lei cei interesaţi pot cumpăra, dintr-un magazin de bricolaj, un brad care are -
Siemens a început construirea fabricii de componente vagoane la Sibiu12,4 milioane de lei este valoarea declarată inițial de reprezentanții concernului Siemens pentru investiția de ridicare a unei noi fabrici în Zona Industrială Vest. Autorizația pentru această investiție plasată pe strada Salzburg a fost emisă de Primăria Sibiu la mijlocul


















































